
Confruntarea dintre Udinese vs Hellas Verona este programată să se joace luni, în data de 25 august, de la ora 19:30. Aceasta contează pentru prima rundă din cadrul campionatului italian, urmând să se desfășoare pe „Bluenergy Stadium – Stadio Friuli”.
Cote pariuri Udinese vs Hellas Verona la Superbet
Conform cotelor oferite de agențiile de pariuri, gruparea gazdă pornește cu prima șansă în această confruntare, ceea ce era de așteptat, fiind mai puternică. Operatorul online Superbet îi atribuie acesteia o cotă de 1.97 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al oaspeților oferă o cotă de 4.25.

Într-adevăr, duelul dintre Udinese vs Hellas Verona nu spune foarte multe la prima vedere, însă credem că este unul din care putem scoate profit. După ce am analizat mai multe ponturi pariuri pentru acest meci, am decis să pariem cât mai simplu, așa că am mers cu mare încredere pe un pronostic în cota 1.66.
Udinese traversează o formă excelentă
Judecând după informațiile furnizate de site-ul de specialitate Transfermarkt, dispune de un lot de două ori mai valoros decât al adversarei sale. Așadar, casele de pariuri au toate motivele să o dea ca favorită la victorie, mai ales că beneficiază de avantajul propriului teren.
Gruparea gazdă nu a impresionat în stagiunea precedentă, însă, ce-i drept, nici nu a avut pretenții prea mari, jucând strict pentru evitarea retrogradării. Și-a îndeplinit obiectivul fără emoții, terminând pe locul al 12-lea în clasamentul din Serie A, cu 44 de puncte, la 13 lungimi de zona „roșie”.
Cei de la Udinese au început cu dreptul în noua stagiune, bifând un succes în primul meci oficial. Aceștia au primit vizita modestei Carrarese, într-un meci din Cupa Italiei, în care s-au impus cu 2-0, ajungând astfel la o serie de șase victorii consecutive, având un moral bun înainte de acest duel.
- ECHIPA PROBABILĂ: Sava; Palma, Solet, Kristensen; Ehizibue, Atta, Karlstrom, Lovric, Zemura; Bravo, Davis
Hellas Verona a câștigat ultimul meci direct
Vorbim de una dintre cele mai slabe echipe din Serie A, dacă ne raportăm strict la valoarea lotului de care dispune. Nu este deloc o surpriză faptul că pornește ca outsideră, având în vedere faptul că va juca în deplasare, contra unui adversar mai puternic, cu care, ce-i drept, este neînvinsă de cinci meciuri.
Oaspeții acestei înfruntări au încheiat sub adversarii lor în ultima ediție de campionat, pe locul al 14-lea, la șapte puncte distanță. Pe parcursul celor 38 de etape, aceștia au reușit zece victorii și șapte remize, suferind 21 de înfrângeri, în urma acestor jocuri marcând 34 de goluri, primind 66.
Cei de la Hellas Verona au câștigat ultimul meci direct cu Udinese, chiar pe acest teren, câștigând la scor minim. Au ajuns astfel la cinci meciuri directe consecutive fără înfrângere, interval în care au bifat două victorii și trei rezultate de egalitate.
- ECHIPA PROBABILĂ: Montipo; Ebosse, Nunez, Frese; Oyegoke, Bernede, Serdar, Niasse, Bradaric; Giovane, Mosquera
Ponturi pariuri Udinese vs Hellas Verona
Chiar dacă Hellas Verona a uitat să mai piardă cu Udinese, credem că de data aceasta vom avea parte de un deznodământ diferit. Udinese a arătat bine în pre-sezon, începând cu dreptul și în noua stagiune, așa că avem pretenții de la aceasta. Este mai valoroasă, joacă acasă, așa că avem motive să credem că se va impune. Pariem însă la siguranță, pe varianta „pauză sau final”, la o cotă de 1.66 oferită de Superbet.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 24 august 2025 – Mizăm pe o cotă de 80 din 12 selecții!
- 2. Cota 2 din fotbal astăzi 24 august 2025 – Jucăm pe 3 favorite
- 3. Biletul zilei din fotbal la Winbet în cotă 7.71 și câștig de 825 de lei, 24 august 2025
- 4. Biletul zilei azi din fotbal 24.08.2025 – Favoritele ne aduc un câștig potențial de 1100 RON!
- 5. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 24.08.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 10 la Betano
- 6. Biletul Zilei Superbet 24 august – Cotă Mărită bună pentru debutul lui Thiam la FCSB
- 7. Pariu nebun pe cotă 50 pentru golgheterul Superligii României – câștig fenomenal de 70.000 lei 🔥
- 8. Real Oviedo vs Real Madrid, 24 august 2025, Ponturi Pariuri La Liga
- 9. Cine transmite US Open 2025 la TV în România?
- 10. Cota 2 din fotbal 24 august 2025 – Pariem pe favorite în Serie A
URMĂREȘTE-NE PE