Confruntarea dintre Draper vs De Minaur este una programată să se joace miercuri, în data de 4 septembrie, nu înainte de ora 20:30, aceasta contând pentru faza sferturilor de finală de pe tabloul masculin de la US Open.
Ponturi pariuri Draper vs De Minaur
Pentru astăzi avem destul de puține evenimente din care să putem alege, însă, după cum v-am obișnuit, nu lăsăm nicio zi să treacă pe lângă noi fără să venim cu câteva ponturi pariuri interesante. În lipsa meciurilor de fotbal, ne vom baza mult pe tenis, iar pentru duelul dintre Draper vs De Minaur am găsit o variantă de pariere în cota 1.74 cu șanse bune de reușită. Vezi în acest material despre ce este vorba.
Cote pariuri Draper vs De Minaur
Judecând după cotele oferite de casele de pariuri, jucătorul australian pornește cu prima șansă în această înfruntare, ceea ce era de așteptat. De exemplu, la Unibet acesta primește o cotă de 1.74 la victorie, în timp ce pentru un succes al britanicului avem o cotă de 2.10.
Draper este la cea mai bună performanță a carierei
Dacă ne raportăm la realizările obținute de acesta de-a lungul carierei, este clar că este sub nivelul adversarului său, așa că nu este de mirare faptul că pornește cu șansa a doua în această confruntare, bookmakerii având multe motive să ia această decizie.
Britanicul, aflat în prezent pe locul 25 în clasamentul mondial, nu a cucerit decât un singur titlu în carieră, chiar anul acesta, la turneul de la Stuttgart, unde l-a învins pe Matteo Berrettini în ultimul act. La nivel de Grand Slam, realizările acestuia sunt modeste, cea mai bună performanță a sa venind chiar la această ediție de US Open, atingând în premieră sferturile de finală.
Jack Draper arată foarte bine la turneul american, având în vedere faptul că este fără set pierdut după cele patru partide disputate până acum. E drept, a avut și un traseu mai mult decât accesibil, acesta jucând pe rând cu Zhizhen Zhang, Facundo Diaz Acosta, Botic Van De Zandschulp și Tomas Machac.
De Minaur visează la prima semifinală de Grand Slam
Pe lângă faptul că are performanțe mult mai mari decât adversarul său de-a lungul carierei, putem spune că are și mult mai multă experiență, astfel că, după cum era și normal de altfel, este văzut ca favorit la accederea în semifinalele de la US Open.
Aflat pe locul al zecelea în clasamentul ATP, australianul se poate mândri cu faptul că a pus mâna pe nouă titluri de-a lungul carierei. De asemenea, acesta este la al patrulea sfert de finală într-un turneu de Grand Slam, având mari speranțe că poate atinge în sfârșit semifinalele pentru prima dată în carieră.
Alex De Minaur a scăpat fără set pierdut doar într-un singur meci la această ediție de US Open, în turul al doilea, în duelul cu Otto Virtanen. În rest, acesta s-a impus de fiecare dată cu 3-1, trecând de Marcos Giron, Daniel Evans și Jordan Thompson, atingând astfel sferturile de finală ale turneului american pentru a doua oară în carieră.
Ce pariem la Draper vs De Minaur?
După cum menționam, Alex De Minaur este jucătorul mai bun, mai ales dacă ne raportăm și la statistica meciurilor directe, conducând cu 3-0. Așadar, avem multe motive să credem că australianul va merge mai departe, de aceea vom paria pe un succes al său, la o cotă mai mult decât decentă de 1.74 oferită de Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE