
Manșa tur a primei semifinale din UEFA Champions League, le aduce față în față pe PSG vs Bayern. Super-duelul este programat să se desfășoare marți, 28 aprilie 2026, cu începere de la ora 22:00, pe „Parc des Princes”, acolo unde sunt șanse mari de a asista la o „ploaie de goluri”.
Nu avem o favorită certă în acest prim duel, în care putem vedea că învingătoare oricare dintre tabere. Ambele trec prin perioade de grație, însă cu un plus pentru bavarezii care afișează la ora actuală un fotbal total care i-ar putea duce către ultimul act al celei mai importante competiții intercluburi din lume.
PSG, obligată să joace cartea atacului!
Formația pregătită de Luis Enrique și-a făcut încălzirea pentru acest meci decisiv din UCL, cu două meciuri jucate săptămâna trecută în Ligue 1. Aveau mai întâi să evolueze pe teren propriu, contra celor de la FC Nantes, de care treceau fără drept de apel 3-0. În weekend aveau să repete scorul pe terneul celor de la Angers, chiar dacă în minutul 74 rămâneau în 10 după eliminarea lui Goncalo Ramos.
Câștigătoarea en-titre a competiției nu s-a prezentat la un nivel înalt în faza ligii, acolo unde aveau să termine pe 11. O clasare care a făcut să joace o faza eliminatorie în plus față de adversara sa de astăzi. Începeau cu o dublă mai complicată decât se așteptau cu AS Monaco, de care treceau în cele din urmă cu scorul general de 4-5.
„Les Rouge-et-Bleu” aveau apoi să se dueleze cu două formații de Premier League. Optimile le-o aduceau pe Chelsea, pe care au făcut-o să arate ca o echipă mică, eliminând-o cu un categoric 8-3 la general. Sferturile de finală aveau să fie de asemenea fără emoții pentru clubul parizian care câștiga ambele manșe cu Liverpool în aceeași manieră, cu 2-0.
- Echipa probabilă: Safonov; Hakimi, Marquinhos, Pacho, Mendes; Ruiz, Zaire-Emery, Neves; Doue, Dembele, Kvaratskhelia

Bonus până la 850 RON pe sport
Bayern vine să dea lovitura în capitala Franței
„Die roten” au juca și ei tot două partide în cursul săptămânii anterioare. La mijlocul aceleia aveau să obțină „biletul” către finala Cupei Germaniei, după ce treceau cu 0-2 de către cei de la Leverkusen. În weekend aveau să ne oferă unul dintre cele mai „nebune” meciuri. La pauza meciului de la Mainz, tabela indica 3-0 în favoarea adversarei. Deși nu aveau motive să tragă pentru succes, aveau să se motiveze extraordinar, și să se impună, 3-4, în cele din urmă.
Doar o singura formație nu a izbutit gruparea condusă de pe bancă de Vincent Kompany să o învingă în această ediție de Champions League. Este vorba de Arsenal, pe terenul cărora pierdeau 3-1, în runda a cincea, eșec care a făcut să termine pe poziția secundă în acea fază a competiției.
Parcursul extraordinar i-a calificat direct în optimile competiției, unde au dat peste o Atalanta, care nu avut nicio șansă în fața „tavaluglui bavarez”. Cedau 1-6 la Bergamo, iar acasă Bayern avea să îi învingă cu 4-1. Au avut de tras serios pentru a o elimina pe Real Madrid în sferturi. Chiar dacă se întorceau cu un 1-2 de pe „Santiago Bernabeu”, acasă, madrilenii aveau să îi surprindă și la un moment aveau să se vadă conduși cu 1-3. Spiritul de lupta al germanilor s-a văzut din nou și până la urmă aveau să câștige cu 4-3 și să meargă în semifinale.
- Echipa probabilă: Neuer; Stanisic, Upamecano, Tah, Laimer; Pavlovic, Kimmich; Olise, Musiala, Diaz; Kane
Precedentele dueluri directe dintre PSG vs Bayern
De-a lungul anilor cele două forțe ale Europei s-au tot întâlnit, în special în Champions League, însă s-au duelat spre exemplu și la ultima ediție de Campionat Mondial al Cluburilor. Bavarezii s-au deplasat ultima oară aici chiar în cursul acestui sezon, când aveau să aibă și câștig de cauză.
- 04.11.2025, PSG vs Bayern, scor 1-2, în faza ligii UEFA Champions League
- 05.07.2025, PSG vs Bayern, scor 2-0, la Campionatul Mondial al Cluburilor
- 26.11.2024, Bayern vs PSG, scor 1-0, în faza ligii UEFA Champions League
- 08.03.2023, Bayern vs PSG, scor 2-0, în optimile UEFA Champions League
- 14.02.2023, PSG vs Bayern, scor 0-2, în optimile UEFA Champions League
Ponturi fotbal PSG vs Bayern- Semifinale UEFA Champions League
Avem premisele unui meci cu goluri între PSG vs Bayern, chiar dacă importanța acestuia este una uriașă pentru ambele tabere. Dacă parizienii nu vor obține un succes astăzi, șansele lor la a merge mai departe considerăm că se vor reduce. Faptul că returul se joacă la Munchen reprezintă desigur un avantaj pentru tabăra bavareză. La ce fotbal total joacă bavarezii la ora actuală, ne este greu să credem că nu vor înscrie măcar un gol în această primă manșă.

Ambele echipe înscriu & Peste 2.5 goluri @ 1.51
URMĂREȘTE-NE PE

