Cote pariuri US Open 2024 – Favoriți, analiză completă și predicții

Mai este foarte puțin și va începe ediția cu numărul 144 a US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Acesta va avea loc de pe 26 august până pe 10 septembrie. Se anunță un turneu foarte disputat, în care este greu de anticipat un învingator. Asta, cel puțin dacă judecăm după aceste cote pariuri US Open privind câștigătorul, atât la masculin, cât și la feminin.

Cote pariuri US Open 2024 - Favoriți, analiză completă și predicții
Sursa fotografiei: Matthew Stockman / Getty Images

Novak Djokovic, mereu tânăr

La momentul actual, lider în clasamentul ATP este Jannik Sinner, italian aflat în centrul unui scandal. Însă despre asta voi vorbi ceva mai târziu. Diferența de vârstă dintre Sinner și Djokovic, al doilea clasat, este de 14 ani, Sinner având 23 ani, iar Djokovic 37 ani. Sârbul este cel mai în vârstă jucător din top 40. Cu toate acestea, a dovedit că încă mai poate juca tenis la nivel înalt.   

Novak Djokovic câștigă US Open @ 3.00

Cu 24 turnee de Grand Slam câștigate, Djokovic se află în fruntea clasamentului la acest capitol. Sârbului nu îi mai lipsea decât o medalie de aur la Jocurile Olimpice pentru a-și încununa cariera. Medalia de aur a venit în urmă cu mai puțin de o lună, la Jocurile Olimpice de la Paris. La US Open, Djokovic are 4 titluri, ultimul obținut anul trecut. Acum sârbul este cotat cu prima șansă la câștigarea acestui Grand Slam.

Capi de serie masculin și cotele lor la câștigarea US Open 2024

  1. Jannik Sinner – 4.00
  2. Novak Djokovic – 3.00
  3. Carlos Alcaraz – 3.25
  4. Alexander Zverev – 9.00
  5. Daniil Medvedev – 15.0
  6. Andrey Rublev – 50.0
  7. Hubert Hurkacz – 75.0
  8. Casper Ruud – 45.0
  9. Grigor Dimitrov – 75.0
  10. Alex de Minaur – 75.0
  11. Stefanos Tsitsipas – 45.0
  12. Taylor Fritz – 50.0
  13. Ben Shelton – 75.0
  14. Tommy Paul – 100.0
  15. Holger Rune – 45.0
Jannik Sinner câștigă US Open @ 4.00

De menționat că în niciuna din ultimele 6 ediții de US Open nu a câștigat favoritul numărul 1. În 2017 era ultima oară când capul de serie numărul 1 se impunea. Este vorba de Rafael Nadal, care îl învingea în finală pe sud-africanul Kevin Anderson, cap de serie numărul 28. Ultimul an în care la US Open se impunea un jucător din afara top 10 era 2014. Croatul Marin Cilic câștiga atunci.

Sinner, păcătos involuntar

Jannik Sinner, actualul număr 1 mondial, începea în forță anul 2024, câștigând Grand Slamul de la Australian Open. În această săptămâna au ieșit la iveală informații conform cărora, în luna martie a acestui an, a fost depistat pozitiv de două ori. Substanța interzisă este Clostebol, care se găsește în multe medicamente în Italia. Astfel, în ultimii ani, numeroși atleți din Italia au fost testați pozitiv cu această substanță.

Cu toate acestea, Sinner a fost “iertat” de către un tribunal, acesta concluzionând că italianul nu a avut vreo vină și că a contactat această substanță prin intermediul fizioterapeutului său. Mai exact, acesta a folosit un spray care conținea Clostebol pentru a-și trata o tăietură de la deget. În timpul unei sesiuni de masaj, Naldi (fizioterapeutul) l-a contaminat involuntar pe Sinner. Singura măsură luată împotriva liderului mondial a fost deducerea a 400 puncte, câștigate la Indian Wells. Evident, subiectul a născut discuții aprinse, inclusiv în rândul jucătorilor de tenis.

Cote pariuri US Open masculin – favoriții principali ai turneului din acest an

După cum am arătat mai sus, Novak Djokovic este favoritul principal al turneului. Diferența dintre sârb și liderul mondial Jannik Sinner este de 1.900 puncte. 

Duel de la distanță între Djokovic și Sinner

Pentru ca Djokovic să devină lider mondial la finalul acestor două săptămâni, trebuie să câștige Grand Slamul, iar Sinner să fie eliminat în runda a treia sau chiar mai devreme.

Duel de la distanță între Djokovic și Sinner
Sursa fotografiei: NurPhoto/Getty Images

În prima rundă Sinner îl va întâlni pe americanul Mackenzie McDonald, pentru ca în al doilea tur să întâlnească un alt american. În runda a treia s-ar putea duela cu elvețianul Wawrinka sau cu chilianul Jarry, cap de serie numărul 26.

Cât despre Djokovic, în optimi l-ar putea întâlni pe americanul Shelton, favorit numărul 13. Se anunță un potențial duel destul de interesant. Dacă nu va fi Shelton, probabil va fi Tiafoe, un alt american, cap de serie numărul 20.

Culoar favorabil pentru Alcaraz

Al treilea cap de serie, Carlos Alcaraz îl va infrunta în primul tur pe australianul Li Tu. În a doua rundă l-ar putea întâlni pe canadianul Shapovalov. Apoi ar avea un culoar favorabil către semifinale. Spaniolul a cucerit trofeul în 2022, iar anul trecut se oprea în semifinale.

Alcaraz ajunge în finală @ 2.06

Zverev, bilanț dezastruos la US Open

Cap de serie numărul 4, Zverev nu a participat anul trecut la US Open. În 2022 pierdea încă din primul tur, iar în 2020 și 2021 se oprea în al doilea tur. În toți cei trei ani Zverev se afla în top 10. Va reuși oare anul acesta mai mult? În primul tur îl va avea adversar pe finlandezul Ruusuvuori, iar în al doilea pe Muller sau Walton. Dacă va ajunge în optimi, ar putea avea un meci greu, foarte probabil adversar urmând a fi Rune sau Musetti.

Zverev nu ajunge în sferturi @ 2.3

Cote pariuri US Open 2024 – Pe tabloul feminin Iga Swiatek nu mai este favorită principală

Spre deosebire de clasamentul masculin, la feminin nu pot surveni modificări la vârf în urma Grand Slamului de la US Open. Diferența dintre liderul mondial, poloneza Iga Swiatek și a doua clasată, bielorusa Aryna Sabalenka, este de peste 2.500 puncte. 

Swiatek pare însă să nu mai fie la fel de puternică precum în anii precedenți. La Olimpiada de la Paris cucerea doar medalia de bronz, după ce în semifinale era eliminată surprinzător de Zheng. Anul acesta câștiga un singur Grand Slam. Este vorba de cel de la Roland Garros. În celelalte două era eliminată în al treilea tur. Astfel, după mult timp, Swiatek nu mai este favorită principală la câștigarea unui turneu de Grand Slam. 

Capi de serie feminin și cotele lor la câștigarea US Open 2024

  1. Iga Swiatek – 4.75
  2. Aryna Sabalenka – 3.5
  3. Coco Gauff – 8.00
  4. Elena Rybakina – 12.0
  5. Jasmine Paolini – 35.0
  6. Jessica Pegula – 15.0
  7. Qinwen Zheng – 30.0
  8. Barbora Krejcikova – 50.0
  9. Maria Sakkari – 70.0
  10. Jelena Ostapenko – 40.0
  11. Danielle Collins – 40.0
  12. Daria Kasatkina – 100.0
  13. Emma Navarro – 50.0
  14. Madison Keys – 35.0
  15. Anna Kalinskaya – 50.0

Aflate în top 30, Ons Jabeur și Marketa Vondrousova nu vor participa la această ediție de US Open. Vondrousova are dureri puternice la umăr, iar Jabeur întâmpină și ea probleme medicale. 

Va avea Naomi Osaka un cuvânt de spus?

Aflată pe locul 87 în clasamentul WTA, japoneza Naomi Osaka a primit un wild-card. Aceasta este cotată a cincea favorită de către casa de pariuri Betano. Nipona are însă meci greu în prima rundă, urmând a o întâlni pe Jelena Ostapenko, favorită numărul 10. 

Va avea Naomi Osaka un cuvânt de spus?
Sursa fotografiei: Matthew Stockman/Getty Images

Osaka a câștigat în două rânduri turneul US Open: în 2018 și 2020. La ultima sa prezență, care a avut loc în 2022, era eliminată înca din primul tur. În acest an nu a ajuns nici măcar în semifinalele vreunui turneu. Așadar, este oarecum inexplicabilă această cotă avută de Osaka.

Cote pariuri US Open feminin – favoritele principale ale turneului 

Iga Swiatek nu a fost detronată de pe primul loc de 42 săptămâni și nu va fi nici în următoarele două, indiferent de rezultate.

Moral bun pentru Sabalenka

Numărul 2 mondial, Aryna Sabalenka, a câștigat cel mai recent turneu la care a participat. Este vorba despre cel de la Cincinnati, acolo unde nu pierdea niciun set. Se impunea în minimum de seturi chiar și în fața Igăi Swiatek, în semifinale.

Sabalenka nu pierdea niciun set nici la primul Grand Slam din acest an, Australian Open. Acel Grand Slam se disputa tot pe hard, la fel ca US Open. Așadar, nu este nicio surpriză faptul că Sabalenka este cotată favorită principală. Prima partidă ceva mai intensă pentru bielorusă ar putea veni în optimi, împotriva lui Madison Keys.

