
Ofertă disponibilă doar pentru jucătorii noi, care își deschid în această perioadă cont și efectuează prima depunere. Primești 100% din suma depusă sub formă de bonus. Primul depozit și primul pariu trebuie să fie de minim 20 lei. L1213854W001295
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal
Fotbal
Meciul amical internațional dintre Suedia vs Grecia este programat să se desfășoare joi, 4 iunie 2026, cu începere de la ora 20:00, pe „Strawberry Arena” din Solna. Se anunță un duel disputat între cele două nationalae, așa că merită să știți că acesta va fi transmis în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
„Blågult” a picat primul test amical, disputat în urmă cu 3 zile pe terenul Norvegiei. Au avut parte de o primă repriză dezastruoasă pe care o încheiau cu un dezavantaj de 3 goluri. După pauză, la conducerea partidei a fost tot adversara, însă ei au fost cei ce au înscris unicul gol al reprizei a doua, și au redus astfel scorul final la 3-1.
Singurul meci jucat pe teren propriu în acest an a fost unul de bun augur, pentru că le-a adus calificarea la Campionatul Mondial. Este vorba de acel succes excelent cu 3-2, obținut în finala barajului cu Polonia. Nimic nu anunță acel succes, având în vedere modul în care au arătat în preliminarii.
Pierdeau doua dintre cele 3 apariții de pe teren propriu fără a marca nici măcar un gol, 0-2 cu Elveția și un 0-1 în fața celor din Kosovo. Singurul rezultat pozitiv aveau să îl obțină în compania Sloveniei, scor 1-1. Ultimele doua meciuri amicale consumate în fața propriilor suporteri au fost extrem de spectaculoase. Au câștigat 5-1 împotriva Irlandei de Nord, iar cu Algeria avea să încheie de asemenea în avantaj, scor 4-3.
Naționala scandinavă este cotată cu 2.07 de către casele de pariuri online pentru a se impune în această dispută. Golurile și cornerele reprezintă și ele alternative bune la partida Suedia vs Grecia, aici unde pentru a vedea 3 reușite primim 1.95, iar la „peste 8.5 lovituri de colț”, ni se pune la dispoziție o cotă de 1.67.
Starea de spirit nu are cum să fie una pozitivă în tabăra elenă, care nu a mai bifat o prezență la un turneu final din 2014, atunci când evoluau la Campionatul Mondial din 2014, găzduit de Brazilia. Nu au avut șansa barajului ca adversara lor de azi, așa că și-au luat adio de la ediția din acest an încă din preliminarii, unde au terminat pe locul 3, într-o grupă de 4.
Putem vorbi deja de o criza în ceea ce o privește pe ofensiva lui Ivan Jovanović, care nu a mai izbutit să înscrie de la acel succes cu 3-2, de acasă, contra Scoției, de pe 15 noiembrie. Au urmat apoi 3 meciuri fără a înscrie printre care și un surprinzător 0-0 în compania celor din Belarus.
În luna martie au avut de jucat alte două meciuri amicale. Pe primul aveau să îl piardă cu 0-1, în fața celor din Paraguay, o națională ce va fi prezentă la CM 2026. Apoi se duceau la Budapesta pentru a o întâlni pe Ungaria, în compania căreia „piratiko” nu făceau un meci prea grozav, și terminau la egalitate, 0-0.
Se anunță un meci interesant între Suedia vs Grecia în care ușor favorită o vedem pe tabăra scandinavă, care are desigur un statut superior oponentei sale. Grecii au jucători foarte interesanți în toate compartimentele, și dacă vor reuși să se concentreze mai mult pe jocul colectiv, cu siguranță ar avea mai multă satisfacție în ceea ce privește rezultatele. Fără a o mai lungi foarte mult, am zis să un pariu ce include goluri ar fi unul indicat în această partidă amicală.