
Atalanta – Monza este o confruntare programată să se joace miercuri, în data de 30 octombrie, aceasta având fluierul de start programat seara, la ora 21:45. Aceasta contează pentru etapa a zecea din cadrul campionatului italian, urmând să se dispute pe „Gewiss Stadium”.
Așteptăm spectacol la Atalanta – Monza
În acest material am analizat Atalanta – Monza, meci pentru care am decis să pariem pe goluri, la o cotă mai mult decât decentă de 1.58, care credem că își poate găsi locul lejer pe Biletul Zilei. De asemenea, pe site-ul nostru găsiți alte ponturi pariuri propuse de tipsterii XBets, așa că aveți suficient material din care vă puteți inspira astăzi.
Cote pariuri Atalanta – Monza
După cum era de așteptat, gruparea gazdă pornește ca mare favorită în această confruntare, fiind fără dubii mult mai puternică. De exemplu, cei de la Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.32 la victorie, în timp ce pentru un succes al oaspeților avem o cotă de 9.50.
Atalanta are cel mai bun atac din Serie A
Vorbim de una dintre cele mai importante echipe din Serie A, dacă ținem cont atât de valoarea lotului de care dispune, cât și la realizările din ultimul an. Așadar, bookmakerii au toate motivele să o dea ca favorită în această înfruntare, mai ales că joacă acasă, unde poate profita din plin de sprijinul fanilor.
Bergamascii se situează în prima parte a clasamentului, unde intenționează să termine în acest sezon. Ocupă mai exact locul al cincilea, cu 16 puncte, fiind la egalitate cu Fiorentina, ocupanta locului al patrulea. Până acum au izbutit cinci victorii și un egal, suferind trei eșecuri, în toate aceste partide marcând nu mai puțin de 24 de goluri.
Cei de la Atalanta au un moral foarte bun înainte de această confruntare, având în vedere faptul că vin după o serie de șase partide consecutive fără eșec. În acest interval au bifat patru victorii, ultima venind în weekend, făcând spectacol cu Hellas Verona, câștigând cu 6-1 pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Carnesecchi; Djimsiti, Hien, Kolasinac; Bellanova, Ederson, De Roon, Ruggeri; Pasalic, Lookman; Retegui
Monza a pierdut ultimele patru dueluri cu Atalanta
Vorbim de una dintre echipele de pluton angrenate în actuala ediție de Serie A, care nu dispune de un lot suficient de puternic încât să își permită să spere la performanțe prea mari, principalul său obiectiv în acest sezon fiind evitarea retrogradării.
Gruparea oaspete se găsește în a doua jumătate a clasamentului din Serie A, pe un modest loc 16, fiind la egalitate de puncte cu Lecce, ocupanta locului 18, primul ce duce în eșalonul secund, aceasta având însă cu un meci în plus. Cele nouă etape de campionat i-au adus un succes, cinci remize și trei eșecuri, în toate aceste partide marcând zece goluri, primind 11.
Cei de la Monza sunt pe o pantă ascendentă din punct de vedere al formei, având în vedere faptul că vin după trei partide consecutive fără eșec. Aceștia au remizat cu AS Roma și Venezia, de fiecare dată pe teren propriu, reușind să se impună cu Hellas Verona în deplasare, câștigând la scor de neprezentare.
- ECHIPA PROBABILĂ: Turati; Izzo, Mari, Carboni; Pereira, Pessina, Bianco, Kyriakopoulos; Mota, Maldini; Djuric
Ponturi pariuri Atalanta – Monza
Într-adevăr, Atalanta este net superioară din toate punctele de vedere, iar în mod normal ar trebui să obțină victoria, mai ales că beneficiază de avantajul propriului teren. Totuși, Monza arată bine în ultimul timp, așa că nu este exclus ca aceasta să aibă un cuvânt de spus. Noi anticipăm un duel pe cinste, în care spectacolul va atinge cote înalte, de aceea vom miza pe varianta golurilor, la o cotă de 1.58 oferită de Unibet.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 16.09.2025 – Champions League în prim-plan pentru o cotă de 101!
- 2. Biletul zilei din fotbal 15.09.2025 – Doi marcatori pentru un câștig de 800 RON!
- 3. Un gol pe Bernabeu îți dublează banii! Cotă 2.00 în loc de 1.01 la Real Madrid vs Marseille
- 4. Athletic Bilbao vs Arsenal, Ponturi Pariuri Champions League, 16 septembrie 2025
- 5. Biletul zilei azi din Champions League 16 septembrie 2025 – Țintim un câștig de 2600 RON la Betano!
- 6. Biletul zilei din fotbal la Unibet 16 septembrie 2025 – Plasăm o cotă de 5.54 pe jucători!
- 7. Tottenham vs Villareal – Ponturi pariuri Champions League – 16.09.2025
- 8. Biletul zilei azi din fotbal la Betfair: Value Bet la un meci din Premier League, 14 septembrie 2025
- 9. Biletul Zilei Superbet în Champions League, 16.09.2025, încasăm 1000 lei cu 3 SuperPariuri
- 10. Benfica vs Qarabag, Ponturi Pariuri Champions League, 16 septembrie 2025
URMĂREȘTE-NE PE