Sabalenka se impune la US Open @ 3.5

Swiatek, într-o vizibilă scădere de formă

Poloneza Swiatek câștiga o singură dată acest Grand Slam. Se întâmpla în 2022. În rest, nu reușea să treacă de faza optimilor. Anul trecut, era învinsă acolo de Jelena Ostapenko. În acest an a câștigat un singur turneu pe hard. Este vorba de cel de la Indian Wells, din luna martie. La Australian Open era învinsă în al treilea tur de cehoaica Linda Noskova.

Acum, un meci interesant ar putea veni în turul secund, în fața australiencei Saville. În al treilea tur ar putea să o întâlnească pe Pavlyuchenkova, iar în optimi pe noua stea Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani.

Se poate impune Gauff din nou?

A treia favorită aici este jucătoarea din SUA Coco Gauff, deținătoarea trofeului. Anul trecut o învingea pe Sabalenka în finală, după ce pierduse cu 2-6 primul set. A fost a doua finală de Grand Slam pentru Gauff. Pe prima o pierduse în 2022, la Roland Garros, în față Igăi Swiatek.

Acum o va înfrunta în primul tur pe Gracheva, iar în al doilea foarte probabil pe Tatjana Maria. În a treia rundă ar putea să o înfrunte pe Svitolina. În orice caz, este greu de crezut că Gauff va putea emite pretenții la titlu. 

Trei românce avem pe tabloul principal, toate pe partea a doua de tablou

România a avut nu mai puțin de 4 românce în calificările US Open. Miriam Bulgaru și Anca Todoni pierdeau încă din primul tur. Irina Bara pierdea în al doilea tur, iar Gabriela Ruse se califica, nu însă fără emoții. În al treilea tur revenea de la 0-1 la seturi în fața jucătoarei din Philippine Alexandra Eala. În afară de Ruse, pe tabloul principal le mai avem pe Jaqueline Cristian și Ana Bogdan.  

Jaqueline Cristian, sarcină foarte grea în primul tur

Jaqueline Cristian, sarcină foarte grea în primul tur
Sursa fotografiei: Getty Images

Aflată pe locul 68 în clasamentul WTA, Jaqueline Cristian o va întâlni în primul tur pe Daria Kasatkina, cap de serie numărul 12. Cele două s-au întâlnit chiar în acest an, pe zgura de la Charleston, unde rusoaica s-a impus în 3 seturi, după ce Jaqueline îl câștiga pe primul la tie-break. 

Cristian câștigă contra Kasatkinei @ 3.85

Cristian și Kasatkina se întâlneau și în urmă cu doi ani, la Doha. Atunci Jaqueline abandona în al doilea set, după ce îl câștigase pe primul. Uitându-ne pe aceste două întâlniri directe, avem o mică speranță că Jaqueline va reuși surpriza. Dacă va ajunge în turul secund, o va întâlni pe câștigătoarea dintre Stearns și Tsurenko.

Ana Bogdan, adversară accesibilă în prima rundă

În vârstă de 31 ani, Ana Bogdan se află pe locul 91 în clasamentul WTA. Adversara sa din primul tur va fi olandeza Arantxa Rus, pe care o regăsim două poziții mai jos. 

Ana Bogdan câștigă cu Arantxa Rus @ 1.75

De 4 ori s-au întâlnit cele două, Ana Bogdan impunându-se de fiecare dată. Singura partidă pe hard outddoor se disputa în 2017, la Australian Open. Ultima intâlnire directă avea loc anul acesta, la Cluj. După ce Rus câștiga primul set cu 6-2, Bogdan se impunea la tie-break în celelalte două. Dacă va trece în runda secundă însă, Bogdan nu va avea viață ușoară. Cel mai probabil o va întâlni pe Emma Navarro, cap de serie numărul 13, care se va duela cu Blinkova în primul tur.

Gabriela Ruse, misiune facilă în prima rundă

Venită din calificări, Gabriela Ruse a avut noroc la tragerea la sorți, cel puțin în primul tur. Românca de pe locul 122 o va întâlni în prima rundă pe austriaca Julia Grabher, clasată în acest moment în afara top 700. Dacă se va califica în runda a doua, foarte probabil Ruse o va întâlni pe Barbora Krejcikova, favorită numărul 8. Cehoaica se va duela cu Bassols Ribera în prima rundă. 

Ruse câștigă cu Grabher @ 1.06

Unde pot vedea meciurile de la US Open?

Competiția este transmisă în direct pe canalele Eurosport, acolo unde vei vedea cele mai interesante meciuri. În cazul în care dorești să urmărești toate meciurile, îți recomandăm câteva platforme pariuri sportive, precum Betano sau Unibet. Aici nu trebuie decât să ai o balanță pozitivă în contul de pariuri pentru a putea viziona meciurile în direct. Aceste case de pariuri transmit fiecare meci de la US Open atât de pe tabloul de simplu, cât și de pe cel de dublu.

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite