
Grupa D de la EURO U21 2025 ne propune înfruntarea dintre Ucraina U21 vs Danemarca U21, ce face parte din cadrul primei etape. Partida este programată să se desfășoare joi, 12 iunie 2025, începând cu ora 19:00, și va fi găzduită de „Štadión 1. FC Tatran” din Prešov.
Ucraina U21 vine cu gânduri mari la turneul final!
Sub comanda lui Unai Melgosa, reprezentativa ucraineană a izbutit să obțină a doua prezență din istorie la EURO U21 2025, în urma unui parcurs excelent într-o grupă foarte complicată în care principalele contracandidate au fost Anglia U21, care a izbutit să termine pe prima poziție, având un punct mai mult decât ei, și Serbia U21.
Așadar, au fost una dintre cele 3 reprezentative ce au terminat pe poziția secundă și au izbutit calificarea directă la turneul final, fără a mai trece printr-un eventual baraj. Atacantul celor de la Dynamo Kiev, Nazar Voloshyn a fost jucătorul cu cele mai bune cifre din ofensiva Ucrainei, acesta reușind să își treacă în cont 3 reușite și 4 pase decisive.
Și-au făcut încălzirea pentru acest debut de la Campionatul European U21, cu nu mai puțin de 5 meciuri amicale. Au izbutit să termine la egalitate 3 dintre acestea, un eșec, iar singurul succes a venit chiar în ultima partidă, cu Spania U21, la limită, scor 0-1.
- Echipa probabilă: Nescheret; Roman, Kozik, Mykhavko, Vivcharenko; Ocheretko, Brazhko, Rubchynskyi; Braharu, Vanat, Voloshyn
Prezentare cote Betano – Ucraina U21 vs Danemarca U21

Conform cotelor oferite de către cei de la Betano, vom asista la o partidă foarte echilibrată între Ucraina U21 vs Danemarca U21, asta dacă ținem cont de cotele ce li se oferă celor două combatante pentru ponturi pariuri ce includ „soliști”, 2.87, respectiv 2.40 pentru selecționata nordică.
Danemarca U21, favorită să obțină cele 3 puncte!
După ce a ratat prezența la ediția anterioară de EURO U21, reprezentativa daneză a reușit să se motiveze foarte bine pentru preliminariile celui 2025, dovadă și faptul că au reușit să obțină calificarea de pe prima poziție, cu un total de 17 puncte, având cu 3 peste Cehia U21 și Țara Galilor U21.
Jocul lor de atac a fost unul dintre principalele lor atuuri în calificări, iar dovada clară sunt cele 18 goluri marcate în doar 8 meciuri. Dintre acestea au izbutit să câștige 5, iar singura înfrângere, în mod surprinzător, a venit în fața Islandei U21, 4-2 la Reykjavik.
De-a lungul timpului această selecționată a fost prezentă de nu mai puțin de 9 ori la un turneu final european, iar cele mai bune performanțe le-a atins în 1992 și 2015, atunci când izbutreau să ajungă până în penultimul act. La ultima prezență, cea din 2021, au izbutit să ajungă până în sferturi, de unde au fost eliminați de către Germania U21, formație ce avea să câștige și trofeul.
- Echipa probabilă: Jungdal; Gaaei, Kristensen, Provstgaard, Jelert; Boving, Chukwuani, Sorensen; Jorgensen, Kvistgaarden, Bischoff
Ponturi pariuri EURO U21 2025 – Ucraina U21 vs Danemarca U21
Din punctul nostru de vedere, vom vedea o întâlnire destul de interesantă între Ucraina U21 vs Danemarca U21, una cu goluri, având în vedere în special „apetitul ofensiv” pe care îl are reprezentativa nordică, aspect demonstrat în calificări. Ne așteptăm ca și ucrainenii să trateze foarte serios această partidă, mai ales că sunt la a doua apariție la un astfel de turneu final, și din punct de vedere valoric au resursele necesare de a obține un rezultat pozitiv.
Ca ponturi pariuri pentru Ucraina U21 vs Danemarca U21 ne-am decis să alegem un pronostic de „Ambele echipe înscriu” pentru care avem o cotă ce merită atenția noastră.
- 1. Biletul zilei azi la Betano 14 septembrie 2025 – 6 selecții pentru un câștig excelent de 3000 RON!
- 2. Bilet pariu șansă Superbet 14.09.2025 – Încercăm o cotă bombă de 111!
- 3. Biletul zilei azi din fotbal la Betfair: Value Bet la un meci din Premier League, 14 septembrie 2025
- 4. Biletul zilei din fotbal 14 septembrie 2025 – Încercăm o cotă de 106 din Superpariuri!
- 5. Cine transmite Manchester City – Manchester United la TV pe 14.09? Derby-ul orașului, de la 18:30
- 6. Biletul zilei pe marcatori 14.09.2025 – Încercăm o cotă 8 din 3 pronosticuri!
- 7. Biletul zilei din fotbal 13 septembrie 2025 – 3 marcatori pentru o cotă de 6.70!
- 8. Manchester City – Manchester United – Ponturi Pariuri Premier League 14.09.2025
- 9. Biletul zilei din fotbal la Casa Pariurilor în cotă uriașă de 80. Câștig 1100 de lei, 13.05.2025
- 10. Bilet de weekend din fotbal 13.09.2025 – Țintim un câștig de 2500 RON!
URMĂREȘTE-NE PE