
Inter Milan vs Hellas Verona este un duel programat să se joace sâmbătă seara, de la ora 21:45, acesta contând pentru runda cu numărul 35 din Serie A. Se va juca pe „San Siro”, acolo unde așteptăm o prestație solidă din partea formației gazdă.
Pariem simplu pe Inter Milan vs Hellas Verona
Campionatul italian este extrem de interesant în acest final de sezon, dându-se lupte grele pentru titlu, locurile europene și evitarea retrogradării. Noi am analizat toate partidele de azi din Serie A, pentru care am selectat ponturi pariuri atractive, cu care sperăm să facem profit. În acest material am mizat pe un pronostic simplu pentru duelul dintre Inter Milan vs Hellas Verona, într-o cotă de 1.48 oferită de MaxBet.
Cote pariuri Inter Milan vs Hellas Verona
Așa cum este cazul în majoritatea partidelor de campionat, Inter Milan pornește ca mare favorită la casele de pariuri. Fiind net superioară adversarei sale, aceasta primește doar o cotă de 1.32 la MaxBet, în timp ce Hellas Verona are o cotă de 9.80 în cazul unul succes.
Inter Milan este obligată să obțină victoria
Vorbim de una dintre cele mai importante echipe din Europa și, implicit, din Italia, care dispune de un lot extrem de valoros. Este mult mai experimentată decât adversara sa, motiv pentru care bookmakerii se așteaptă să se impună în această înfruntare, mai ales că joacă acasă.
Milanezii nu își permit pași greșiți în acest final de sezon, în condițiile în care se situează pe locul secund, la trei lungimi de liderul Napoli. Până acum au adunat 71 de puncte, în cele 34 de etape reușind 21 de victorii și opt remize. Dispun de cel mai bun atac din Serie A, marcând 72 de goluri, primind 33.
Cei de la Inter Milan nu traversează cea mai bună perioadă, având în vedere faptul că sunt fără victorie de cinci partide. Ultima dată au reușit să scoată o remiză foarte importantă în deplasarea de la Barcelona, în prima manșă din semifinalele Champions League.
- ECHIPA PROBABILĂ: Sommer; Bisseck, De Vrij, Bastoni; Darmian, Barella, Asllani, Zielinski, Augusto; Arnautovic, Thuram
Hellas Verona poate decide titlul în Serie A
Este fără doar și poate o echipă mică, ce nu se poate compara cu adversara sa, fiind depășită în mod clar la toate capitolele. Era și normal să înceapă ca outsideră certă în această înfruntare, în condițiile în care va juca totuși în deplasare.
Înainte de disputarea acestei etape, formația vizitatoare se situează pe locul al 15-lea al clasamentului din Serie A, fiind la șase lungimi de zona „fierbinte”. În cele 34 de etape a reușit nouă victorii și cinci remize, suferind 20 de înfrângeri, în toate aceste partide marcând 30 de goluri, primind 62.
După patru partide fără înfrângere, în care au obținut o victorie și au remizat de trei ori, cei de la Hellas Verona au bifat două eșecuri. Au pierdut mai întâi la scor minim în deplasarea de la AS Roma, fiind învinși apoi de Cagliari pe teren propriu, pierzând cu 0-2.
- ECHIPA PROBABILĂ: Montipo; Daniliuc, Valentini, Frese; Tchatchoua, Duda, Serdar, Bradaric; Suslov; Sarr, Mosquera
Ponturi pariuri Inter Milan vs Hellas Verona
Diferența de valoare dintre cele două echipe este categorică, Inter Milan fiind net superioară din acest punct de vedere. Așadar, avem mari pretenții de la aceasta, mai ales că are mare nevoie de puncte pentru a rămâne în cursa pentru titlu. Credem că va câștiga lejer, jucând totuși acasă, contra unui adversar modest, de aceea mizăm pe faptul că va marca minim două goluri.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 15.08.2025 – Țintim un câștig potențial de 4100 RON!
- 2. Bilet pariu șansă Superbet 14 august 2025 – Încercăm o cotă de 103 în cupele europene!
- 3. Biletul zilei din fotbal la Winbet, 15 august 2025. Mizăm pe o cotă de 5.22
- 4. Dinamo vs UTA Arad, Ponturi Pariuri Superliga, 15 august 2025
- 5. Biletul zilei azi din fotbal la Winbet 15 august 2025 – Golurile și favoritele ne asigură o cotă de 7.98!
- 6. Biletul primei etape de La Liga – Pariem simplu pentru o cotă de 15
- 7. Cine transmite Dinamo – UTA Arad la TV pe 15 august (ora 21:30) în Superliga României?
- 8. Biletul Etapei a 3-a din Liga 2 – Mizăm cu încredere pe favoritele la promovare
- 9. Biletul Etapei a 6-a Superliga ne aduce peste 3.000 lei câștig și un Pariu Gratuit de 26 lei
- 10. Liverpool vs Bournemouth, Ponturi Pariuri Premier League, 15.08.2025
URMĂREȘTE-NE PE