AC Milan – Juventus, Ponturi Pariuri Serie A, 23.11.2024

AC Milan - Juventus
AC Milan – Juventus (FOTO: Facebook / AC Milan)

AC Milan – Juventus este fără dubii meciul etapei în Serie A, în care vom avea ca protagoniste două dintre marile forțe ale fotbalului italian. Cele două se vor întâlni sâmbătă, în data de 23 noiembrie, de la ora 19:00, urmând să se dueleze pe „San Siro”.

AC Milan – Juventus, meciul etapei în Serie A

AC Milan – Juventus este unul dintre cele mai tari meciuri de azi în fotbalul european, în care noi ne așteptăm să avem parte de spectacol. În condițiile în care ambele formații au mare nevoie de puncte, noi credem că vom asista la o confruntare pe cinste, în care golurile nu vor lipsi. Așadar, am pariat în consecință, la o cotă excelentă de 1.82 oferită de Unibet.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Cote pariuri AC Milan – Juventus

Judecând după cotele oferite de casele de pariuri, gruparea gazdă pornește cu prima șansă la victorie, aceasta primind o cotă de 2.23 la Unibet. De partea cealaltă, pentru un eventual succes al oaspeților avem o cotă de 3.50 la aceeași agenție online.

Cote pariuri AC Milan - Juventus
Cote pariuri AC Milan – Juventus

AC Milan, obligată să obțină un rezultat pozitiv

Din punct de vedere al valorii, este sub nivelul adversarei sale, cel puțin pe hârtie, însă, în ciuda acestui aspect, bookmakerii o dau ca favorită. E drept, aceasta beneficiază de avantajul propriului teren, acolo unde poate profita din plin de sprijinul fanilor, care pot avea și ei un rol important.

Milanezii nu impresionează deloc în actuala ediție de Serie A, având în vedere faptul că se situează pe locul al șaptelea, fiind la opt lungimi de primul loc, având însă și cu un meci în minus. Aceștia au bifat cinci victorii în campionat, remizând de trei ori, suferind trei înfrângeri. Pe parcursul celor 11 jocuri au marcat 20 de goluri, primind cu șase mai puține.

Cei de la AC Milan vin după o serie de trei partide consecutive fără eșec, toate având loc în deplasare. S-au impus mai întâi în duelul de campionat cu Monza, câștigând la scor minim, triumfând apoi și pe terenul lui Real Madrid, scor 1-3, pentru ca în cele din urmă să termine la egalitate cu Cagliari, într-un spectaculos 3-3.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Maignan; Emerson, Thiaw, Tomori, Hernandez; Fofana, Reijnders; Chukwueze, Pulisic, Leao; Morata

Juventus caută să rămână aproape de primul loc

În ciuda faptului că este ușor superioară din punct de vedere al valorii și are și un parcurs mai bun în actuala stagiune, pornește cu șansa a doua în această confruntare. E drept, va avea o misiune foarte complicată, jucând totuși în deplasare, pe un teren pe care punctele nu se obțin deloc ușor.

Torinezii sunt chiar peste adversarii lor în clasamentul din Serie A, pe locul al șaselea, la șase puncte de aceștia și doar la două de liderul Napoli. Cele 12 runde de campionat le-au adus șase victorii și șase remize, meciuri în care au punctat de 21 de ori, primind șapte goluri.

Cei de la Juventus au suferit un singur eșec în actuala stagiune, pierzând surprinzător în duelul de pe teren propriu cu Stuttgart, din Champions League. De atunci, aceștia au disputat cinci partide, interval în care au înregistrat doar două victorii, ultima venind în meciul precedent, în derby-ul cu Torino, câștigând cu 2-0.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Di Gregorio; Savona, Kalulu, Gatti, Cambiaso; Locatelli, Thuram; Conceicao, Koopmeiners, Yildiz; Weah

Ponturi pariuri AC Milan – Juventus

Această partidă este una foarte complicată, fiind deschisă oricărui rezultat, motiv pentru care vom evita pariurile pe soliști. Cum ambele formații au mare nevoie de un rezultat pozitiv, ne așteptăm să joace la capacitate maximă și să ne ofere un duel pe cinste. Așadar, noi credem că vom avea parte de reușite la ambele porți, de aceea vom paria în consecință, la o cotă foarte bună de 1.82.

Ambele marchează @ Cota 1.82

PARIAZĂ FĂRĂ RISC CU 500 RON BONUS!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite