
Runda cu numărul 26 din cadrul campionatului Italiei propune duelul dintre Venezia vs Lazio. Acesta este programat să se joace sâmbătă, în data de 22 februarie, de la ora 16:00, urmând să se dispute pe „Stadio Pierluigi Penzo”, unde așteptăm o prestație solidă din partea oaspeților.
Nu e loc de surprize la Venezia vs Lazio
Oferta de fotbal este una extraordinară, fiind programate multe meciuri azi, așa că avem suficient material la dispoziție cu care putem lucra. În acest articol am analizat confruntarea dintre Venezia vs Lazio, pentru care am selectat o variantă de pariere într-o cotă de 1.65, în care avem mare încredere că va fi câștigătoare.
Cote pariuri Venezia vs Lazio
Casele de pariuri o dau ca mare favorită pe gruparea vizitatoare, ceea ce nu surprinde deloc, fiind fără dubii mult mai puternică. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.65 la victorie, în timp ce pentru un succes al formației gazdă oferă o cotă de 5.20.

Venezia are mari probleme în acest sezon
Vorbim de una dintre cele mai slabe echipe angrenate în actuala ediție de Serie A, care nu se poate compara cu adversara sa. Este mult sub nivelul acesteia din orice punct de vedere, așa că bookmakerii au toate motivele să o dea ca outsideră, chiar dacă joacă pe teren propriu.
Gruparea gazdă se găsește în zona „roșie” a clasamentului din Serie A, ocupând mai exact penultimul loc, cu doar 16 puncte. Aceasta este la cinci lungimi de locul 17, ultimul ce se salvează de la retrogradare. Până acum a înregistrat trei victorii și șapte remize, suferind 15 înfrângeri, în toate aceste jocuri înscriind 22 de goluri, primind 41.
Cei de la Venezia traversează o formă foarte slabă, având în vedere faptul că sunt fără victorie de opt etape, interval în care au adunat doar trei puncte. Aceștia vin după trei înfrângeri consecutive, ultima dată pierzând cu 2-0 în fieful celor de la Genoa.
- ECHIPA PROBABILĂ: Radu; Marcandalli, Idzes, Cande; Zerbin, Perez, Nicolussi Caviglia, Busio, Ellertsson; Oristanio; Fila
Lazio luptă pentru calificarea în Champions League
Este fără doar și poate una dintre echipele de top din cadrul fotbalului italian, care ne-a obișnuit ca în fiecare sezon să emită pretenții, cum este cazul și în actuala stagiune. Evident, bookmakerii o dau ca favorită, având resursele necesare pentru a se impune, chiar dacă joacă în deplasare.
Lazialii sunt în partea de sus a clasamentului din Serie A, în prezent ocupând locul al cincilea, având ca obiectiv revenirea în Champions League. Pe parcursul celor 25 de etape, aceștia au izbutit 14 victorii și patru remize, suferind șapte înfrângeri, în toate aceste partide înscriind 47 de goluri, primind 34.
Cei de la Lazio nu arată deloc rău în ultimul timp, având în vedere faptul că sunt fără înfrângere de trei partide. S-au impus mai întâi cu 1-2 în deplasarea de la Cagliari, trecând apoi de Monza cu un neverosimil 5-1 pe teren propriu, pentru ca în cele din urmă să termine la egalitate cu liderul Napoli, într-un spectaculos 2-2.
- ECHIPA PROBABILĂ: Provedel; Marusic, Gila, Romagnoli, Tavares; Guendouzi, Dele-Bashiru; Isaksen, Pedro, Zaccagni; Dia
Ponturi pariuri Venezia vs Lazio
Lazio este fără dubii echipa mai bună, fiind mai valoroasă, mai experimentată, având și un parcurs mult mai bun în actuala stagiune. Cum aceasta este angrenată în cursa pentru locurile de Champions League, are mare nevoie de puncte, așa că ne așteptăm să dea tot ce are mai bun. Așadar, mergem cu încredere pe mâna oaspeților, la o cotă de 1.65 oferită de Unibet.
- 1. Biletul zilei din fotbal azi 30 iulie 2025 – Ponturile zilei din preliminariile Champions League
- 2. 🎁CONCURS: Indică scorul corect la FCSB – Shkendija și ai 25 RON cadou! Participare gratuită
- 3. Biletul zilei cota 3.45 din Champions League, 30 iulie 2025. Pariu în cotă 1.80 la FCSB vs Shkendija
- 4. Biletul zilei azi la Superbet 30.07.2025 – Preliminariile Champions League ne aduc o cotă de 5.66!
- 5. Biletul Zilei din fotbal 30 iulie 2025 – Pariem cu 500 RON bonus la Superbet
- 6. FCSB – Shkendija, Ponturi Pariuri Preliminarii Champions League 30 iulie 2025
- 7. Biletul zilei din preliminariile Champions League 30 iulie 2025 – 6 opțiuni pentru un câștig potențial de 1100 RON!
- 8. Biletul Zilei din preliminariile UCL 29.07.2025 – Cinci pariuri tari din returul rundei a doua
- 9. Bilet pariu șansă Superbet 29 iulie 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 107!
- 10. Cota 2 din fotbal 30.07.2025 – Ne bazăm pe preliminariile Champions League
URMĂREȘTE-NE PE