Duminică, în data de 15 decembrie, cu începere la ora 21:45, va avea loc disputa dintre AC Milan vs Genoa, aceasta contând pentru etapa cu numărul 16 din cadrul campionatului italian. Se va disputa pe „San Siro”, acolo unde ne așteptăm ca gruparea gazdă să strălucească.
Alegem un pariu simplu la AC Milan vs Genoa
AC Milan vs Genoa este un duel în care ne așteptăm să nu avem parte de surprize, fiind totuși unul în care rezultatul final ar trebui să fie previzibil. Am analizat această confruntare și am decis să pariem cât mai simplu, de aceea ne-am bazat pe o variantă de pariere într-o cotă de 1.45, pe care am selectat-o de la Unibet, agenție de pariuri care dispune de un pachet de bun-venit ce include trei bonusuri.
Cote pariuri AC Milan vs Genoa
Așa cum era și normal de altfel, formația gazdă este văzută ca mare favorită de casele de pariuri, aceasta primind o cotă de 1.45 la Unibet. De partea cealaltă, un eventual succes al grupării vizitatoare ne-ar putea multiplica investiția de opt ori.
AC Milan traversează o perioadă bună
Este fără doar și poate una dintre cele mai importante echipe din cadrul fotbalului italian, care ne-a obișnuit ca în fiecare sezon să emită pretenții uriașe. Aceasta este net superioară adversarei sale din toate punctele de vedere, motiv pentru care și pornește ca mare favorită, mai ales că joacă acasă.
Milanezii se situează în prezent pe treapta a șaptea a clasamentului din Serie A, fiind destul de departe de zona de Champions League. Aceștia au bifat șase victorii și patru remize în cele 14 partide de campionat, suferind patru înfrângeri. În toate aceste dueluri au înscris 24 de goluri, primind 16.
Cei de la AC Milan nu arată deloc rău în ultimul timp, ba din contră, având în vedere faptul că nu au suferit decât un singur eșec în precedentele nouă jocuri, pierzând cu Atalanta în deplasare. În acest interval au bifat însă șase victorii, ultima venind în urmă cu câteva zile, în Champions League, învingând-o pe Steaua Roșie Belgrad cu 2-1, pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Maignan; Emerson, Gabbia, Thiaw, Hernandez; Fofana, Musah; Chukwueze, Reijnders, Leao; Abraham
Genoa este fără eșec de cinci partide
Vorbim totuși de una dintre echipele de pluton angrenate în actuala ediție de Serie A, care nu are la dispoziție un lot îndeajuns de puternic încât să emită pretenții la locurile fruntașe. Aceasta joacă strict pentru evitarea retrogradării, iar cel mai probabil își va îndeplini obiectivul fără prea multe probleme.
Gruparea vizitatoare se găsește în a doua jumătate a clasamentului, în prezent ocupând locul al 14-lea, fiind la trei lungimi de locul 18, primul ce duce în Serie B. Cele 15 runde de campionat i-au adus trei victorii, șase remize și șase înfrângeri, în urma acestor jocuri înscriind 13 goluri, primind cu 11 mai multe.
Cei de la Genoua au pus mâna pe nouă din ultimele 15 puncte, fiind fără înfrângere în precedentele cinci runde de campionat. În acest interval au obținut două victorii, impunându-se cu Parma și Udinese, remizând în duelurile cu Torino, Cagliari și Como.
- ECHIPA PROBABILĂ: Leali; Sabelli, Bani, Vasquez, Martin; Frendrup, Badelj, Thorsby; Zanoli, Miretti; Pinamonti
Ponturi pariuri AC Milan vs Genoa
Diferența dintre cele două formații este categorică, AC Milan fiind mult mai valoroasă, dar și mai experimentată, având și pretenții mult mai mari. Pentru a mai spera la zona de Champions League, aceasta este obligată să se impună în acest duel, iar noi ne așteptăm să o facă, jucând totuși acasă, contra unui adversar accesibil.
URMĂREȘTE-NE PE