
O întrebare des întâlnită în această perioadă din partea fanilor „tricolorilor” o reprezintă: cine transmite Austria – România la TV, confruntare ce face parte din cadrul etapei a treia din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, și ce este programat să se dispute sâmbătă, 7 iunie 2025, de la ora 21:45.
Întâlnirea va fi condusă la centru de către arbitrul italian Maurizio Mariani, și va fi găzduită de „Ernst Happel Stadion” din Viena. Ultimul duel oficial consumat pe acest teren de către echipa noastră națională nu a fost de bun augur, fiind pierdut cu 2-1 într-o partidă consumată pe 1 aprilie 2009, tot într-un meci din preliminariile unui Campionat Mondial, cel din 2010.
Cine transmite Austria – România la TV?
Așa cum ne-am obișnuit, majoritatea partidelor „tricolorilor” din ultima vreme sunt transmise de către Antena 1, iar înfruntarea contra Austriei, de pe 7 iunie 2025, nu face excepție de la regulă. Așadar, puțin mai jos aveți și răspunsul întrebării:
- 📺 Antena 1 (21:45)
Având în vedere primele două rezultate înregistrate, selecționata pregătită de Mircea Lucescu este obligată să se întoarcă măcar cu un punct de la Viena, dacă vrea să păstreze în continuare șanse pentru calificarea mai departe la Campionatul Mondial din 2026, prin intermediul preliminariilor.
Momentan, România se situează pe poziția secundă, cu un total de 4 puncte, însă remarcăm faptul că adversarii noștri își vor face apariția în aceste preliminarii pentru prima dată. Cu excepția partidei din această seară, reprezentativa noastră va mai avea de jucat 7 înfruntări, printre care o deplasare în Bosnia și Herțegovina, precum și returul cu Austria.
- Echipa probabilă Austria: Pentz; Posch, Danso, Lienhart, Mwene; Seiwald, Grillitsch; R. Schmid, Baumgartner, Sabitzer; Arnautovic
- Echipa probabilă România: Niță; Rațiu, Popescu, Burcă, Bancu; R. Marin, M. Marin, Stanciu; Man, Drăguș, Coman
Confruntarea dintre Austria și România stârnește un interes maxim în aceste zile, așa că stați aproape de site-ul nostru, pentru că vor urma și alte articole interesante dedicate acestei înfruntări, care vor include ponturi, pariuri speciale, dar și informații utile care vă pot ajuta în alcătuirea biletelor voastre.
- 1. Un gol pe Bernabeu îți dublează banii! Cotă 2.00 în loc de 1.01 la Real Madrid vs Marseille
- 2. Biletul zilei din fotbal 15.09.2025 – Doi marcatori pentru un câștig de 800 RON!
- 3. Bilet pariu șansă Superbet 14.09.2025 – Încercăm o cotă bombă de 111!
- 4. Biletul zilei azi la Betano 15 septembrie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 4.42!
- 5. Biletul Săptămânal Cotă 100 – toată România dă lovitura cu acest bilet la Betano! 💰
- 6. Petrolul Ploiești vs Dinamo, Ponturi Pariuri Superliga, 15 septembrie 2025
- 7. Biletul zilei azi din fotbal la Betfair: Value Bet la un meci din Premier League, 14 septembrie 2025
- 8. Hermannstadt – Unirea Slobozia – Ponturi Pariuri Superliga 15.09.2025
- 9. Como – Genoa, Ponturi pariuri Serie A, 15 septembrie 2025
- 10. Superbet oferă 100% bonus cu rulaj 1x până la 500 RON
URMĂREȘTE-NE PE