
Vineri, 16 mai 2025, va avea loc partida Chelsea – Manchester United, din cadrul penultimei etape de Premier League. Duelul va începe de la ora 22:00, iar noi suntem cu ochii pe ce ponturi pariuri putem plasa pentru evenimentul de pe Stamford Bridge. Cele două formații au obiective diferite pe plan intern, astfel că toată motivația se regăsește în tabăra gazdelor.
Acest lucru se reflectă și în cotele acordate de către casele de pariuri online din România. Un succes al londonezilor este cotat cu 1.40 la Betano, în timp ce victoria „diavolilor” le poate aduce pariorilor de 8x suma mizată. Chiar și pentru minim un punct obținut pe Stamford Bridge, trupa lui Ruben Amorim are o cotă la pariuri destul de mare – de 3.15.
Chelsea are nevoie de 6 puncte în 2 etape
Chelsea are 3 finale pe acest final de sezon, de care depinde viitorul clubului. În primul rând, echipa se va duela cu Betis în ultimul act din Conference League. În al doilea rând, londonezii sunt la două meciuri distanță de calificarea în Champions League, fiind la mâna lor. Câștigă ambele etape și merg în cea mai galonată competiție, altfel depinde de rezultatele celorlalte echipe.
Trupa lui Enzo Marecsa a făcut un pas imens în spate în wekened, atunci când a pierdut cu Newcastle pe St. James Park, scor 2-0. Mai mult decât atât, Nicolas Jackson a încasat direct cartonașul roșu în minutul 35, astfel că atacantul albaștrilor nu va putea evolua în Chelsea – Manchester United. Totuși Maresca are variante pe banca de rezerve, astfel că nu ar trebui să ne afecteze atât de mult absența sa, atunci când alegem lista de ponturi pariuri astăzi.
- Echipă probabilă Chelsea: Jorgensen – Reece James, Chalobah, Colwill, Cucurella – Enzo, Lavia – Sancho, Palmer, Madueke – Neto
De partea cealaltă, Manchester United a avut un sezon care va intra în istorie – însă într-un mod negativ. Echipa lui Ruben Amorim se află pe locul 16 în clasament înainte de Chelsea – Manchester United, la doar două poziții distanță de retrogradare. Nu se pune problema însă despre acest scenariu, deoarece echipele ce vor părăsi prima scenă au fost confirmate.
Totuși, cele 17 înfrângeri adunate de-a lungul stagiunii au lăsat un gust amar printre suporteri. Etapa trecută, United a suferit eșecul cu numărul 4 în ultimele 5 runde, după un 0-2 cu West Ham. Gândul jucătorilor este acum la finala Europa Leauge cu Tottenham, acolo unde doar un succes ar putea salva stagiunea ”diavolilor”.
- Echipă probabilă Manchester United: Bayindir – Mazraoui, Yoro, Shaw – Diallo, Mainoo, Ugarte, Amass – Fernandes, Mount – Hojlund
Cele mai bune ponturi pariuri Chelsea – Manchester United
Chelsea începe etapa de pe locul 5 în clasament, ultimul care duce în Champions League, având 63 de puncte. Deasupra albaștrilor se regăsește Manchester City cu 65 de puncte și Newcastle, cu 66 de puncte. Pe Arsenal nu o putem include în discuție, trupa lui Arteta urmând să își confirme locul în Champions League.
Locul 6 îi este atribuit trupei lui Unai Emery, care are același punctaj cu Chelsea. Nottingham are o lungime în urma lor, astfel că trupa de pe Stamford Bridge poate pierde oricând locul de UCL. Mai mult decât atât, Palmer & co. ar putea ajunge până pe locul 7 în clasament, dacă nu se impun în Chelsea – Manchester United.
Nu ne complicăm diseară cu prea multe ponturi pariuri. Putem juca simplu pe un ”1 solist”, iar dacă vrem să diversificăm puțin pe biletul zilei de azi, putem merge pe o victorie a gazdelor încă de la pauză.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet din cupele europene 19 august 2025 – Plasăm o cotă bombă de 146!
- 2. Cota 2 din fotbal astăzi 19 august 2025 – Începem noul proiect
- 3. Biletul Zilei din fotbal 19-21 august 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă spectaculoasă de 370
- 4. Cum poți încasa 125 lei FreeBet fără depunere la Betano din doar câțiva pași?
- 5. Biletul Zilei din play-off-ul Champions League 19 august 2025 – Cota 20 din 6 pronosticuri
- 6. Biletul Zilei din cupele europene 19-21 august 2025 – Pariem simplu pentru o cotă de 74
- 7. Biletul Zilei din pariuri speciale 19.08.2025 – Mizăm pe play-off-ul Champions League
- 8. Real Madrid vs Osasuna, Ponturi Pariuri La Liga, 19 august 2025
- 9. Poli Iași vs Gloria Bistrița, 19 august 2025, Ponturi Pariuri Liga 2
- 10. Rangers – Club Brugge, Ponturi pariuri Preliminarii Champions League, 19 august 2025
URMĂREȘTE-NE PE