Carlos Alcarez vs Medveded – Cota 2.90 pe Betano

sursa foto: ATP Tour

Carlos Alcarez vs Medveded – Cota 2.90 pe Betano, ne așteaptă un duel decisiv în runda a tria de la ATP dintre locul 2 și locul 3 mondial. Meciul va avea loc vineri, pe data de 17 noiembrie, cu începere la ora 21:30. Fanii spanioli au
emoții pentru prestația lui Alcaraz, care va da totul pentru a se impune și pentru a-și asigura calificarea.

100% BONUS la depunere 500 RON


Carlos Alcaraz 


Spaniolul reușește să-și spele păcatele printr-o prestație excelentă în ultima etapă contra lui Rublev,
câștigând meciul după un prim set care se termină cu 7-5, urmând ca demoralizarea lui Rublev să-l adjute
pe Carlos să se impună decisiv cu 6-2. Începutul la ATP nu a fost unul promițător pentru spaniol, însă încă
speră la o calificare înainte de această etapă. 


Pentru ambii riscul înfrângerii poate fi mare, însă singura șansă a lui Alcaraz este impunerea, iar tânărul
jucător are un moral care îl ajută în aceste situații. Cu posesia locului secund în clasamentul mondial Alcaraz
se afla chiar la debutul la ATP printre favoriți, însă întâlnește un adversar care a avut o evoluție perfectă în
primele două etape și îi va îngreuna calificarea. 


Daniil Medvedev 


Medvedev este primul jucător deja calificat în semifinalele de la ATP Finals, având avantajul meciurilor
directe în fața lui Zverev, singurul jucător din grupă înafară de Alcaraz care mai poate spera la calificare. Cu
un succes imens pentru rus în fața germanului în runda trecută, Medvedev își pregătește deja loviturile
puternice pentru meciul din semifinală. 


Rusul este și singurul care a reușit să nu piardă nici un set după primele runde, reușind victoria cu 7-6 și 6-4
contra Zverev și cu 6-4 și 6-2 împotriva compatriotului său, Rublev. Locul 3 mondial este lăudat pentru
moralul puternic când vine vorba de revenire, însă să vedem dacă acest lucru va fi de ajuns pentru o
victorie contra lui Alcaraz. 


Meciuri directe Carlos Alcaraz vs Daniil Medveded 


Au existat doar patru confruntări directe între cei doi, iar două dintre acestea au avut loc la Wimbledon.
Statistica victoriilor este la egalitate între cei doi, ambii având câte două victorii. Din punct de vedere a
seturilor câștigate îi aduce din nou la egalitate, cu 6 seturi câștigate în cele 4 confruntări. Miza din această
etapă este mai importantă pentru spaniol, indiferent de rezultat Medveded fiind deja calificat.


Pont pentru Carlos Alcaraz vs Medveded 

Dubla greseala - Carlos Alvarez - Cota 2.90


Pare greu de realizat acest lucru în meci de către Alcaraz, însă spaniolul are o lovitură mai puternică și
folosește mai multă putere în lovituri sigure, ceea ce poate influența mai mult o dublă greșeală. De
asemenea, deși nici Medveded nu se situează foarte bine la această categorie, rusul are o experiență mai
mare și nu va presa foarte mult la serviciu, mai ales că și-a asigurat deja calificarea, iar Alcaraz este astfel
expus mai mult în a greși primul.

articol redactat de catre Emi Catana

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

100% BONUS până la 300 RON + 200 rotiri cash

Las Vegas

BONUS sport până la 900 RON

Betfair

100% BONUS până la 550 RON