Am ajuns la faza play-off-ului Europa League, unde 24 de echipe se vor lupta pentru a completa noul format al competiției. Avem destule meciuri azi, iar Dinamo Minsk vs Anderlecht nu ne-a scăpat din radar, acest duel fiind programat să se joace de la ora 21:45, pe „Mezokovesdi Varosi Stadion”, din Ungaria.
Cote pariuri Dinamo Minsk vs Anderlecht
După cum era de așteptat, echipa din Belgia este văzută ca mare favorită de casele de pariuri, fiind ce-i drept mult mai puternică. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.40 la victorie, în timp ce pentru un succes al bielorușilor oferă o cotă de 8.00.
Dinamo Minsk visează la o surpriză
Judecând după cotele oferite de site-urile de specialitate, nu se poate compara cu adversara sa din punct de vedere al valorii, fiind depășită în mod clar la acest capitol. De asemenea, nici nu va juca acasă, ci pe teren neutru, așa că nu este deloc o surpriză faptul că bookmakerii o dau ca outsideră certă în această confruntare.
Campioana din Belarus a început în acest sezon din primul tur al preliminariilor Champions League, acolo unde a trecut destul de greu de campioana Armeniei, Pyunik, câștigând la scor minim, pentru ca în runda a doua să fie eliminată de Ludogorets, pierzând cu 1-2 la general.
Așadar, Dinamo Minsk a ajuns în Europa League, în turul al treilea preliminar, unde a avut-o ca adversară pe Lincoln Red Imps, din Gibraltar, cu care nu a avut deloc o misiune facilă. S-a impus mai întâi cu 2-0 în tur, pierzând apoi cu 2-1 la retur, având ceva emoții.
- ECHIPA PROBABILĂ: Lapoukhov; Kalinin, Politevich, Gavrilovich, Lopes; Sedko, Selyava, Demchenko; Melnichenko, Alfred, Bakhar
Anderlecht a început foarte bine în noul sezon
Vorbim de o echipă net superioară din punct de vedere al valorii, dar și al experienței, ce vine totuși dintr-un campionat mult mai bine cotat, astfel că bookmakerii au toate motivele să o dea ca favorită certă la victorie în această înfruntare, fiind totuși o echipă ce are pretenții mult mai mari.
În urmă cu două sezoane, belgienii impresionau în Conference League, unde ajungeau până în sferturile de finală, ratând apoi competițiile europene. Au revenit în acest sezon, având o ocazie foarte bună să se califice în Europa League, competiție în care nu au mai jucat din sezonul 2018/2019.
Cei de la Anderlecht nu au disputat niciun meci european în acest sezon, având în vedere faptul că au început direct din play-off-ul Europa League. Au disputat însă patru partide în campionatul intern, acolo unde se descurcă de minune până acum, adunând zece puncte din 12 posibile, astfel că sunt pe primul loc în clasament.. Aceștia au înregistrat trei victorii, cu Sint-Truiden, Antwerp și Mechelen, remizând cu Leuven, în urma acestor jocuri marcând șapte goluri, primind trei.
- ECHIPA PROBABILĂ: Coosemans; Sardella, Simic, Jorgensen, Augustinsson; Leoni, Rits, Stroeykens; Dreyer, Dolberg, Verschaeren
Ponturi pariuri Dinamo Minsk vs Anderlecht
Diferența de valoare dintre cele două formații este categorică, gruparea belgiană fiind net superioară din acest punct de vedere, având de asemenea și mult mai multă experiență, așa că avem mari pretenții de la aceasta. Bazându-ne și pe forma foarte bună pe care o traversează, dar și pe moralul extraordinar pe care îl are, ne așteptăm să se impună fără prea multe emoții. Așadar, pentru Dinamo Minsk vs Anderlecht vom alege un pariu pe oaspeți, într-o cotă de 1.40 oferită de cei de la agenția de pariuri online Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE