
Înfruntarea dintre Lyon – Lens din configurația rundei a treizeci și două din Ligue 1 este programată să se consume duminică, 4 mai 2025, începând cu ora 18:15, pe „Parc Olympique Lyonnais”. La centru, confruntarea va fi condusă de arbitrul francez Jeremy Stinat.
Lyon, o adevărată forță pe propria arenă!
Trupa pregătită de Paulo Fonseca vine după o evoluție excelentă în runda precedentă, pe care au jucat-o tot acasă, contra celor de la Rennes. Au rezolvat soarta celor 3 puncte încă din prima repriză, la capătul căreia conduceau deja cu 3-0, iar în partea secundă scorul final a fost stabilit la 4-1.
„Les Gones” au transformat terenul propriu într-o adevărată „fortăreață”, și afirmăm acest lucru datorită faptului că au suferit doar un singur eșec în precedentele 15 apariții, și acela venit la limită, scor 2-3, chiar contra campioanei din acest sezon de Ligue 1, PSG.
Lupta pentru cupele europene pare că se va da până în ultima etapă în Franța, iar trupa lyoneză este direct implicată. Aceștia au toate motivele să spere la o prezență în următoarea ediție de Champions League, ținând cont că se află pe locul 6, cu 54 de puncte, la doar 3 puncte distanță de podium.
- Echipa probabilă: Perri; Maitland-Niles, Mata, Niakhate, Tagliafico; Matic, Tolisso; Cherki, Almada, Fofana; Mikautadze
Prezentare cote Betano – Lyon – Lens
Am văzut tabela schimbată de cel puțin 3 ori în cele mai recente 4 dueluri directe dintre Lyon – Lens, iar pentru a vedea întâmplându-se acest lucru primim o cotă de 1.52 din partea caselor de pariuri online. Ponturi pariuri ce includ victoria lyonezilor ne-ar înverzi o cotă de 1.55 la ora actuală.
Lens, vine după un „duș rece”!
Moralul oaspeților este la cote minime după ce, în runda precedentă, cei de la Auxerre le-au provocat un eșec absolut usturător și surprinzător în același timp, chiar pe „Stade Bollaert-Delelis”, cu 0-4. O înfrângere care le-a spulberat orice șansă de a mai fi prezenți într-o cupă europeană în sezonul următor.
Practic, aceste 3 meciuri rămase de disputat contează doar pentru palmares. Ultimele lor rezultate din deplasare nu au fost tocmai rele. Au reușit să acumuleze 6 puncte în urma triumfurilor obținute la Marseille și Brest, dar și un eșec în vizta de la Lille.
Cu mai multă atenție, „Les Sang et Or” ar mai fi putut, măcar, să se afle în lupta pentru zona de Europa, însă iată că neatenția în anumite partide i-a costat decisiv pe băieții lui Will Still. Aceștia se află pe locul 8 în Ligue 1 la ora actuală, cu 45 de puncte, la 9 distanță de primele două echipe aflate deasupra lor, Strasbourg și Lyon.
- Echipa probabilă: Ryan; Gradit, Medina, Sarr; Antonio, Aynaoui, Diouf, Machado; Agbonifo, Zaroury; Koyalipou
Ponturi Ligue 1 – Lyon – Lens
Balanța înclină clar în favoarea taberei gazdă, care este obligată să câștige în această etapă pentru a-și îndeplini obiectivul, acela de a încheia în top 4. De cealaltă parte, formația din nordul Franței vine cu un moral extrem de scăzut, asta după ce eșecul din ultimul meci le-a spulberat orice șansă de a mai bifa o prezență europeană la sfârșitul acestei stagiuni. Așadar, ca ponturi pariuri, am decis să mizăm pe ofensiva gazdelor în Lyon – Lens, opțiune ce merită să fie pe biletele noastre de astăzi.
- 1. Bilet de weekend din fotbal la Maxbet 16 august 2025 – 7 selecții pentru un câștig de 2600 RON!
- 2. Bilet pariu șansă la Superbet 16.08.2025 – Campionatele de top în prim-plan pentru o cotă de 102!
- 3. Biletul Zilei MaxBet din 16 august 2025 – Ne bazăm pe meciuri din Premier League și La Liga
- 4. Biletul Zilei din Super Pariuri 16.08.2025 – Cota 12 din 4 evenimente
- 5. Bilet pariu șansă Superbet 15.08.2025 – Țintim un câștig potențial de 4100 RON!
- 6. Biletul zilei din fotbal la Winbet în cotă 12.57 din 16 august 2025. Câștig 1412 lei din 6 evenimente
- 7. Biletul Zilei din Belgia și Olanda 16.08.2025 – Pariem simplu pentru o cotă de 7
- 8. Biletul zilei azi din fotbal 16.08.2025 – Golurile ne asigură o cotă de 6.59!
- 9. Biletul Zilei Superbet 15-16 august 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 120
- 10. Biletul primei etape din Premier League la Betano – începem sezonul cu peste 2.000 lei câștig
URMĂREȘTE-NE PE