Chiar dacă ești fan Messi, cu siguranță te-ai întrebat când se va retrage Cristiano Ronaldo din fotbalul internațional. Ei bine, aceasta este o întrebare la care doar fotbalistul portughez ar putea răspunde, iar până în momentul de față nu a venit cu o declarație oficială prin care să anunțe faptul că își va pune ghetele în cui.
Totuși, fanii fotbalului încep să își pună tot mai multe semne de întrebare, având în vedere faptul că CR7 joacă de ceva vreme la un nivel destul de slab, în Arabia Saudită, iar prestațiile sale sunt departe de cele din urmă cu câțiva ani. Așadar, chiar și susținătorii lusitanului îi cer să se retragă și să evite un final de carieră lamentabil.
Când se va retrage Cristiano Ronaldo din fotbal?
După cum spuneam, nu avem încă un răspuns, însă cel puțin ne putem da cu părerea. Putem spune că Ronaldo s-a retras din fotbal din momentul în care a ales să vină în Arabia Saudită. Este cât se poate de clar că acesta nu a ales să vină în zona Golfului pentru performanțe, ci a ales salariul colosal oferit de șeici, dar și un campionat modest în care să își poată îmbunătăți recordurile.
CR7 are deja 67 de goluri în 73 de prezențe în tricoul lui Al-Nassr, însă nivelul de joc este la ani lumină de ceea ce înseamnă fotbalul din campionatele de top din Europa. Un lucru este clar, acesta va juca cel puțin încă un sezon, iar în mod normal, după cum îl cunoaștem pe lusitan, va încerca să facă tot posibilul pentru a își reprezenta naționala la Campionatul Mondial din 2026, evident, în cazul în care se va și califica. Așadar, cel mai probabil îl vom mai vedea la treabă în următorii doi ani, timp în care va încerca să atingă borna celor 1000 de goluri, în prezent fiind la 898.
În stagiunea actuală, Al-Nassr a debutat cu stângul, în prima rundă de campionat obținând doar un punct în duelul de pe teren propriu cu Al-Raed, în care Cristiano Ronaldo a marcat, dar a avut și un gol anulat. Încă din start, șansele echipei din Riyadh au avut de suferit, în prezent fiind văzută de casele de pariuri ca a doua favorită la câștigarea titlului în Arabia Saudită.
Trebuie să se retragă Cristiano Ronaldo din fotbal?
Evident, această întrebare poate avea răspunsuri subiective, în funcție preferințele fotbalistice, însă vom face o analiză dintr-o poziție neutră. Nu există dubii în privința faptului că Ronaldo este unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, având în spate un palmares uriaș, doborând nenumărate recorduri de-a lungul anilor.
În ultimii ani însă, nivelul de joc al portughezului a fost unul modest, vârsta fiind, evident, un factor extrem de important. Pare însă destul de clar faptul că acesta joacă strict pentru propriile interese, rezultatele colective contând mai puțin. Cu siguranță, fanii înfocați ai acestuia și-ar dori să îl vadă evoluând mulți ani de acum încolo, însă, obiectiv vorbind, pare că a venit momentul să pună capăt carierei de fotbal.
Frustrările portughezului ies tot mai des la suprafață în ultimul timp, atât la echipa de club, cât și la națională. Un episod recent a avut loc la EURO 2024, când acesta a plâns după ce a ratat un penalty extrem de important, astfel că au apărut păreri împărțite. Există fani care l-au compătimit, susținând că acestuia i-a părut rău de faptul că nu și-a putut ajuta naționala, însă, în același timp, unele voci spun și că acesta era mai degrabă dezamăgit de faptul că nu și-a putut îmbunatăți recordul și nu a marcat la al 11-lea turneu final consecutiv.
Cele mai importante performanțe ale lui Ronaldo
Cristiano Ronaldo este un record-man, iar nu de mult acesta spunea că nu urmărește recordurile, ci recordurile îl urmăresc pe el. Evident, portughezul nu a fost complet sincer 🙂 Mai jos avem cele mai mari performanțe individuale, dar și colective, înregistrare de CR7 în carieră.
Performanțe individuale Cristiano Ronaldo
- Balonul de Aur: 2008, 2013, 2014, 2016, 2017
- Gheata de Aur: 2007–08, 2010–11, 2013–14, 2014–15
- Echipa ideală FIFA: de 15 ori consecutiv, între 2007 și 2021
- Cele mai multe goluri în Champions League – 140
- Cele mai multe goluri marcate în istoria fotbalului – 898
- Cele mai multe goluri marcate la nivel de echipă națională – 130
Performanțe Cristiano Ronaldo împreună cu echipa
Ani | Echipa | Număr de goluri | Trofee |
2002-2003 | Sporting Lisabona | 5 | 1 |
2003-2009 | Manchester United | 118 | 9 |
2009-2018 | Real Madrid | 450 | 15 |
2018-2021 | Juventus | 101 | 5 |
2021-2022 | Manchester United | 27 | 0 |
2022-prezent | Al-Nassr | 67 | 1 |
2003-prezent | Portugalia | 130 | 2 |
URMĂREȘTE-NE PE