
Confruntarea dintre Rosenborg vs Viking este una ce contează pentru runda cu numărul 11 din cadrul campionatului Norvegiei. Aceasta este programată să se joace sâmbătă, în data de 28 iunie, de la ora 19:00, urmând să se desfășoare pe „Lerkendal Stadion”.
Pariem în cota 2 pe Rosenborg vs Viking
Duelul dintre Rosenborg vs Viking este unul foarte interesant, în care vom avea ca protagoniste două dintre cele mai importante echipe din Norvegia. Noi am filtrat mai multe ponturi pariuri pentru această înfruntare, iar într-un final am decis să combinăm trei pronosticuri, astfel că am obținut un Bet Builder în cota 2.30 cu șanse bune de reușită.
Cote pariuri Rosenborg vs Viking
Conform cotelor oferite de bookmakeri, gruparea gazdă este ușor favorită în această confruntare, primind o cotă de 2.42 la agenția de pariuri online Betano. De partea cealaltă, pentru un eventual succes al oaspeților avem o cotă de 2.60 la același operator online licențiat.
Rosenborg pierde greu pe teren propriu
Pe hârtie, Rosenborg este peste nivelul adversarei sale, dispunând de un lot mult mai valoros. Așadar, nu este de mirare faptul că pornește ca favorită în această confruntare, mai ales că beneficiază și de avantajul propriului teren, unde suporterii pot juca un rol foarte important.
Gruparea gazdă se găsește în prezent pe treapta a treia a clasamentului din Eliteserien, care duce în Conference League. Până acum a adunat 22 de puncte în 12 partide, reușind șase victorii și patru remize, suferind două înfrângeri. În toate aceste dueluri a punctat de 14 ori, primind cu trei goluri mai puține.
Cei de la Rosenborg nu traversează o perioadă grozavă, având în vedere faptul că au bifat un singur succes în ultimele cinci jocuri. Aceștia vin după două înfrângeri, pierzând cu 4-1 în duelul de campionat cu Kristiansund, urmând apoi un eșec cu Sarpsborg în cupă, pierzând la penalty-uri.
Viking defilează în campionat
Este fără dubii surpriza acestei ediții de Eliteserien, care se descurcă de minune până acum, fiind una dintre principalele candidate la titlu. Este văzută ca outsideră în această confruntare, însă are resursele necesare pentru a produce un rezultat pozitiv.
Oaspeții acestei înfruntări sunt primii în clasament, cu 32 de puncte, fiind la nu mai puțin de nouă lungimi de locul secund, ocupat de Brann, care are cu un meci în minus. Cele 13 meciuri de campionat le-au adus zece victorii și două remize, suferind un eșec, în urma acestor jocuri înscriind nu mai puțin de 37 de goluri.
Cei de la Viking au un moral excelent înainte de această înfruntare, venind după 17 partide consecutive fără eșec, interval în care au bifat 15 victorii. Ultima dată s-au impus la scor minim în deplasarea de la Aalesund, ajungând la nouă succese consecutive.
Ponturi pariuri Rosenborg vs Viking
Rosenborg are plusul de valoare, însă Viking este într-o formă mult mai bună. Meciul este complicat, din punct de vedere al rezultatului final, însă este unul care promite spectacol. Așadar, noi am selectat trei ponturi pariuri, bazate pe goluri și cornere, cu care am obținut un Bet Builder în cota 2.30. Ne-am bazat pe oferta agenției de pariuri online Betano, acolo unde ai ocazia să pariezi cu un bonus de până la 1.000 RON.
- 1. Biletul Zilei Betano din 27 iunie 2025 – Ne bazăm pe o cotă de 3
- 2. Biletul Zilei din Tenis 27.06.2025 – Mizăm cu încredere pe favoriți
- 3. Biletul Zilei Superbet 27 iunie – Cotă Mărită de 5 pe Real Madrid
- 4. Biletul zilei azi la Maxbet 27.06.2025 – Jucăm simplu pe o cotă de 3.45
- 5. Cota 2 de la Campionatul Mondial al Cluburilor 26 iunie 2025 – Juventus și Manchester City în prim-plan!
- 6. Cota 2 din Tenis 27.06.2025 – Pariem simplu și ne dublăm investiția
- 7. Biletul zilei azi din fotbal la Superbet, 26.06.2025
- 8. 125 de lei Pariu Gratuit pe Campionatul Mondial al Cluburilor + 225 Rotiri Gratuite la Betano
- 9. Iga Swiatek vs Jasmine Paolini – Ponturi Pariuri Tenis WTA Semifinale Bad Homburg 27 iunie 2025
- 10. Cota 2 finala EURO U19, mergem pe mâna ibericilor astăzi, 26.06.2025
URMĂREȘTE-NE PE