
Miercuri, în data de 2 iulie, nu înainte de ora 17:00, va avea loc duelul dintre Oliver Tarvet vs Carlos Alcaraz. Acesta contează pentru runda a doua de pe tabloul masculin de la Wimbledon, urmând să fie transmisă în direct la TV pe canalul Eurosport.
Cote pariuri Oliver Tarvet vs Carlos Alcaraz
Oliver Tarvet vs Carlos Alcaraz este unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri de azi de la Wimbledon, dacă nu chiar cel mai dezechilibrat. Evident, jucătorul spaniol pornește ca mare favorit la casele de pariuri, fiind net superior din orice punct de vedere. De exemplu, cei de la Unibet oferă o cotă infimă de 1.01 pentru un succes al acestuia, în timp ce pentru o eventuală victorie a britanicului oferă o cotă „bombă” de 20.00.
Oliver Tarvet este la primul turneu de Grand Slam
Este un jucător modest, fără realizări notabile la nivelul circuitului profesionist. Este depășit în mod categoric la toate capitolele de către adversarul său, astfel că agențiile de pariuri au toate motivele să îl dea ca mare outsider în această confruntare.
Britanicul, aflat în prezent pe locul 733 în clasamentul ATP, este la prima sa experiență la un turneu de Grand Slam. Acesta a început la Wimbledon din calificări, acolo unde a trecut pe rând de Terence Atmane, Alexis Galarneau și Alexander Blockx, în duelurile cu aceștia cedând un singur set.
Oliver Tarvet a debutat cu un succes categoric pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem. În primul tur de la Wimbledon, acesta l-a avut ca adversar pe elvețianul Leandro Riedi, cu care s-a impus în minimum de seturi, câștigând cu un triplu 6-4.
Carlos Alcaraz vine după un meci foarte complicat
Nu are nevoie de prezentări speciale, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai planetei, care are în spate un palmares impresionant, în ciuda faptului că este foarte tânăr. Bookmakerii îl dau ca mare favorit, însă nu doar în această confruntare, și la câștigarea turneului.
Câștigător al ultimelor două ediții de Wimbledon, Carlos Alcaraz a ajuns în acest an la cinci titluri de Grand Slam, după ce a cucerit Roland Garros pentru a doua oară în carieră. Acesta a dat piept cu Jannik Sinner, în fața căruia s-a impus în set decisiv, într-unul dintre cele mai tari meciuri din istoria recentă a tenisului.
Carlos Alcaraz a început cu victorie la actuala ediție de Wimbledon, însă s-a chinuit mult mai mult decât ar fi crezut. Ibericul a dat piept cu „veteranul” Fabio Fognini, pe care l-a eliminat cu mari emoții, câștigând cu 3-2, după 4 ore și jumătate de joc. A ajuns astfel la o serie impresionantă de 19 victorii consecutive, așa că are un moral bun înainte de acest duel.
Ponturi pariuri Oliver Tarvet vs Carlos Alcaraz
Diferența de valoare dintre cei doi jucători este categorică, Alcaraz fiind net superior din toate punctele de vedere. Chiar dacă s-a chinuit serios în primul tur, credem că de data aceasta se va impune în mod categoric. Urmează totuși să înfrunte un jucător modest, fără experiență, iar în mod normal ar trebui să câștige în minimum de seturi. Așadar, pornind de la această idee, vom miza pe varianta „sub 30,5 game-uri”, la o cotă de 1.49 oferită de agenția de pariuri online Unibet.
- 1. Biletul zilei din fotbal 18 august 2025 – Mizăm pe o cotă simplă de 3.45 la Maxbet!
- 2. Biletul Zilei din Super Pariuri 18.08.2025 – Căutăm profitul din pronosticuri simple
- 3. Jannik Sinner vs Carlos Alcaraz – Ponturi Pariuri Finala Tenis ATP Cincinnati 18 august 2025
- 4. Biletul bombă al săptămânii la Betano, cu un câștig de 15.000 LEI! 💣
- 5. Gil Vicente vs FC Porto – 18.08.2025 – Jucăm un Bet Builder Cota 2 în Primeira Liga
- 6. Sepsi OSK vs Corvinul Hunedoara, 18 august 2025, Ponturi Pariuri Liga 2
- 7. Farul Constanța – U Cluj – Ponturi Pariuri Superliga 18 august 2025
- 8. FC Argeș vs Oțelul Galați, Ponturi Pariuri Superliga, 18.08.2025
- 9. Iga Swiatek vs Jasmine Paolini – Ponturi Pariuri Finala Tenis WTA Cincinnati 19.08.2025
- 10. Elche vs Real Betis, 18 august 2025, Ponturi Pariuri La Liga
URMĂREȘTE-NE PE