
Ponturi Udinese vs Inter Milan – Serie A
Luni, in data de 8 aprilie, cu incepere la ora 21:45, Inter Milan, liderul autoritar din campionatul italian, se va deplasa pe „Bluenergy Stadium”, unde va da piept cu Udinese, intr-o partida din cadrul etapei cu numarul 31 din Serie A.
Cote pariuri Udinese vs Inter Milan
Diferenta de valoare dintre cele doua formatii este categorica, Inter Milan fiind net superioara, motiv pentru care si porneste ca favorita certa la casele de pariuri, Unibet atribuindu-i o cota de 1.40, in timp ce pentru un succes al celor de la Udinese ofera o cota de 8.50.
Udinese
Vorbim de una dintre echipele de pluton angrenate in actuala editie de Serie A, care nu dispune de un lot suficient de puternic incat sa emita pretentii la locurile fruntase, principalul sau obiectiv in acest sezon fiind evitarea retrogradarii in esalonul al doilea.
Gruparea gazda nu impresioneaza in acest sezon, insa, ce-i drept, nici nu are asteptari prea mari, in prezent ocupand locul al 15-lea, fiind la doua puncte de zona de subsol a clasamentului. Pana acum a obtinut patru victorii si 16 remize, suferind zece infrangeri, in urma acestor jocuri inscriind 29 de goluri, primind 45.
Cei de la Udinese sunt fara victorie pe teren propriu de sase partide, ultima data pierzand cu Torino, scor 0-2. In runda precedenta de campionat, acestia s-au deplasat pe terenul celor de la Sassuolo, unde au obtinut un punct.
• ECHIPA PROBABILĂ: Okoye; Ferreira, Bijol, Perez; Pereyra, Lovric, Walace, Samardzic, Kamara; Thauvin; Success
Inter Milan
Nu are nevoie de prea multe cuvinte de prezentare, fiind cea mai buna echipa a Italiei in sezonul actual, tinand cont de parcursul foarte bun pe care il are in campionatul intern, aceasta fiind foarte aproape de castigarea unui nou titlu, al 20-lea din intreaga sa istorie.
Milanezii sunt in acest moment pe primul loc al clasamentului din Serie A, la 11 puncte de locul secund, ocupat de rivala AC Milan, care si-a disputat deja meciul din aceasta etapa. Cele 30 de etape le-au adus 25 de victorii, patru remize si un esec, in urma acestor jocuri marcand 73 de goluri, primind 14.
Echipa pregatita de Simone Inzaghi a castigat 15 dintre cele ultimele 18 partide disputate, ultima data primind vizita modestei Empoli, in fata careia s-a impus cu 2-0, gratie golurilor marcate de Federico Dimarco si Alexis Sanchez.
• ECHIPA PROBABILĂ: Sommer; Pavard, Acerbi, Augusto; Darmian, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Dimarco; Thuram, Martinez
Ponturi Udinese vs Inter Milan
Cu un succes in aceasta confruntare, cei de la Inter Milan ar face inca un pas spre castigarea titlului, asa ca ne asteptam sa dea totul pentru victorie. E drept, joaca in deplasare, insa urmeaza sa infrunte o adversara modesta, asa ca ne asteptam sa faca o figura frumoasa, de aceea vom merge pe mana sa, intr-o cota de 1.40 oferita de cei de la agentia de pariuri online Unibet.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 1 iunie 2025 – Cotă 110 și un câștig potențial de 2000 RON!
- 2. Bilet pariu șansă Superbet 31 mai 2025 – Mergem pe o cotă de 116!
- 3. Cine transmite PSG – Inter în finala Champions League la TV pe 31 mai 2025? Ora 22:00
- 4. Metaloglobus București – Poli Iași – Ponturi Pariuri Baraj Superliga 01.06.2025
- 5. Cine câștigă Balonul de Aur 2025? Statistici, Favoriți și Cote Pariuri
- 6. Biletul Zilei Unibet în finala Champions League: cotă bombă de 6.75 în favoarea parizienilor
- 7. Cote mărite finala Champions League 31.05.2025 – Mizăm pe 3 pariuri tari în PSG vs Inter
- 8. Ben Shelton vs Carlos Alcaraz, 1 iunie 2025, Ponturi Pariuri Roland Garros
- 9. Câștigători ai premiului Balonul de Aur
- 10. Elena Rybakina vs Iga Swiatek, 1 iunie 2025, Ponturi Pariuri Roland Garros
URMĂREȘTE-NE PE