
Etapa a 23-a din Superliga ne-a adus confirmarea faptului că FCSB este în criză și nu poate gestiona meciurile în care este în avantaj. În schimb, Universitatea Craiova, Rapid și Dinamo continuă lupta pentru câștigarea titlului.
Rezultatele înregistrate în etapa a 23-a din Superliga:
- Metaloglobus București – FC Argeș 0-2
- FC Hermannstadt – Dinamo București 1-2
- ‘U’ Cluj – Unirea Slobozia 1-0
- Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-0
- Petrolul Ploiești – Farul Constanța 0-1
- FCSB – CFR Cluj 1-4
- Oțelul Galați – Csikszereda M. Ciuc 3-0
- UTA Arad – Rapid București 1-2
Metaloglobus – FC Argeș: Victorie foarte importantă pentru oaspeți
FC Argeș a făcut un pas mare în cursa pentru calificarea în play-off după ce s-a impus cu 2-0 la Clinceni, pe terenul celor de la Metaloglobus. Argeșenii au profitat de eliminarea lui Dumitru din minutul 58 și au reușit să marcheze repede, prin Moldoveanu și Micovschi. FC Argeș este, așadar, pe locul 4, cu 40 de puncte, dar lupta pentru play-off continuă. Distanța față de locul 7 este de doar 4 puncte.
Hermannstadt – Dinamo: „Câinii”, salvați de Opruț
Dinamo a plecat cu trei puncte importante de la Sibiu, unde a fost susținută de o galerie impresionantă. Prima repriză a fost destul de slabă, dar Dinamo a fost salvată de fundașul stânga Raul Opruț. Acesta a marcat două goluri frumoase. Mai întâi a deschis scorul în minutul 71, însă Gjorgjevski a egalat pentru oaspeți. Opruț a adus victoria cu reușita din minutul 80. Dinamo este pe locul trei, la două puncte de prima poziție. În schimb, Hermannstadt este pe penultimul loc.
U Cluj – Unirea Slobozia: Echipa lui Bergodi câștigă fără să impresioneze

U Cluj a luat trei puncte prețioase după ce a învins-o cu 1-0 pe Unirea Slobozia. Singurul gol al meciului a fost marcat de fostul jucător de la FCSB, Gheorghiță, cu un șut la colțul scurt, în minutul 5. Apoi, clujenii au dat dovadă de pragmatism și nu au mai forțat. U Cluj este pe locul 7, cu 36 de puncte, la egalitate cu Oțelul, în timp ce Unirea Slobozia este pe locul 12 și luptă să se salveze de la retrogradare, deși începuse bine sezonul.
Universitatea Craiova – FC Botoșani: Oltenii câștigă fără să impresioneze
Deși nu a impresionat în această partidă, Universitatea Craiova a luat trei puncte importante. Oltenii s-au impus cu 2-0 după un meci chinuit. Cicaldău a deschis scorul în minutul 65, iar Etim a profitat de o mare gafă a lui Miron și a făcut 2-0 în minutul 83. Oltenii sunt pe primul loc și după această etapă, în timp ce FC Botoșani a coborât pe cinci și tremură tot mai mult pentru calificarea în play-off. Distanța de play-out este de doar două puncte.
Petrolul – Farul: Oaspeții ies din criză

Farul a oprit seria de șapte meciuri la rând fără victorie și a plecat cu trei puncte din confruntarea cu Petrolul Ploiești. Singurul gol al meciului a fost reușit de Dican, în minutul 32. În schimb, Petrolul nu își revine, după ce a luat patru goluri de la Universitatea Craiova în prima etapă din 2026. Prahovenii sunt pe loc de baraj, pe 13, în timp ce Farul este pe 10, la egalitate cu FCSB și la cinci puncte de play-off.
FCSB – CFR Cluj: Continuă criza campioanei
Nu mulți sunt cei care anticipau o asemenea prăbușire pentru FCSB. Într-un derby al echipelor rănite, CFR Cluj s-a impus cu 4-1. Asta deși FCSB a deschis scorul încă din minutul 2 prin Miculescu. FCSB a avut mai multe șanse de a se desprinde, dar la pauză scorul a fost 2-1 pentru CFR Cluj. Alibek Aliev și Korenica au adus-o pe CFR Cluj în avantaj. Gafele din apărarea celor de la FCSB au continuat, iar Cordea și Biliboc au marcat și ei pentru ardeleni. FCSB este la cinci puncte de play-off, în timp ce CFR Cluj la patru puncte.
Oțelul Galați – Csikszereda: Emoții cu nocturna
A fost o victorie lejeră pentru Oțelul, care nu a părut că nu forțează în această partidă. Totuși, când scorul era 3-0 pentru gazde, nocturna s-a oprit pentru aproximativ jumătate de oră. Jocul s-a reluat și nu au mai fost probleme apoi. Golurile celor de la Oțelul au fost marcate de Patrick și Pedro, de două ori. Oțelul este pe locul 6 și pare hotărâtă să ajungă în play-off în acest sezon. În schimb, Csikszereda este pe loc de baraj și urmează un duel cu FCSB.
UTA Arad – Rapid: Meci tensionat

Rapid a câștigat cu 2-1 la Arad și a obținut trei puncte foarte importante la capătul unui meci tensionat. Gazdele au deschis scorul în minutul 19, prin Coman, iar apoi Rapid a început să aibă ocazie după ocazie. Egalarea a venit în minutul 43, dintr-un penalty controversat transformat de Dobre. Golul victoriei a fost reușit de Bolgado, în minutul 79. Rapid este pe locul 2, la un punct de lider, în timp ce UTA Arad este pe 8, la un punct de play-off.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
Clasamentul după etapa a 23-a din Superliga:
- Universitatea Craiova – 46
- Rapid București – 45
- Dinamo București – 44
- FC Argeș – 40
- FC Botoșani – 38
- Oțelul Galați – 36
- ‘U’ Cluj – 36
- UTA Arad – 35
- CFR Cluj – 32
- Farul Constanța – 31
- FCSB – 31
- Unirea Slobozia – 21
- Petrolul Ploiești – 20
- Csikszereda M. Ciuc – 19
- FC Hermannstadt – 14
- Metaloglobus București – 11
Programul etapei a 24-a din Superliga:
Vineri, 30 ianuarie
- Ora 17.00 FC CFR 1907 Cluj – FC Metaloglobus București
- Ora 20.00 Dinamo București – Petrolul Ploiești
Sâmbătă, 31 ianuarie
- Ora 14.30 Unirea Slobozia – FC Hermannstadt
- Ora 17.00 FC Argeș – UTA Arad
- Ora 20.00 FC Rapid – Universitatea Cluj
Duminică, 1 februarie
- Ora 17.15 Farul Constanța – Universitatea Craiova
- Ora 20.00 FCSB – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Luni, 2 februarie
- Ora 20.00 FC Botoșani – Oțelul Galați
URMĂREȘTE-NE PE



