Spartak Trnava vs Wisla – Ponturi Pariuri Conference League

Spartak Trnava vs Wisla
Spartak Trnava vs Wisla (sursa foto – facebook.com)

Confruntarea dintre Spartak Trnava și Wisla este una programată să se joace joi seara, de la ora 21:30, aceasta contând pentru prima manșă din cadrul turului al treilea al preliminariilor Conference League, urmând să se dispute în Slovacia, pe “City Arena Trnava”.

Spartak Trnava vs Wisla – Cote Unibet

Spartak Trnava vs Wisla – Cote Unibet

Spartak Trnava este favorită la victorie în opinia agențiilor de pariuri, fiind ce-i drept o echipă mai valoroasă, ce joacă totuși la un nivel mai înalt. La Unibet, aceasta primește o cotă de 1.72, în timp ce pentru un eventual succes al celor de la Wisla avem o cotă de 4.50.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Spartak Trnava este neînvinsă în acest sezon

Dacă ne raportăm la informațiile oferite de site-urile de specialitate, are la dispoziție un lot ceva mai valoros, dar și ceva mai experimentat, astfel că decizia bookmakerilor de a o da ca favorită nu vine ca o surpriză, mai ales că joacă acasă, unde poate profita din plin de sprijinul fanilor.

Slovacii au jucat în Conference League și în sezonul anterior, unde au trecut pe rând de Auda, Lech Poznan și Dnipro-1, picând apoi într-o grupă extrem de complicată din care au mai făcut parte Nordsjaelland, Fenerbahce și Ludogorets, în care au terminat ultimii, cu un singur punct.

În acest sezon, cei de la Spartak Trnava au început tot din turul al doilea preliminar, unde au avut-o ca adversară pe Sarajevo. Aceștia au scos o remiză albă în prima manșă, în deplasare, făcând însă apoi spectacol pe teren propriu, impundându-se la scor de neprezentare.

Wisla, surpriza din eșalonul secund?

În această ediție de Conference League sunt angrenate două formații din eșalonul secund, Corvinul Hunedoara și Wisla Cracovia, ambele începându-și aventura europeană în actuala stagiune încă din primul tur al preliminariilor Europa League.

Polonezii au dat piept cu Llapi, din Kosovo, cu care nu au avut emoții, impunându-se în ambele manșe, 2-0 acasă și 1-2 în deplasare. A urmat însă apoi dubla cu Rapid Viena, formație net superioară, cu care a pierdut în manieră categorică, fiind învinsă cu 2-8 la general.

De menționat faptul că cei de la Wisla Cracovia traversează o perioadă nefastă, venind după patru partide consecutive fără succes. În acest interval au suferit trei înfrângeri, ultima venind în meciul anterior, în weekend, pierzând cu 2-1 în deplasarea de la Pruskow.

Ponturi pariuri Spartak Trnava vs Wisla

Spartak Trnava este o echipă care dispune de un lot mai puternic, așa cum precizam, de la care avem pretenții, fiind totuși o echipă de prim eșalon, iar noi ne așteptăm să își respecte blazonul și să dea totul pentru a se impune, mai ales că joacă pe teren propriu. Așadar, mergem cu mare încredere pe mâna gazdelor, la o cotă de 1.72 oferită de Unibet.

Gazdele câștigă @ Cota 1.72

PARIAZĂ CU 500 RON BONUS FĂRĂ RISC!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite