
Daniil Medvedev vs Kamil Majchrzak – ultimul meci al zilei de pe tabloul principal de simplu al turneului ATP World Tour „250” de la Brisbane Open (faza sferturilor de finală), va avea loc nu mai devreme de 12:00 (ora locală a României). Ne așteaptă un duel interesant între principalul favorit al competiției și un polonez care a prins un loc de „lucky-loser” pe tabloul principal (fiind eliminat inițial în calificări), de care-a profitat din plin ulterior.
Cote pariuri Daniil Medvedev vs Kamil Majchrzak 2026 ATP Brisbane
Daniil Medvedev a defilat în primele două runde ale turneului ATP de la Brisbane Open, de cealaltă parte a fileului aflându-se adversari mai experimentați și mai valoroși „pe hârtie” decât cel de acum. Astfel, își merită din plin statutul de mare favorit și cota de 1.16 la victorie pe care-o primește de la operatorul online Mr Bit! De cealaltă parte, „outsider”-ul Kamil Majchrzak a ajuns cu noroc până-n faza sferturilor de finală, iar cota de 4.50 pentru o eventuală surpriză este cât se poate de realistă.


BONUS EXCLUSIV de bun venit de până la 600 RON
Daniil Medvedev, fost număr 1 mondial la simplu – Așteptări mari de la noul sezon
Daniil Sergeyevich Medvedev (#13 ATP – douăzeci și nouă de ani) este jucător de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,98m și a mai fost prezent pe asfaltul turneului ATP World Tour de la Brisbane Open doar în anul 2019, atunci când pierdea finala în fața japonezului Kei Nishikori (4-6 6-3 2-6).
Pe parcursul sezonului anterior, fostul lider mondial a cucerit doar trofeul de la Almaty Open (Kazakhstan, hard indoor) și-a disputat finala de la Halle Open (Germania, iarbă), dar a dezamăgit crunt la nivel de Grand Slam-uri: turul doi la Australian Open, primul tur la Roland Garros, primul tur la Wimbledon și-n fine, eliminat tot în runda inaugurală și la US Open.
Kamil Majchrzak, un tenismen muncitor care se adaptează la orice tip de suprafață
Kamil Adrian Majchrzak (#59 ATP – douăzeci și nouă de ani) este la rându-i dreptaci și execută reverul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,83m și n-a mai luat parte în trecut la competiția ATP „250” de la Brisbane Open (neavând puncte de apărat, va mai urca în clasament în urma acestui sfert de finală și-și va îmbunătăți așa-zisul „career-best”).
Tenismenul polonez a evoluat cu preponderență la nivel ATP Challenger Tour pe parcursul ultimelor două sezoane, după ce-n anul 2023 nu a jucat deloc din cauza unor probleme medicale (a fost și operat de altfel). Anul 2026 poate fi cu adevărat cel în care să-și facă revenirea la nivel ATP World Tour și să evolueze constant la cel mai înalt nivel.
Ponturi Pariuri 2026 Brisbane Open – Daniil Medvedev vs Kamil Majchrzak
Daniil Medvedev are drum liber spre a cuceri trofeul de campion de la Brisbane Open, deoarece toți ceilalți capi de serie au fost deja eliminați pe parcurs; suntem de părere că mult mai experimentatul și mai valorosul la urma urmei tenismen rus se poate impune-n minim de seturi în fața unui adversar „stors” de resurse fizice după cele patru meciuri disputate aici.
„Meddy” a dispus în primul tur de maghiarul Marton Fucsovics (6-2 6-3) și-n faza optimilor de finală de americanul Frances Tiafoe (6-3 6-2 / nouă ași expediati, patru duble greșeli comise, nu și-a cedat deloc serviciul, realizând un total de trei break-uri pe parte de retur). Între timp, Kamil Majchrzak era eliminat inițial în faza calificărilor de francezul Quentin Halys, dar a prins loc de „lucky-loser” pe tabloul principal și-a profitat din plin: în primul tur l-a învins pe neamțul Daniel Altmaier (7-6 6-0) și-n „optimi” pe big-server-ul american Reilly Opelka (6-7 7-6 7-6 / treisprezece ași expediati, două duble greșeli comise, nu și-a cedat deloc serviciul, fără a realiza vreun break pe parte de retur).

2-0 Daniil Medvedev @ 1.57
URMĂREȘTE-NE PE
