
Etapa a 3-a din Superliga ne-a oferit numeroase surprize. Echipele de top au cedat neașteptat, în timp ce unii jucători au continuat să se remarce. Iată cronica etapei a 3-a, programul rundei a 4-a și clasamentul.
Rezultatele din etapa a 3-a din Superliga:
- Metaloglobus – Petrolul Ploiești 0-3
- Csikszereda – Rapid 0-2
- UTA Arad – Hermannstadt 1-0
- FCSB – Farul 1-2
- CFR Cluj – FC Argeș 0-2
- Oțelul – Dinamo 2-1
- FC Botoșani – Unirea Slobozia 4-0
- Universitatea Craiova – U Cluj 2-1
Metaloglobus – Petrolul: Prahovenii sparg gheața în acest sezon
Petrolul a câștigat fără probleme în fața celei mai slabe echipe din Superliga. Pe terenul greu de la Clinceni, Petrolul a dominat această partidă și și-a asigurat un avantaj confortabil încă de la pauză. Ludewig, Roche și Grozav au înscris în prima parte, iar în a doua prahovenii au lăsat-o mai moale. Un succes vital pentru Petrolul, care își propune să ajungă în play-off în acest sezon.

Csikszereda – Rapid: Giuleștenii sunt neînvinși
Rapid are un start bun de sezon sub comanda lui Costel Gâlcă și a ajuns la 7 puncte acumulate în primele trei etape. Chiar dacă jocul de la Miercurea Ciuc nu a excelat, victoria a fost confortabilă. Hromada a marcat în minutul 7, iar Petrila a punctat și el înainte de pauză. În partea a doua, gazdele au fost mai periculoase, dar Rapid a rezistat.
UTA Arad – Hermannstadt: victorie importantă după un gol superb
Se poate spune că unul dintre protagoniștii startului de sezon este Alin Roman. Jucătorul adus de la Poli Iași a ajuns la al doilea gol din acest sezon și mai are în cont și o pasă decisivă. În duelul cu Hermannstadt, el a marcat printr-un gol superb și a adus trei puncte pentru arădeni. Venirea lui Adrian Mihalcea la UTA Arad este, în mod cert, un plus. Iar transferurile făcute s-au dovedit și ele inspirate. De partea cealaltă, Marius Măldărășanu este nevoit să o scoată din criză pe Hermannstadt.
FCSB – Farul: Campioana nu se regăsește
FCSB a suferit a treia înfrângere din ultimele patru meciuri din toate competițiile. Este clar că FCSB este în criză, chiar dacă a început bine meciul cu Farul și a deschis scorul prin David Miculescu. Imediat, FCSB a făcut un pas în spate, iar Farul a început să domine. A fost un nou meci mare făcut de puștiul Răzvan Tănasă, pe care îl putem trece la protagoniști. La capitolul dezamăgiri, FCSB ține cap de afiș în această rundă. Eșecul a fost o mare surpriză și la pariuri sportive, dar Farul a fost, per total, echipa mai bună din Ghencea.

CFR Cluj – FC Argeș: Ardelenii au pierdut neașteptat
CFR Cluj pornea de departe favorită la pariuri online în fața unei echipe contra căreia nu a avut probleme în ultimii ani. În schimb, FC Argeș a profitat de faptul că Dan Petrescu a menajat mai mulți titulari și a dominat în mare măsură. Sierra a deschis scorul în prima repriză cu o execuție de zile mari, în stilul lui Del Piero, fiind unul dintre protagoniștii etapei. Sadriu a punctat cu o lovitură de cap în minutul 53 după un corner. CFR Cluj, care a fost cu mintea la returul cu Lugano, poate fi considerată o dezamăgire din această rundă.
Oțelul – Dinamo: „Câinii” rămân fără victorie
La capitolul dezamăgiri din acest sezon o putem trece și pe Dinamo. Formația din Ștefan cel Mare rămâne fără victorie în acest sezon și este pe locul 14. La Galați, gazdele au jucat mai bine și au pedepsit-o pe Dinamo. Paulinho a deschis scorul în minutul 18 din pasa lui Bană, dar Dinamo a egalat în minutul 49 prin Siviș. Totuși, debutantul Kazu a reușit golul victoriei în minutul 62. Pentru Dinamo e un start de sezon nefast. „Câinii” se pregătesc de derby-ul cu FCSB și vor să profite de faptul că gruparea roș-albastră vine după meciul cu Shkëndija și are mulți jucători indisponibili.

