
Liechtenstein – Macedonia de Nord este un meci programat să se joace sâmbătă după-amiaza, de la ora 16:00. Acesta contează pentru prima etapă din preliminariile Campionatului Mondial, urmând să se desfășoare pe „Rheinpark Stadion” din Vaduz.
Ce pariem la Liechtenstein – Macedonia de Nord?
Trebuie să recunoaștem că oferta de astăzi nu este una extraordinară, însă, cu toate acestea, am născocit câteva ponturi pariuri interesante. De exemplu, în acest material am analizat Liechtenstein – Macedonia de Nord, meci pentru care am decis să pariem destul de simplu, în teorie. Noi am selectat o variantă de pariere în cota 1.43, pe care am extras-o de la Unibet.
Cote pariuri Liechtenstein – Macedonia de Nord
Așa cum era de așteptat, formația vizitatoare pornește ca mare favorită la casele de pariuri, fiind net superioară adversarei sale. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.12 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al gazdelor oferă o cotă „bombă” de 21.00.
Poate Liechtenstein să producă surpriza?
Vorbim de una dintre cele mai slabe naționale ale Europei, care nu se poate compara cu adversara sa, fiind mult sub nivelul acesteia din orice punct de vedere. Așadar, nu este de mirare faptul că pornește ca outsideră, în ciuda faptului că beneficiază de avantajul propriului teren.
Gazdele acestei partide au jucat ultima dată în Nations League, acolo unde au avut un parcurs dezastruos. Au terminat pe ultimul loc într-o grupă cu San Marino și Gibraltar, cu doar două puncte. Au reușit două remize, suferind două înfrângeri, în urma acestor jocuri înscriind trei goluri, primind de două ori mai multe.
Liechtenstein este fără victorie de trei partide, ultima dată impunându-se într-un amical cu Hong Kong, câștigând la scor minim. A urmat apoi o remiză cu Gibraltar, după care a pierdut confruntările cu Malta și San Marino.
- ECHIPA PROBABILĂ: B. Buchel; Marxer, Traber, Goppel; S. Wolfinger, Sele, Hasler, Luchinger, Hofer; Saglam, Salanovic
Macedonia de Nord nu își permite să cedeze puncte
Pe lângă faptul că dispune de un lot mult mai valoros, are de asemenea și mult mai multă experiență decât adversara sa. Chiar dacă joacă în deplasare, pornește ca mare favorită la casele de pariuri, având resursele necesare pentru a se impune fără probleme.
Gruparea vizitatoare are deja o participare la un turneu final în palmares, în urmă cu aproximativ patru ani jucând la EURO. Visează însă la mai mult, sperând la calificarea la primul Campionat Mondial, însă misiunea acesteia va fi una extrem de anevoioasă. Se va lupta în aceste preliminarii cu LIechtenstein, Kazakhstan, Țara Galilor și Belgia.
Naționala Macedoniei de Nord vine în Liechtenstein cu un moral excelent, având în vedere faptul că este neînvinsă de șase partide. S-a impus în precedentele cinci jocuri, ultima dată trecând de Insulele Feroe, câștigând la scor minim pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Dimitrievski; Dimoski, Zajkov, Serafimov, Alioski; Bardhi, Alimi; Churlinov, Elmas, Trajkovski; Miovski
Ponturi pariuri Liechtenstein – Macedonia de Nord
Diferența de valoare dintre cele nouă naționale este categorică, Macedonia de Nord fiind net superioară la acest capitol, având de asemenea și mult mai multă experiență. Noi avem mari pretenții de la aceasta, chiar dacă joacă în deplasare, adversara fiind totuși una extrem de modestă. Așadar, mergem pe varianta „2 pauză / 2 final”, la o cotă de 1.43 oferită de Unibet,
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 09.05.2025 – Cotă 138 și un câștig de 10.000 RON
- 2. Biletul zilei azi din fotbal la Superbet, 09.05.2025
- 3. Biletul Zilei pe goluri din 9 mai 2025 – Începem weekendul cu profit?
- 4. Biletul Zilei din Super Pariuri 09.05.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 5
- 5. Gloria Buzău – Unirea Slobozia – Ponturi Pariuri Play-Out Superliga 09.05.2025
- 6. Biletul zilei din fotbal 9 mai 2025 – Jucăm o cotă de 3.20 la Maxbet
- 7. Sepsi – FC Botoșani – Ponturi Pariuri Play-Out Superliga 9 mai 2025
- 8. Biletul Etapei 36 din Serie A – Miza este uriașă în finalul sezonului
- 9. Biletul Etapei 35 din La Liga – Golurile și favoritele ne aduc o cotă de 8
- 10. AC Milan vs Bologna, Ponturi Pariuri Serie A, 09.05.2025
URMĂREȘTE-NE PE