
Claudio Ranieri în vârstă de 73 de ani este oficial noul antrenor a celor de la AS Roma. Antrenorul legendar vă prelua clubul sau favorit pentru a 3-a oara în cariera de antrenor.
Conform celui mai cunoscut jurnalist în mediul online Fabrizio Romano, se pare că transferul este unul oficial. Claudio Ranieri a semnat deja contractul și s-a înțeles din toate punctele de vedere cu cei de la AS Roma. Putem spune că este o mutare surpriză, având în vedere că antrenorul italian a decis să se retragă în vara după experiență de la Cagliari.
Claudio Ranieri revine din nou la AS Roma
AS Roma avea nevoie rapid de o schimbare în acest sezon, având în vedere că trece printr-o perioadă critică din punct de vedere sportiv. Echipa se află în acest moment pe locul 12 în clasamentul din Seria A după cele 12 etape disputate. Aceștia au 4 meciuri pierdute în ultimele 5 etape, iar următorul meci este în deplasare la Napoli. Lucru ce a determinat că Juric să fie demis după nici 2 luni de activitate. Meciul decisiv a fost pierdut de AS Roma pe teren propriu in fata celor de la Bologna, scor 2-3.
În aceste condiții, aseară în capitala Angliei, legendarul antrenor s-a întâlnit cu cei din conducerea clubului și a decis imediat să se întoarcă la echipa pe care o iubește. Știm foarte bine că Ranieri o să fie practic la 3-a experiență pe banca giallorosso.

Palmaresul lui Ranieri
Claudio Ranieri este antrenorul ce a reușit să o scoață campioană pe Leicester în Premier League într-un sezon extrem de spectaculos. De asemenea, în 2009 a fost foarte aproape de scudetto, însă în acel sezon Inter a fost formația ce a reușit să câștige toate trofeele.
A doua încercare a fost că interimar pe banca celor de la AS Roma, iar atunci a reușit din nou să ajute clubul. Un lucru este cert, fanii echipei îl considera că fiind opțiunea cea mai sigura în acest moment. Rămâne de văzut dacă experimentatul antrenor vă reuși să aducă socul de care echipa are nevoie în acest moment.
- Supercupa Italiei (Fiorentina, 1996/97)
- Cupa Italiei (Fiorentina, 1995/96)
- Cupa Spaniei (Valencia, 1998/99)
- Supercupa Spaniei (Valencia, 2004/05)
- Titlul de campion în Anglia (Leicester, 2015/16)
Meciuri dificile pentru AS Roma
Nu o să fie deloc un debut ușor pentru legendarul antrenor, având în vedere că în primul meci după revenire o să fie vs Napoli în deplasare. Pentru formația ce joacă pe Stadio Olimpico urmează un program dificil cu meciuri în toate competițiile, inclusiv în Uefa Champions League.
- Napoli vs AS Roma – 24.11.2024
- Tottenham vs AS Roma – 28.11.2024
- AS Roma vs Atalanta – 02.12.2024
- Lecce vs AS Roma – 07.12.2024
- AS Roma vs Braga – 12.12.2024
- 1. Un gol pe Bernabeu îți dublează banii! Cotă 2.00 în loc de 1.01 la Real Madrid vs Marseille
- 2. Biletul zilei din fotbal 15.09.2025 – Doi marcatori pentru un câștig de 800 RON!
- 3. Bilet pariu șansă Superbet 14.09.2025 – Încercăm o cotă bombă de 111!
- 4. Biletul zilei azi la Betano 15 septembrie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 4.42!
- 5. Biletul Săptămânal Cotă 100 – toată România dă lovitura cu acest bilet la Betano! 💰
- 6. Petrolul Ploiești vs Dinamo, Ponturi Pariuri Superliga, 15 septembrie 2025
- 7. Biletul zilei azi din fotbal la Betfair: Value Bet la un meci din Premier League, 14 septembrie 2025
- 8. Hermannstadt – Unirea Slobozia – Ponturi Pariuri Superliga 15.09.2025
- 9. Como – Genoa, Ponturi pariuri Serie A, 15 septembrie 2025
- 10. Superbet oferă 100% bonus cu rulaj 1x până la 500 RON
URMĂREȘTE-NE PE