
O nouă provocare pentru România și pentru Bernadette Szöcs, în vârstă de 29 de ani, numărul 17 mondial. Campioana noastră a ajuns în semifinalele turneului după ce a reușit două victorii.
Bernadette Szöcs, jucătoare de tenis de masă și una dintre cele mai cunoscute sportive din România, revine la Turneul Campioanelor pentru al doilea an consecutiv. Acest turneu este unul dintre cele mai importante din lumea tenisului de masă și reușește să adune într-un loc pe cei mai buni sportivi. Performanțele lui Szöcs din ultima perioadă i-au asigurat un loc în această competiție de top.
Bernadette Szocs în semifinală la turneul Campioanelor – Cu cine joacă?

Clasată pe locul 17 mondial, sportiva din România a primit marea veste în ziua de miercuri – vestea uriașă a calificării la Turneul Campioanelor. Aceasta va înfrunta cele mai bune 16 jucătoare din lume la tenis de masă. Europa este, în acest moment, reprezentată de doar doi sportivi la feminin, austriaca Sofia Polcanova și Bernadette Szöcs.
Sportiva noastră a reușit, în primul meci, să o învingă pe Hina Hayata cu scorul de 3-1. În al doilea meci din tabel, a urmat Satsuki Odo, meci câștigat cu 0-3 de către româncă. În urma acestor rezultate, Szöcs a reușit să se califice în semifinalele Turneului Campioanelor.
Sâmbătă, 23 noiembrie 2024, de la ora 16:00, vom avea meciul dintre Bernadette Szöcs și Wang Manyu. În a doua semifinală o să le vedem pe Chen Xingtong și Wang Yidi.
Fanii români așteaptă cu siguranță să o vadă din nou în acțiune, iar acest turneu poate reprezenta un pas important în cariera sa. Dacă va continua la acest nivel, nu este imposibil ca Szöcs să ajungă până în finala acestui turneu. Cu siguranță, prezența sa în această competiție îi demonstrează deja valoarea. România are șansa de a ajunge în elita sportului mondial dacă Bernadette va reuși să câștige mâine în semifinale.
- 1. Biletul zilei azi din Champions League 17.09.2025 – Golurile și favoritele ne aduc un câștig de 2800 RON!
- 2. Cota 2 din fotbal la Superbet pe meciurile din Champions League, 17 septembrie 2025
- 3. Biletul zilei din Champions League 17.09.2025 – Mizăm pe o cotă de 17 din Superpariuri!
- 4. Biletul Zilei pe goluri din Champions League 17.09.2025 – Spectacolul ne aduce o cotă de 9
- 5. Biletul Zilei Unibet 17 septembrie – pariurile speciale din UCL ne aduc 1.000 lei
- 6. Biletul zilei pe marcatori 17 septembrie 2025 – Plasăm o cotă 10 din 3 pronosticuri!
- 7. Bilet pariu șansă Superbet 16.09.2025 – Champions League în prim-plan pentru o cotă de 101!
- 8. Biletul Zilei Bet Builder 17.09.2025 – Pariem pe goluri și șuturi în Champions League
- 9. Liverpool vs Atletico Madrid – Ponturi pariuri Champions League – 17.09.2025
- 10. PSG vs Atalanta, Ponturi Pariuri Champions League, 17 septembrie 2025
URMĂREȘTE-NE PE