
Confruntarea dintre AC Milan vs Monza este una programată să se joace sâmbătă, în data de 24 mai, de la ora 21:45. Aceasta contează pentru runda cu numărul 38 din cadrul campionatului italian, urmând să se desfășoare pe „San Siro”.
Ce pariem la AC Milan vs Monza?
AC Milan vs Monza este fără dubii unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri de azi, în care favorita este clară. Cel mai probabil cauți ceva ponturi pariuri pentru această înfruntare, astfel că acest material ți-ar putea fi de mare ajutor. În urma analizei, am decis să ne bazăm pe un pronostic destul de simplu, cel puțin în teorie, într-o cotă de 1.67 oferită de Unibet.
Cote pariuri AC Milan vs Monza
Gruparea gazdă este văzută ca mare favorită de casele de pariuri, ceea ce era și normal de altfel. Aceasta primește o cotă de 1.22 la agenția de pariuri online Unibet, în timp ce un eventual succes al oaspeților îți poate multiplica investiția de 12 ori.
AC Milan nu va juca în cupele europene în sezonul viitor
Nu are nevoie de cuvinte de introducere, fiind una dintre cele mai mari echipe ale Italiei, care ne-a obișnuit ca în fiecare sezon să emită pretenții uriașe. Evident, bookmakerii o dau ca mare favorită în acest duel, fiind net superioară adversarei sale, beneficiind și de avantajul propriului teren.
Milanezii au dezamăgit în actuala stagiune, având în vedere faptul că au fost eliminați devreme din Champions League, ratând de asemenea și Cupa Italiei, pierzând în finală cu Bologna. Aceștia nu vor juca în cupele europene, în condițiile în care sunt pe locul al nouălea, la cinci lungimi de poziția a șasea.
După o serie de patru victorii consecutive, cu Inter Milan, Venezia, Genoa și Bologna, cei de la AC Milan au clacat. Aceștia au pierdut precedentele două meciuri, fiind învinși de Bologna în cupă, pierzând de asemenea și cu AS Roma în campionat, scor 3-1 în deplasare.
- ECHIPA PROBABILĂ: Maignan; Tomori, Gabbia, Pavlovic; Musah, Loftus-Cheek, Reijnders, Jimenez; Pulisic, Jovic, Leao
Monza a avut un parcurs dezastruos în Serie A
Este de departe cea mai slabă echipă din Serie A, mai ales dacă ne raportăm la parcursul acesteia în actuala stagiune. Așa cum era de așteptat, bookmakerii o dau ca „victimă” sigură în acest duel, mai ales că va juca în deplasare, pe un teren pe care a pierdut clar de fiecare dată.
Gruparea vizitatoare este ultima în campionat, cu doar 18 puncte acumulate în cele 37 de etape. Nu a reușit decât trei victorii, remizând de nouă ori, suferind 25 de înfrângeri. Pe parcursul acestor înfruntări au marcat 28 de goluri, primind nu mai puțin de 67.
Ultima deplasare a fost de bun augur pentru cei de la Monza, aducându-le un succes, reușind să se impună cu 1-2 în fieful celor de la Udinese. Au bifat însă imediat un eșec, în runda precedentă de campionat pierzând cu 1-3 în duelul de pe teren propriu cu Empoli.
- ECHIPA PROBABILĂ: Pizzignacco; Pedro Pereira, Brorsson, Caldirola; Birindelli, Castrovilli, Bianco, Akpa Akpro, Kyriakopoulos; Keita Balde, Caprari
Ponturi pariuri AC Milan vs Monza
Diferența de valoare dintre cele două formații este categorică, gruparea gazdă fiind net superioară din acest punct de vedere. De asemenea, are și mult mai multă experiență, beneficiind și de avantajul propriului teren, așa că ne așteptăm să se impună în mod clar. Așadar, credem că unul dintre cele mai bune ponturi pariuri pentru AC Milan vs Monza este „1 pauză / 1 final”, la o cotă de 1.67 oferită de Unibet.
- 1. Universitatea Craiova – Dinamo – Ponturi și Cote Pariuri Play-Off Superliga 24 mai 2025
- 2. Bilet pariu șansă Superbet 23 mai 2025 – Mizăm pe o cotă de 121
- 3. Cote pariuri alegeri Primăria Capitalei 2025: Cine va fi noul primar în București?
- 4. Bilet de weekend la Betano 24 mai 2025 – Țintim un câștig pontețial de 2100 RON!
- 5. Biletul zilei azi din fotbal 24.05.2025 – Duelurile cu miză ne aduc o cotă de 4.73
- 6. Biletul zilei azi din fotbal la Superbet, 23 mai 2025
- 7. Biletul Etapei 38 din Serie A – Miza este uriașă în ultima rundă
- 8. Gheata de Aur 2025: Cine este favorit conform cotelor la pariuri?
- 9. Biletul Etapei 38 din La Liga – Ne bazăm pe o cotă de 5
- 10. Rayo Vallecano vs Mallorca, 24 mai 2025 – Echipa lui Rațiu este aproape de cupele europene
URMĂREȘTE-NE PE