
CFR Cluj a amânat partida cu Oțelul Galați din runda a 6-a, din pricina programului foarte aglomerat. Trupa lui Dan Petrescu a apelat la oficialii ce conduc Superliga României pentru a primi răgaz în cazul unei calificări în play-off-ul Conference League.
O astfel de decizie a fost luată și de FCSB, echipă ce a dorit o pauză înainte de dubla manșă cu Sparta Praga – din turul 3 preliminar UEFA Champions League. Joi, 8 august, CFR a reușit să învingă pe Maccabi Petach Tikva în manșa tur disputată la Sofia – scor 1-0.
Returul va avea loc săptămâna viitoare în Gruia, iar în cazul unei calificări, CFR Cluj va fi la două meciuri distanță de Europa.
CFR Cluj a amânat partida cu Oțelul Galați din runda a 6-a
Weekend-ul viitor, ardelenii ar fi fost nevoiți să se deplaseze la Galați, pentru un duel cu cei de la Oțelul – în runda cu numărul 6 a Superligii României. Ei bine, LPF a decis să acorde puțin ajutor echipelor românești, care încearcă să mai ridice coeficientul fotbalului intern.
Astfel, CFR Cluj a amânat partida cu Oțelul Galați. Până atunci însă, fosta campioană a României va evolua pe teren propriu cu Unirea Slobozia, în acest weekend. Duelul este programat pe data de 11 august 2024, de la ora 22:00, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
În cazul în care CFR Cluj va elimina gruparea israeliană, în play-off Deac & co. se vor duela cu învingătoarea din dubla manșă CSKA Sofia 1948 – Pafos.
Din câte se pare însă, antrenorul celor de la Oțelul Galați – Dorinel Munteanu – nu este de acord cu decizia ligii. Acesta susține că gruparea moldoveană nu a fost consultată și astfel de modificări în program nu ar trebui efectuate, în condițiile în care echipe beneficiază de bugete destul de mari.
Iată ce a declarat Dorinel Munteanu, la auzul veștii conform căreia CFR Cluj a amânat partida cu Oțelul Galați:
”Nu am fost întrebaţi. La noi a devenit o normalitate acest lucru, ca echipele angrenate în cupele europene să beneficieze de avantaje, deşi aceste echipe au bugete de zeci de milioane de euro cu care îşi pot face două echipe, cu care să joace şi în campionat şi în cupă.
Sunt lucruri pe care nu le înţeleg, dar chiar dacă îmi spun un punct de vedere nu mă pot opune împotriva curentului. Este un moment dificil, dar totuşi, trebuie să ne spunem punctul de vedere. Ce să spun? Nu este plăcut, dar nu avem ce face”
- 1. Bilet săptămânal din fotbal 21 mai 2025 – Țintim o cotă de 14 la Superbet
- 2. Biletul Zilei Betano Cota 6, pariem pe șuturi și marcatori azi, 20.05.2025
- 3. Biletul Zilei Bet Builder din 21 mai 2025 – Mizăm pe finala Europa League
- 4. Tottenham vs Manchester Utd 21.05.2025 – Ponturi pariuri Finala Europa League
- 5. Biletul Zilei Unibet 21 mai – pariu nebun de cotă 17 pe finala Europa League
- 6. Cota 2 din fotbal azi 19 mai 2025 – Jucăm tare pe WinBet
- 7. Cota 2 din Arabia Saudită 21.05.2025 – Pariem pe granzi
- 8. Cota 2 din finala Europa League 21.05.2025 – Golurile ne dublează investiția
- 9. Cote pariuri Tottenham vs Manchester United în finala Europa League – Trofeul merge în Anglia
- 10. Oklahoma City Thunder – Minnesota Timberwolves – Ponturi Pariuri Semifinale NBA 21 mai
URMĂREȘTE-NE PE