Marți, în data de 27 august, se vor disputa partidele de pe prima jumătate a tabloului feminin de la US Open. Swiatek vs Rakhimova este fără dubii unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri de azi, acesta fiind programat să se joace după ora 19:00.
Cote pariuri Swiatek vs Rakhimova
Casele de pariuri o dau ca favorită certă pe jucătoarea din Polonia, așa cum ne-au obișnuit de altfel. De exemplu, cei de la agenția online Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.02 la victorie, în timp ce pentru un succes al jucătoarei din Rusia oferă o cotă de 18.00.
Swiatek visează la al șaselea Mare Șlem
Nu are nevoie de cuvinte de introducere, fiind cea mai bună jucătoare din circuitul feminin, cel puțin dacă ne raportăm la performanțele acesteia, la palmaresul său, dar și la faptul că domină în clasamentul WTA în manieră autoritară, fiind pe primul loc de multă vreme, la mare distanță de locul secund.
Poloneza, care în total a adunat 118 săptămâni pe primul loc mondial, se poate mândri și cu faptul că a cucerit nu mai puțin de 22 de titluri de-a lungul carierei. Cinci dintre acestea au venit în turnee de Grand Slam, triumfând la Roland Garros de patru ori, în 2020, 2022, 2023 și 2024, cucerind de asemenea și titlul la US Open, în 2022.
Înainte de a-și începe aventura la US Open, Iga Swiatek a participat la turneul de la Cincinnati, acolo unde a atins penultimul act. Aceasta a trecut pe rând de Varvara Gracheva, Marta Kostyuk și Mirra Andreeva, pierzând în cele din urmă cu marea sa rivală, Aryna Sabalenka, fiind învinsă în minimum de seturi.
Rakhimova, capabilă de surprize?
Vorbim de o jucătoare modestă, fără realizări notabile în carieră, dar și fără prea multă experiență la nivelul circuitului profesionist. Este depășită în mod clar la toate capitolele de către adversara sa, așa că bookmakerii au toate motivele să o dea ca outsideră certă în această înfruntare.
Jucătoarea din Rusia, aflată în prezent pe un modest loc 104 în clasamentul mondial, nu a cucerit niciun titlu în carieră, ba mai mult, nu a disputat nicio finală WTA la simplu. La nivel de turnee de Mare Șlem, aceasta nu are performanțe uriașe, cele mai mari realizări ale sale venind la US Open în 2021 și la Wimbledon în 2023, când atingea turul al treilea.
Spre deosebire de adversara sa, Kamilla Rakhimova a trebuit să treacă prin emoțiile meciurilor de calificare pentru a ajunge pe tabloul principal. Aceasta s-a impus mai întâi cu Oksana Selekhmeteva, trecând apoi de Maria Timofeeva, pentru ca în cele din urmă să piardă cu Priscilla Hon.
Ponturi pariuri Swiatek vs Rakhimova
Diferența dintre cele două jucătoare este uriașă, poloneza fiind mult mai titrată, mult mai experimentată, având de asemenea și pretenții mult mai mari, așa că avem mari așteptări de la aceasta. Câștigătoare de US Open în 2022, mizăm pe faptul că aceasta va începe la această ediție a turneului american în stil de mare campioană, cu un succes categoric, cum ne-a obișnuit de altfel. Așadar, pentru duelul dintre Swiatek vs Rakhimova vom alege un pariu pe varianta „sub 18,5 game-uri”, la o cotă de 1.40 oferită de agenția de pariuri Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE