
Meciul dintre FC Bihor vs Chindia Târgoviște face parte din programul etapei a opta din play-off-ul Ligii a 2-a. Acesta se va juca marți, în data de 5 mai, de la ora 17:30. Se va disputa pe „Stadionul Iuliu Bodola”, urmând ca la TV să fie transmis în direct de canalele Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Cote pariuri FC Bihor vs Chindia Târgoviște la Unibet
Conform cotelor oferite de agențiile de pariuri, cei de la FC Bihor au prima șansă în această confruntare. Sunt într-adevăr mai buni, cel puțin dacă ne raportăm la situația din clasament. În plus, aceștia beneficiază și de avantajul propriului teren. Cei de la Unibet au ales să le atribuie acestora o cotă de 1.70 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al celor de la Chindia Târgoviște oferă o cotă de 4.75.

Primul pariu fără risc până la 500 RON
FC Bihor își poate asigura locul la baraj
Deși nu avea neapărat așteptări extraordinare la începutul campionatului, FC Bihor face un sezon bun. Nu doar că a prins play-off-ul, însă este și la un pas de a își asigura prezența la baraj. Așa cum spuneam, pornește cu prima șansă în acest duel, urmând totuși să joace acasă, contra unei echipe care nu a obținut niciun punct în acest play-off.
Gruparea gazdă este pe locul al cincilea în clasamentul din Liga a 2-a, care, în mod normal, nu ar duce la baraj, însă, după cum bine știm, CSA Steaua, ocupanta locului al patrulea, nu are drept de promovare. Are 45 de puncte, fiind la șase lungimi de adversara sa. În cele șapte partide de play-off a bifat două victorii, suferind cinci eșecuri, în aceste jocuri marcând nouă goluri, primind 16.
Ultimul meci jucat acasă a fost de bun augur pentru cei de la FC Bihor, aducându-le un succes important. Aceștia s-au impus cu scorul de 3 la 2 contra lui Sepsi OSK, echipă care emite pretenții la promovarea directă. A urmat însă apoi un eșec, în etapa anterioară pierzând cu 2 la 1 în deplasarea de la FC Voluntari.
Chindia Târgoviște este condamnată la victorie
Cei de la Chindia Târgoviște sunt obligați să scoată toate cele trei puncte din această confruntare. În plus, au nevoie de prestații perfecte până la finalul sezonului, dar și de rezultate favorabile în alte partide. Este clar că șansele acestora de a mai prinde barajul sunt infime, iar totul se poate nărui chiar după acest joc.
Gruparea vizitatoare este ultima în clasamentul din play-off, fiind de altfel singura echipă care nu a obținut vreun punct în cele șapte etape de până acum. Aceasta a pierdut toate meciurile, în acestea marcând doar patru goluri, primind nu mai puțin de 17. Are astfel și cel mai slab atac, dar și cea mai slabă apărare din play-off.
Ultima victorie obținută de cei de la Chindia Târgoviște a venit în urmă cu două luni, în deplasarea de la ASA Târgu Mureș. De atunci au disputat nu mai puțin de opt partide, pierzându-le pe toate, în fiecare dintre acestea primind minim două goluri.
Ponturi pariuri FC Bihor vs Chindia Târgoviște, 05.05.2026
Pe lângă faptul că FC Bihor arată mai bine decât adversara sa în acest sezon, beneficiază și de avantajul propriului teren, unde fanii ar putea avea și ei un rol important. Cu un succes, echipa gazdă și-ar asigura prezența la baraj, iar noi credem că îl va obține. Chindia Târgoviște pare că nu are resursele necesare pentru a pune probleme, așa că mergem cu încredere pe mâna gazdelor.

Gazdele câștigă @ Cota 1.70
URMĂREȘTE-NE PE


