
„Tottenham Hotspur Stadium” vă găzdui meciul dintre Tottenham vs Alkmaar, ce face parte din configurația etapei a treia din UEFA Europa League. Partida este programata să se desfășoare joi, 24 octombrie 2024, cu începere de la ora 22:00. Întâlnirea îl va avea la centru pe lituanianul Manfredas Lukjančukas.
Spurs pornește ca mare favorită!
Echipa pregătită de Ange Postecoglou vine după o nouă evoluție spectaculoasă în Premier League, acolo unde în precedenta apariție a făcut „instrucție” cu cei de la West Ham, pe care i-au învins cu un categoric, 4-1, deși adversarii au fost cei ce au dechis primii scorul.
A fost al treilea triumf consecutiv obținut pe propria arenă de către gruparea londoneză. În această perioad au izbutit să le mai învingă pe Brentford, cu 3-1, și unul chiar în UEFA Europa League, 3-0 contra lui Qarabag, partidă în care au evoluat în inferioritate numerică din minutul 8.
În precedenta rundă a competiției, „the lilywhites” au jucat la Budapeste, contra campioanei en-titre a Ungariei, Ferencvaros. Nu a fost un meci deloc simplu, însă în cele din urmă au câștigat cu 1-2, iar cu cele 6 puncte obținute până acum se situează pe locul 3.
- Echipa probabilă: Vicario; Gray, Dragusin, Davies, Udogie; Sarr, Bentancur, Bergvall; Moore, Richarlison, Werner
Cote pariuri Betano – Tottenham vs Alkmaar
Așa cum era de așteptat, casele de pariuri online le acroda prima șansă la victorie, echipei londoneze, care este cotată cu 1.44 la victorie. Avem o cota ceva mai bună la „GG” pentru duelul Tottenham vs Alkmaar, acolo unde primim 1.60 la ora actuală.
Produc olandezii surpriza la Londra?
Perspectivele nu sunt deloc pozitive pentru olandezii, care vin după 4 înfrângeri consecutive înaintea vizitei din Anglia. În weekend au pierdut acasă, 1-2 în fața celor de la PSV, însă un aport important la acest nou eșec l-a avut eliminarea lui David Moller Wolfe din minutul 10.
„De Kaasboeren” nu doar că nu au izbutit să obțînă nici măcar un rezultat pozitiv în precedentele două meciuri jucate departe de casă, însă nu au găsit nici drumul către poartă, pierzând 2-0 întâlnirea cu Athletic Bilbao, și un surprinzător 1-0 la Fortuna Sittard.
Așadar, după primele două jocuri din Europa League, echipa pregătită de Maarten Martens are 3 puncte venit în urma succesului obținut pe propria arenă 3-2, în fata lui Elfsborg. Sunt pe poziția a optsprezecea în momentul de față, însă perspectivele de a rămâne pe loc caliifabil și după acest joc sunt destul de reduse.
- Echipa probabilă: Owusu-Oduro; Maikuma, Penetra, Dekker, Wolfe; Clasie, Mijnans, Koopmeiners; Buurmeester, Parrott, Van Bommel
Ponturi pariuri Tottenham vs Alkmaar
Balanța înclină clar către un succes al lui Tottenham, care întâlnește astăzi un adversar aflat într-o criză evidentă din punct de vedere al rezultatelor. Pe lângă acest factor, nu încape loc de îndoială că formația la care evoluează și Radu Dragusin este superioară din punct de vedere valoric, iar pe teren propriu a arătat un joc foarte solid din punct de vedere ofensiv.
- 1. Cota 2 din fotbal la Superbet, 11.09.2025. Mizăm pe Liga 2 România
- 2. CSA Steaua vs ASA Târgu Mureș, 11 septembrie 2025, Ponturi Pariuri Liga 2
- 3. FC Voluntari vs Concordia Chiajna, 11 septembrie 2025, Ponturi Pariuri Liga 2
- 4. Bilet pariu șansă Superbet 9 septembrie 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 64 la naționale!
- 5. Biletul zilei din fotbal la Superbet în cotă 5.13 din 9.09.2025. Mizăm pe favorite la calificările CM 26
- 6. Biletul zilei din Calificările CM 2026 – 09.09.2025 – Ne bazăm pe 3 superjucători!
- 7. Turnee Tenis 2025: Calendar complet ATP și WTA
- 8. Bilet pariu șansă Superbet 12 septembrie 2025 – Cotă 127 din 14 selecții!
- 9. Rotiri Gratuite fără depunere – Top Oferte Free Spins în 2025
- 10. Biletul etapei a patra din Ligue 1 – 12.09.2025 – Țintim un câștig de 1000 RON!
URMĂREȘTE-NE PE