
Unul dintre cele mai interesante meciuri de azi, 30 martie 2025, vine din Super League, acolo unde în etapa a douăzecea și șaptea își vor da întâlnire în play-off, Olympiakos vs Panathinaikos, într-o partidă ce va începe de la ora 21:00, pe „Georgios Karaiskakis Stadium”, și pe care noi o vedem cu mare potențial, drept urmare am și selectat o cotă de 3 pentru această întâlnire.
Olympiakos traversează o formă excelentă!
Ultima partidă jucată de trupa pregătită de José Luis Mendilibar a fost returul din Europa League, jucat contra celor de la Bodo/Glimt. Deși au reușit să câștige cu scorul de 2-1 disputa de la Pireu, au fost eliminați din competiție, și asta se datorează eșecului categoric din Norvegia, acolo unde pierduseră cu 3-0.
În competiția internă, lucrurile merg mult mai bine pentru „thrylos”, care au fost gazde și în precedenta apariție din Super League, atunci când au primit vizita celor de la OFI Crete. Nu au forțat în acel duel, însă a fost îndeajuns pentru a se impune la limită, scor 1-0.
Momentan, putem spune că sunt de departe principala favorită la câștigarea titlului în Grecia, având în vedere că au un avantaj de 7 puncte înaintea începerii acestui play-off. Principala următoare pare să fie AEK Atena, echipa pe care au învins-o pe 26 februarie, într-o partidă de Cupa Greciei, cu scorul de 6-0.
Cote pariuri Betano – Olympiakos vs Panathinaikos
Un al cincilea succes consecutiv al formației din Pireu pe propria arenă ne-ar asigura o cotă foarte bună din partea celor de la Betano, care ne oferă 1.75, în timp ce ponturi pariuri ce includ victoria echipei oaspete, trebuie să știm că aceasta ne-ar înmulți investiția de 4.90 ori.
Panathinaikos fără succes din decembrie în deplasare!
Nici formația din Atena nu a avut mai mult noroc în această stagiune europeană. Deși câștigau partida tur cu Fiorentina în mod surprinzător, cu scorul de 3-2, aveau să părăsească Conference League, după ce în Italia, italienii și-au demonstrat superioritatea valorică și s-au impus cu 3-1.
Au încheiat sezonul regulat pe terenul celor de la Atromitos, acolo unde se pot declara mulțumiți cu rezultatul de 1-1 pe care l-au obținut, ținând cont că golul cu care au egalat situația de pe tabela de marcaj a venit abia în minutul 90 din partea sârbului Nemanja Maksimovic.
Echipa din capitala Greciei intră în acest play-off de pe poziția a treia, având un total de 50 de puncte, la 10 distanță de adversarii de azi și la 7 de rivalii din oraș, AEK. În spate o au doar pe PAOK, care se află la doar 4 puncte distanță. Dețin un golaveraj pozitiv, însă cel mai slab dintre cele 4 echipe, de doar +9.
Ponturi pariuri Olympiakos vs Panathinaikos
Considerăm că balanța înclină clar în favoarea gazdelor care au o șansă importantă de a mai face un pas important către titlu în cazul în care vor câștiga duelul de astăzi. Ținând cont că oaspeții nu au impresionat în ultima perioadă, iar această întâlnire se joacă la Pireu, cred că reprezintă un avantaj important pentru gazde. Așadar, ca ponturi pariuri am decis să mizăm o cotă de 3 la duelul Olympiakos vs Panathinaikos, ce include 4 opțiuni în „bet builder-ul” nostru.
URMĂREȘTE-NE PE