FC Botoșani – Unirea Slobozia: Oaspeții nu au avut nicio șansă
Unirea Slobozia a fost victimă sigură în meciul cu FC Botoșani. Moldovenii au dominat de la început până la final și au obținut o victorie categorică. Omul meciului a fost Sebastian Mailat, care începe să revină la cea mai bună formă a sa. El a marcat un gol și a pasat la unul. Andrei Dumiter a dat și el două goluri, iar Țigănașu a punctat și el. Se anunță un sezon dificil pentru Unirea Slobozia.
Universitatea Craiova – U Cluj: Victorie dramatică pentru olteni
Universitatea Craiova a suferit din plin în meciul cu U Cluj. Ardelenii au deschis scorul prin Silva și mai puteau înscrie câteva goluri, dar Isenko a făcut un nou meci mare. Craiova s-a trezit abia pe final de meci, când a avut noroc cu un penalty comis tot de Silva. Al Hamlawi l-a transformat fără emoții, iar apoi tot el a marcat golul de 2-1 în prelungiri.

Sursa fotografiei: Facebook/ Universitatea Craiova
Programul etapei a 4-a din Superliga:
Vineri, 1 august
- Ora 19.00 Farul Constanța – Metaloglobus București
- Ora 21.30 Petrolul Ploiești – UTA Arad
Sâmbătă, 2 august
- Ora 18.30 FC Argeș – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
- Ora 21.30 Dinamo – FCSB
Duminică, 3 august
- Ora 18.30 FC Hermannstadt – Universitatea Cluj
- Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova
Luni, 4 august
- Ora 19.00 Unirea Slobozia – Oțelul Galați
- Ora 21.30 FC Rapid – FC Botoșani
Clasamentul după runda a 3-a (va fi actualizat după disputarea meciurilor de luni)
Pentru clasamentul detaliat, vizitează pagina noastră dedicată cu poziții și clasament Superliga.
- Rapid București – 7p
- Univ. Craiova – 7p
- Farul Constanța – 7p
- FC Botoșani – 5p
- UTA Arad – 5p
- ‘U’ Cluj – 4p
- Petrolul Ploiești – 4p
- Oţelul Galaţi – 4p
- FCSB – 4p
- CFR Cluj – 4p
- Unirea Slobozia – 3p
- FC Argeș – 3p
- Dinamo București – 2p
- FC Hermannstadt – 2p
- Metaloglobus București – 1p
- Csikszereda M. Ciuc – 1p
- 1. Biletul zilei oferit de inteligența artificială 16 septembrie 2025 la Superbet
- 2. Biletul zilei azi din Champions League 16 septembrie 2025 – Țintim un câștig de 2600 RON la Betano!
- 3. Biletul zilei din fotbal la Winbet din 16.09.2025. Avem un câștig de 811 lei
- 4. Bilet pariu șansă Superbet 16.09.2025 – Champions League în prim-plan pentru o cotă de 101!
- 5. Biletul Zilei din Champions League 16.09.2025 – Prima etapă ne aduce o cotă de 22
- 6. Biletul Zilei pe marcatori din Champions League 16.09.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 7
- 7. Un gol pe Bernabeu îți dublează banii! Cotă 2.00 în loc de 1.01 la Real Madrid vs Marseille
- 8. Biletul zilei din fotbal 15.09.2025 – Doi marcatori pentru un câștig de 800 RON!
- 9. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 16.09.2025 – Pariem pe șuturi în Champions League
- 10. Biletul Zilei Superbet în Champions League, 16.09.2025, încasăm 1000 lei cu 3 SuperPariuri
URMĂREȘTE-NE PE