
În ultimul sfert de finală de pe tabloul feminin de la Wimbledon se va juca partida dintre Mirra Andreeva vs Belinda Bencic. Aceasta este programată să se joace miercuri, în data de 9 iulie, nu înainte de ora 15:30, fiind transmisă în direct de Eurosport.
Cote pariuri Mirra Andreeva vs Belinda Bencic la MaxBet
Conform cotelor oferite de agențiile de pariuri, Mirra Andreeva este mare favorită în această confruntare, ceea ce era de așteptat. Aceasta primește o cotă de 1.41 la MaxBet, în timp ce pentru un eventual succes al Belindei Bencic avem o cotă de 2.90.
Confruntarea dintre Mirra Andreeva vs Belinda Bencic este una extrem de interesantă, în care cele două jucătoare vor juca pentru prima lor calificare în semifinalele de la Wimbledon. Noi am analiza mai multe ponturi pariuri pentru această partidă, iar într-un final am decis să pariem simplu, într-o cotă de 1.41.
Mirra Andreeva este fără set pierdut la Wimbledon
Dacă ținem cont de realizările din ultimul an, este cât se poate de clar că este o jucătoare mai bună, care, evident, stă și mult mai bine în clasamentul WTA, unde ocupă locul al șaptelea. Bookmakerii au motive să o dea ca mare favorită, deși nu va avea o misiune facilă.
La doar 18 ani, rusoaica are trei titluri în palmares, două dintre ele venind în acest an, la Dubai și Indian Wells, turnee de 1000 de puncte. La nivel de Grand Slam, cele mai mari realizări ale sale au venit pe zgura de la Roland Garros, unde a jucat semifinale anul trecut și sferturi în acest an.
Mirra Andreeva este la cea mai bună performanță a sa la Wimbledon, unde a atins în premieră sferturile de finală. Aceasta este fără set pierdut după cele patru partide de până acum. În ultimul tur a trecut lejer de Emma Navarro, cu care nu a cedat decât cinci game-uri, astfel că are un moral excelent înainte de această înfruntare.
Belinda Bencic, din nou în sferturi după patru ani
Am putea spune că este o jucătoare mai experimentată, în condițiile în care joacă de mult mai multă vreme în circuitul profesionist. Este însă ușor sub nivelul adversarei sale din punct de vedere al performanțelor din ultimul an, astfel că nu este de mirare faptul că începe acest duel ca outsideră.
Jucătoarea din Elveția, aflată în prezent pe locul 35 în clasamentul mondial, are nouă titluri în palmares. Cea mai mare realizare a sa a venit în 2021, la Jocurile Olimpice, acolo unde reușea să câștige medalia de aur. La nivel de Mare Șlem, cea mai bună performanță a sa a venit în 2019, la US Open, unde juca în semifinale.
Belinda Bencic a început la această ediție de Wimbledon cu un succes în minimum de seturi, trecând de Alycia Parks. Au urmat apoi două victorii în set decisiv, cu Jacquemot și Cocciaretto, pentru ca în cele din urmă să se impună cu 2-0 cu Alexandrova. A ajuns astfel din nou în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam după o pauză de aproape patru ani.
Ponturi pariuri Mirra Andreeva vs Belinda Bencic
Mirra Andreeva arată extraordinar la această ediție de Wimbledon, iar noi avem toate motivele să credem că va face pasul spre semifinale. Fără set pierdut pe parcursul turneului, este mare favorită în acest duel, iar noi credem că își va confirma acest statut. Așadar, mergem cu încredere pe mâna rusoaicei, la o cotă de 1.41 oferită de MaxBet.
- 1. Bilet Pariu Sansă 08.07.2025 – Cota 130 din cupele europene
- 2. Biletul zilei azi la Maxbet 9 iulie 2025 – Cupele Europene în prim-plan pentru o cotă de 9!
- 3. FCSB vs Inter Escaldes, Ponturi Pariuri Preliminariile Champions League, 09.07.2025
- 4. PSG vs Real Madrid, 9 iulie 2025, Ponturi Pariuri Semifinale Campionatul Mondial al Cluburilor
- 5. Biletul Zilei Betano din fotbal și tenis 09.07.2025 – Ne bazăm pe Wimbledon și Champions League
- 6. Mirra Andreeva vs Belinda Bencic, Ponturi Pariuri Sferturi Wimbledon, 09.07.2025
- 7. Flavio Cobolli vs Novak Djokovic – Ponturi Sferturi Tenis Wimbledon 09 iulie 2025
- 8. Biletul zilei azi din Preliminariile Champions League 08.07.2025 – Țintim o cotă de 4.88 la Maxbet!
- 9. Iga Swiatek vs Liudmila Samsonova, Ponturi Pariuri Sferturi Wimbledon, 09.07.2025
- 10. Biletul Zilei din Tenis 09.07.2025 – Sferturile Wimbledon ne aduc o cotă de 5
URMĂREȘTE-NE PE