
Runda cu numărul 35 din cadrul campionatului italian se va încheia cu partida dintre AS Roma vs Fiorentina. Cele două echipe de tradiție din Serie A se vor întâlni luni seara, de la ora 21:45, pe „Stadio Olimpico”. Meciul va fi transmis și la TV, pe canalele Digi Sport 4 și Prima Sport 2.
Cote pariuri AS Roma vs Fiorentina preluate de la Don
Cei de la AS Roma au prima șansă la casele de pariuri, ceea ce era și normal de altfel. Nu doar că sunt mai valoroși, dar se descurcă și mult mai bine în acest sezon. În plus, aceștia beneficiază și de avantajul propriului teren, unde suporterii vor avea un rol foarte important. Prin urmare, operatorul online Don a ales să le atribuie o cotă de 1.50 la victorie. De partea cealaltă, celor de la Fiorentina le-a fost acordată o cotă de 5.33.

100% Bonus până la 500 LEI
AS Roma încă speră la Champions League
Știm foarte bine că AS Roma este una dintre cele mai importante echipe din Italia. Aceasta încearcă de câteva sezoane bune să revină în Champions League, având în continuare șanse să bifeze acest obiectiv în sezonul actual, chiar dacă misiunea va fi una complicată.
Capitolinii sunt în prezent pe poziția a șasea în clasament, cu 61 de puncte. Sunt la patru lungimi de locul al patrulea, ocupat de Juventus, care are însă cu un meci în plus. Până acum au înregistrat 19 victorii și patru rezultate de egalitate, suferind 11 eșecuri. Pe parcursul acestor jocuri au marcat de 48 de ori, primind 29 de goluri.
Cei de la AS Roma au suferit un singur eșec în ultimele cinci meciuri, pierzând cu 5 la 2 pe terenul campioanei Inter Milan. De atunci au disputat trei partide, învingând Pisa și Bologna, remizând cu Atalanta. Prin urmare, am putea spune că traversează o formă bună și că au și un moral bun înainte de acest duel.
- ECHIPA PROBABILĂ: Svilar; Mancini, Ndicka, Hermoso; Celik, Cristante, Kone, Wesley; Soule, Pisilli; Malen
Fiorentina este într-o formă bună
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cei de la Fiorentina sunt mult sub nivelul adversarilor lor din punct de vedere al valorii. De asemenea, au un parcurs mult mai slab în acest sezon, așa că nu este de mirare faptul că încep cu șansa a doua. Joacă totuși în deplasare, pe un teren pe care punctele se obțin greu.
Gruparea „viola” s-a temut la un moment dat pentru menținerea în Serie A, însă în acest moment nu are nicio emoție în ceea ce privește retrogradarea. Este pe locul al 16-lea în campionat, la nouă lungimi de locul 18, primul ce retrogradează. Au câștigat 37 de puncte în 34 de etape, înregistrând opt victorii, 13 remize și 13 eșecuri. În aceste jocuri au marcat 38 de goluri, primind cu șapte mai multe.
Doar o dată au pierdut cei de la Fiorentina în precedentele 11 partide disputate, fiind învinși de Crystal Palace cu 3 la 0 în turul sferturilor Conference League. În acest interval au bifat însă șase victorii și patru rezultate de egalitate, ultima dată obținând doar o remiză albă în meciul de acasă cu Sassuolo.
- ECHIPA PROBABILĂ: De Gea; Dodo, Pongracic, Ranieri, Gosens; Ndour, Fagioli, Mandragora; Harrison, Gudmundsson, Solomon
Ponturi pariuri AS Roma vs Fiorentina, în închiderea etapei 35 din Serie A
AS Roma are mult mai multe motive să forțeze victoria și nu este exclus să obțină toate cele trei puncte la finalul meciului. Noi credem însă că Fiorentina va avea un cuvânt de spus, având resursele necesare pentru a pune mari probleme. Vom avea față în față două echipe valoroase, aflate într-o formă bună, așa că ar trebui să ne ofere spectacol. Prin urmare, recomandarea noastră la AS Roma vs Fiorentina este „peste 2,5 goluri”, la o cotă excelentă de 1.86.

Peste 2,5 goluri @ Cota 1.86
URMĂREȘTE-NE PE


