
Etapa cu numărul 22 din cadrul campionatului italian se va deschide cu partida dintre Inter Milan vs Pisa. Aceasta se va disputa vineri, în data de 23 ianuarie, de la ora 21:45. Va avea loc pe „San Siro”, urmând ca la TV să fie transmisă în direct de canalele Digi Sport 2 și Prima Sport 2.
Cote pariuri Inter Milan vs Pisa preluate de la Mr Bit
Gruparea gazdă este văzută ca mare favorită în această confruntare, așa cum este cazul în majoritatea partidelor de campionat. Este cât se poate de clar că îi este net superioară adversarei sale, iar cum aceasta joacă acasă, pare greu de crezut că se va încurca. Operatorul online Mr Bit îi atribuie acesteia o cotă de 1.20 la victorie, în timp ce un eventual succes al oaspeților ne poate multiplica miza de 15 ori.

BONUS EXCLUSIV de bun venit de până la 600 RON
Inter Milan caută replica după eșecul cu Arsenal
Aflată pe primul loc în clasamentul din Serie A, Inter Milan este văzută ca principala favorită la câștigarea titlului. Desigur, cursa se anunță a fi una extrem de complicată, fiind la trei lungimi de locul secund și la șase de treapta a treia. În această etapă va căuta să își consolideze locul în clasament, având o misiune facilă în teorie.
Echipa pregătită de Cristian Chivu a obținut 49 dintre cele 63 de puncte puse în joc până acum. Pe parcursul celor 21 de etape a înregistrat 16 victorii și un singur egal, suferind patru înfrângeri. Aceasta dispune de cel mai bun atac din Serie A, cu 44 de reușite, având și o defensivă solidă, primind doar 17 goluri.
După o serie de șase partide consecutive, în care a bifat cinci victorii și un egal, Inter Milan a clacat. La mijlocul săptămânii a dat piept cu Arsenal, cu care, deși a jucat pe teren propriu, a pierdut în mod clar. A fost învinsă cu un categoric 1 la 3, coborând astfel pe locul 14 în clasamentul din Champions League, având însă în continuare șanse la accederea directă în optimi.
- ECHIPA PROBABILĂ: Sommer; Bisseck, Acerbi, Bastoni; Henrique, Barella, Zielinski, Sucic, Dimarco; Esposito, Martinez
Pisa vine după zece partide fără victorie
Raportându-ne la valoarea lotului de care dispune, dar mai ales la parcursul pe care îl are în acest sezon, putem spune că Pisa este una dintre cele mai slabe echipe din Serie A. Nu se poate ridica la nivelul adversarei sale, așa că nu este de mirare faptul că pornește ca „victimă sigură”.
Gruparea vizitatoare se găsește în zona „fierbinte” a clasamentului, pe penultimul loc. Are doar 14 puncte după 21 de etape, fiind la trei lungimi de locul 17, ultimul ce se salvează. Nu a obținut decât o victorie, remizând de 11 ori, suferind nouă eșecuri. Pe parcursul acestor jocuri a înscris 16 goluri, încasând nu mai puțin de 31.
Ultima victorie obținută de cei de la Pisa a venit pe 7 noiembrie, învingând Cremonese la scor minim, pe teren propriu. De atunci au disputat zece partide, interval în care au suferit cinci eșecuri. Totuși, vin după două rezultate decente, remizând cu Udinese în deplasare, terminând la egalitate și cu Atalanta, pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Scuffet; Calabrese, Canestrelli, Coppola; Toure, Marin, Aebischer, Angora; Moreo, Tramoni; Durosinmi
Ponturi pariuri Inter Milan vs Pisa, pe 23 ianuarie 2026
După un nou eșec într-un meci cu un adversar de calibru, presiunea a crescut pe umerii lui Cristi Chivu. Cu siguranță milanezii vor face tot posibilul pentru a face uitat cât mai repede rezultatul cu Arsenal, având ocazia perfectă să facă spectacol contra unui adversar modest. Credem că, avantajați și de faptul că joacă acasă, se vor impune în mod clar, așa că vom paria în consecință.

1 pauză / 1 final @ Cota 1.52
URMĂREȘTE-NE PE

