
În cadrul rundei cu numărul 21 din Liga a 2-a se va juca FC Argeș – Dumbrăvița, meci ce are fluierul de start programat la ora 13:30. Acesta se va disputa la Mioveni, pe Stadionul Orășenesc, acolo unde credem că formația gazdă va defila.
Pariem cu încredere pe FC Argeș – Dumbrăvița
Astăzi ne așteaptă o zi încărcată, iar noi nu am stat degeaba și am publicat pe site o mulțime de materiale interesante, așa că aveți suficiente ponturi pariuri din care vă puteți inspira. Până încep însă meciurile tari, noi ne încălzim cu duelurile din Liga a 2-a. De exemplu, în acest articol am analizat FC Argeș – Dumbrăvița, duel pentru care am selectat un pronostic într-o cotă excelentă de 1.80.
Cote pariuri FC Argeș – Dumbrăvița
Fiind net superioară adversarei sale, FC Argeș pornește ca mare favorită la casele de pariuri, ceea ce era și normal de altfel. Cei de la agenția de pariuri online Unibet îi atribuie acesteia o cotă infimă de 1.19 pentru un eventual succes. De partea cealaltă, o victorie a celor de la Dumbrăvița ne poate multiplica investiția de 11 ori.
FC Argeș luptă pentru revenirea în Liga 1
Este fără doar și poate una dintre cele mai bune echipe din eșalonul secund, fiind de altfel și una dintre favoritele la promovarea în Liga 1. În condițiile în care Steaua nu are drept de promovare, cel mai probabil se va lupta cu Metaloglobus pentru treapta a treia, care ar duce direct în prima divizie.
Piteștenii sunt în prezent pe poziția a patra a clasamentului din Liga a 2-a, cu 31 de puncte acumulate în 18 etape, fiind la patru lungimi de treapta a treia. Până acum au bifat opt victorii și șapte remize, suferind doar trei înfrângeri. Evident, dispun de un golaveraj pozitiv, marcând de 17 ori în campionat, primind doar nouă goluri.
Cei de la FC Argeș au început perfect în 2025, cu un succes important în deplasarea de la U Craiova 1948, unde s-au impus la scor minim, grație unui gol venit din penalty. Au urmat însă apoi două prestații destul de modeste, obținând doar remize albe cu Metalul Buzău și CSM Reșița.
Dumbrăvița este în cursa pentru evitarea retrogradării
Este una dintre cele mai slabe echipe din Liga a 2-a, care nu se poate compara cu adversara sa, fiind mult sub nivelul acesteia din orice punct de vedere. Așadar, după cum era de așteptat, este văzută ca outsideră certă, mai ales că joacă în deplasare.
Micuța echipă joacă în acest sezon pentru salvarea de la retrogradare, urmând însă să aibă o misiune extrem de complicată. Este pe locul 18 în clasament, cu doar 15 puncte acumulate în 18 partide, reușind patru victorii și trei remize, suferind 11 înfrângeri. Pe parcursul acestor jocuri a punctat de 14 ori, primind 23 de goluri.
După o serie de șapte înfrângeri consecutive în campionat, cei de la Dumbrăvița au reușit în sfârșit o victorie. În ultima rundă, aceștia au primit vizita celor de la Câmpulung, aflați pe ultimul loc al clasamentului, cu care au reușit să se impună la scor minim.
Ponturi pariuri FC Argeș – Dumbrăvița
Este cât se poate de clar că FC Argeș este net superioară adversarei sale, de aceea avem mari pretenții de la aceasta. E drept, nu joacă la Pitești, însă chiar și așa, va avea susținerea fanilor, de aceea credem că nu va avea probleme în a obține cele trei puncte. Ne așteptăm să se impună clar, așa că mizăm pe varianta „1 pauză / 1 final”, la o cotă de 1.80.
URMĂREȘTE-NE PE