
Duminică seara, de la ora 22:00, meciul dintre Real Madrid vs Atletico Madrid va închide runda cu numărul 29 din LaLiga. Acesta se va disputa pe Estadio Santiago Bernabéu, acolo unde ar trebui ca specacolul să atingă cote înalte. În tur a fost 5 la 2 pentru echipa lui Simeone, așa că avem motive să așteptăm multe reușite și de această dată.
Real Madrid vs Atletico Madrid, episodul 178 în LaLiga
Real Madrid și Atletico Madrid sunt două dintre cele mai mari echipe ale Spaniei, care au în fiecare sezon pretenții uriașe. Desigur, gruparea „blanco” este mult mai valoroasă, având de asemenea performanțe mult mai mari de-a lungul anilor. Aceasta are prima șansă la victorie în derby-ul cu marea rivală, ceea ce era de așteptat. Bookmakerii au motive să ia această decizie, mai ales că beneficiază de avantajul propriului teren, unde suporterii pot avea și ei un rol important.

100% Bonus până la 500 LEI
Real Madrid traversează o perioadă excelentă
Cei de la Real Madrid ne-au obișnuit ca în fiecare sezon să emită pretenții uriașe la orice trofeu pus în joc. Au ratat deja două trofee, însă luptă în continuare pentru principalele obiective, LaLiga și Champions League. În campionat vor avea o misiune complicată, în prezent fiind pe locul secund, la patru lungimi de liderul Barcelona.
Cele 28 de etape de campionat i-au adus trupei lui Alvaro Arbeloa 66 de puncet. Aceasta și-a trecut în cont 21 de victorii și trei rezultate de egalitate, suferind patru eșecuri. De-a lungul acestor jocuri a marcat de 60 de ori, doar Barcelona având un atac mai bun în LaLiga. Au încasat doar 24 de goluri, dispunând de cea mai bună defensivă din campionat.
Cei de la Real Madrid au un moral excelent înainte de această confruntare, având în vedere faptul că vin după patru victorii consecutive. Ultima dată s-au deplasat pe terenul lui Manchester City, într-un meci din optimile Champions League. Aceștia s-au impus cu 1 la 2, câștigând astfel cu 5 la 1 general.
- ECHIPA PROBABILĂ: Lunin; Alexander-Arnold, Rudiger, Huijsen, Carreras; Camavinga, Tchouameni, Valverde; Guler; Mbappe, Vinicius
Atletico Madrid vrea din nou victoria cu marea rivală
Cei de la Atletico Madrid stau în umbra rivalelor Barcelona și Real Madrid de sezoane bune. Desigur, aici vorbim strict din punct de vedere al performanțelor. Aceștia au reușit însă victorii categorice cu ambele în această stagiune, având toate motivele să spere la un succes și în această seară.
„Plăpumarii” se găsesc în prezent pe treapta a patra în clasamentul din LaLiga, la nouă lungimi în spatele adversarilor lor. Până acum, în cele 28 de etape de campionat, aceștia au înregistrat 17 victorii și șase remize, pierzând de cinci ori. Dispun de un golaveraj bun, marcând 47 de goluri, primind 25.
Cei de la Atletico Madrid au câștigat precedentele patru partide de campionat, învingând pe rând Espanyol, Real Oviedo, Real Sociedad și Getafe. La mijlocul săptămânii au jucat de asemenea meci în Champions League. Aceștia au pierdut cu 3 la 2 pe terenul lui Tottenham, după ce au câștigat cu 5 la 2 în tur, avansând de asemenea în sferturi.
- ECHIPA PROBABILĂ: Musso; Molina, Pubill, Hancko, Ruggeri; Simeone, Llorente, Cardoso, Lookman; Sorloth, Alvarez
Ponturi pariuri Real Madrid vs Atletico Madrid, pe 22 martie 2026
Cu siguranță, Real Madrid nu va avea un meci facil, urmând să dea piept cu un adversar care i-a dat mari bătăi de cap în ultimii ani. Totuși, ne raportăm la forma excelentă pe care o traversează, la moralul foarte bun pe care îl are, dar și la faptul că joacă acasă. Prin urmare, credem că toate punctele vor rămâne pe Bernabeu, așa că vom merge cu mare încredere pe mâna gazdelor. Pariul ales de noi pentru duelul dintre Real Madrid vs Atletico Madrid primește cota 1.87, iar cu siguranță se va găsi pe multe bilete.

Gazdele câștigă @ Cota 1.87
URMĂREȘTE-NE PE
