
AC Milan vs Inter Milan este fără dubii cel mai așteptat meci al acestei etape de Serie A, fiind programat să se joace duminică seara, de la ora 19:00. Se va disputa pe „San Siro”, acolo unde spectacolul nu are voie să lipsească.
AC Milan vs Inter Milan, derby-ul etapei în Italia
Avem multe meciuri azi, iar AC Milan vs Inter Milan este fără doar și poate unul dintre cele mai tari, în care vom avea ca protagoniste două dintre marile forțe ale Italiei. Acestea deja s-au întâlnit de două ori în acest sezon, iar ambele înfruntări au generat spectacol, așa că avem motive să ne așteptăm la un duel pe cinste și de această dată. Vezi mai jos care este recomandarea noastră la acest derby!
Cote pariuri AC Milan vs Inter Milan
Conform cotelor oferite de casele de pariuri, cei de la Inter Milan pornesc cu prima șansă în această confruntare, primind o cotă de 2.06 la Unibet. De partea cealaltă, pentru un succes al celor de la AC Milan avem o cotă de 3.55 la aceeași agenție online.
AC Milan a triumfat în manșa tur
Din punct de vedere al valorii, este sub nivelul adversarei sale, cel puțin pe hârtie, acesta fiind de altfel și motivul pentru care pornește ca outsideră. Are însă toate motivele să spere la o victorie, în condițiile în care s-a impus în ambele meciuri directe în acest sezon.
Trupa lui Sérgio Conceição nu mai speră la titlu, însă se luptă pentru locurile de Champions League, urmând să aibă o misiune extrem de complicată. În prezent se situează pe treapta a opta, fiind la cinci lungimi de locul al patrulea, având însă cu un meci în minus. Până acum a bifat nouă victorii și șapte remize, suferind cinci înfrângeri, în toate aceste meciuri marcând 32 de goluri, primind 23.
Cei de la AC Milan vin după un rezultat dezamăgitor, în ultimul meci pierzând cu 2-1 în deplasarea de la Dinamo Zagreb. Au ratat astfel calificarea directă în optimile Champions League, urmând să joace în play-off, acolo unde vor da piept cu Feyenoord.
- ECHIPA PROBABILĂ: Maignan; Walker, Tomori, Pavlovic, Hernandez; Bennacer, Musah; Pulisic, Reijnders, Leao; Abraham
Inter Milan caută revanșa
Dacă ținem cont atât de valoarea lotului de care dispune, dar și de realizările din ultimii ani, putem spune că este cea mai bună echipă a Italiei. Într-adevăr, bookmakerii o dau ca favorită în această confruntare, însă cu siguranță va avea o misiune extrem de complicată.
Echipa antrenată de Simone Inzaghi aspiră la titlu în actuala stagiune, în prezent fiind pe locul al doilea al clasamentului. Sunt la trei lungimi în spatele liderului Napoli, care are însă cu un meci în plus. Pe parcursul celor 21 de partide de campionat a înregistrat 15 victorii și cinci remize, suferind un singur eșec, în urma acestor jocuri marcând 55 de goluri, primind 18.
Ultima înfrângere suferită de Inter Milan a venit chiar în derby-ul cu rivala AC Milan, pierzând în finala Supercupei Italiei. De atunci a disputat șase partide, interval în care a obținut cinci victorii, ultima venind la mijlocul săptămânii, învingând-o pe AS Monaco în mod clar, câștigând la scor de neprezentare.
- ECHIPA PROBABILĂ: Sommer; Pavard, De Vrij, Bastoni; Dumfries, Barella, Asllani, Mkhitaryan, Dimarco; Martinez, Thuram
Ponturi pariuri AC Milan vs Inter Milan
Într-un astfel de meci contează mai puțin forma de moment, valoarea sau pozița din clasament. Cu siguranță, cele două echipe vor juca în mod special pentru a-și apăra blazonul, așa că avem motive să credem că vom avea parte de spectacol. Așadar, raportându-ne și la ultimele întâlniri directe, mergem cu încredere pe varianta „ambele marchează”, la o cotă de 1.68 oferită de Unibet.
- 1. Biletul zilei din fotbal la Betano 05.06.2025 – Naționalele ne aduc o cotă de 4.79
- 2. Duelul Lamine Yamal – Dembele pentru Balonul de Aur poate fi decis în Spania vs Franța, semifinala de Nations League
- 3. Bilet senzațional în cota 12.00 pentru Spania vs Franța
- 4. Biletul Zilei Superbet din 5 iunie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 3.50
- 5. Biletul etapei cu numărul 3 din preliminariile Cupei Mondiale 06.06.2025 – Plasăm o cotă de 10 la Superbet
- 6. Biletul Zilei din Tenis 06.06.2025 – Pariem pe semifinalele Roland Garros
- 7. Biletul Zilei Superbet 6 iunie din preliminariile Cupei Mondiale 2026 – trei ponturi cu șanse bune de reușită
- 8. Biletul zilei din Preliminariile Cupei Mondiale 06.06.2025 – Mizăm pe o cotă de 3.26
- 9. Cote pariuri Austria vs România în preliminariile Campionatului Mondial 2026 – Ce șanse are naționala?
- 10. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 06.06.2025 – Șuturile ne aduc o cotă de 4.47
URMĂREȘTE-NE PE