
Sâmbătă, în data de 31 mai, nu înainte de ora 14:30, va avea loc confruntarea dintre Alexander Zverev vs Flavio Cobolli. În cadrul acestui duel, jucătorul german va încerca să continue cursa spre primul său titlu de Grand Slam, în timp ce italianul visează să producă o surpriză.
Cote pariuri Alexander Zverev vs Flavio Cobolli
Alexander Zverev este fără îndoială unul dintre cei mai buni jucători din circuitul masculin, acesta pornind ca mare favorit în majoritatea partidelor pe care le dispută. Evident, este cotat cu prima șansă și în duelul cu Flavio Cobolli, acesta primind o cotă de 1.19 la agenția de pariuri online Unibet.
Misiune facilă pentru Alexander Zverev?
Deși a suferit o accidentare destul de gravă în urmă cu trei ani, care l-a ținut pe bară o jumătate de an, germanul a revenit în forță în circuit. I-a luat ceva timp să își reintre în ritm, astfel că performanțele acestuia nu au încetat să vină, câștigând tot felul de titluri, însă niciodată într-un turneu de Grand Slam.
Locul 3 mondial are șapte titluri Masters în vitrina personală, a câștigat Turneul Campionilor de două ori și a obținut și medalia de aur la Jocurile Olimpice. Marele său vis este însă să triumfe la un turneu de Mare Șlem, fiind foarte aproape în trei rânduri, jucând finale la Australian Open, Roland Garros și US Open.
Alexander Zverev are toate motivele să spere la un parcurs cât mai lung la openul francez, după ce anul trecut a atins ultimul act. Acesta a început în forță la turneu, trecând de Learner Tien în minimum de seturi, impunându-se apoi cu Jesper De Jong, câștigând cu 3-1.
Flavio Cobolli vine după șapte victorii la rând
Este un jucător care nu se poate mândri cu realizări importante în carieră. Evident, este mult sub nivelul adversarului său, în special din punct de vedere al experienței, astfel că agențiile de pariuri au toate motivele să îl dea ca outsider clar în această înfruntare.
Italianul a disputat trei finale în carieră, în 2024 pierzând la Washington cu Sebastian Korda, în timp ce anul acesta a triumfat de două ori, trecându-și în cont primele titluri. Acesta a câștigat cu Sebastian Baez la București, dar și cu Andrey Rublev la Hamburg, chiar înainte de Roland Garros.
Primul meci de la openul francez i-a adus lui Flavio Cobolli un succes lejer, trecând în minimum de seturi de Marin Cilic, unul dintre veteranii circuitului ATP. A urmat apoi disputa cu Matteo Arnaldi, în care s-a impus cu 3-1, ajungând astfel la șapte victorii consecutive.
Ponturi pariuri Alexander Zverev vs Flavio Cobolli
După ce am analizat mai multe ponturi pariuri pentru această înfruntare, am decis ca într-un final să ne bazăm pe un pronostic simplu. Ținem cont de valoarea și experiența germanului, motiv pentru care mizăm pe faptul că va câștiga la o diferență de minim 2 seturi. Pronosticul nostru pentru Alexander Zverev vs Flavio Cobolli primește o cotă de 1.48 la agenția de pariuri online Unibet.
- 1. Bilet de weekend din fotbal 6 septembrie 2025 – Naționalele ne aduc o cotă de 27 la Superbet!
- 2. Cota 2 din fotbal 6 septembrie 2025 – Golurile ne dublează investiția
- 3. Biletul zilei din fotbal la Superbet, 6 septembrie 2025. Mizăm pe goluri și victorii la CM 26
- 4. Biletul zilei azi din Preliminariile Campionatului Mondial 06.09.2025 – Golurile ne aduc un câștig de 1100 RON!
- 5. Biletul Zilei Bet Builder 06.09.2025 – Mizăm pe o cotă de 9 formată din 3 meciuri
- 6. Biletul Zilei Unibet 6 septembrie – cele mai inedite pariuri speciale din preliminariile Cupei Mondiale
- 7. Aryna Sabalenka vs Amanda Anisimova, Ponturi Pariuri Finala US Open, 6 septembrie 2025
- 8. Cine transmite US Open 2025 la TV în România?
- 9. Irlanda vs Ungaria, Ponturi Pariuri Preliminariile Campionatului Mondial, 06.09.2025
- 10. Armenia vs Portugalia, Ponturi Pariuri Preliminariile Campionatului Mondial, 06.09.2025
URMĂREȘTE-NE PE