
„Olympic Stadium of Athens” va găzdui duelul dintre Grecia vs Anglia, din cadrul rundei cu numărul 5 UEFA Nations League. Întâlnirea este programată să se dispute joi, 14 noiembrie 2024, de la ora 21:45, și va putea fi urmărită în direct și pe micile ecrane în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Își menține Grecia victoarioasă?
„Piratiko” este fară doar și poate într-unul dintre cele mai bune momente ale sale din ultimii ani în care au bifat rezultate destul de modeste. Sub comanda sârbului Ivan Jovanović se pare că grecii și-au găsit cadență și au un parcurs excelența în această competiție.
Campania din octombrie a fost una perfectă pentru Grecia, care a bifat un succes istoric pe terenul adversarilor de astăzi, pe care au izbutit să îi învingă cu scorul de 1-2. Golul izbăvitor a venit din partea lui Vangelis Pavlidis la una dintre ultimele fazele ale întâlnirii. Atacantul celor de la Benfica reusea o dublă în acea întălnire.
Apoi a urmat returul cu Irlanda de acasă în care au avut de asemenea o evoluție perfectă. Desi au jucat mai bine în prima repriza, cele două goluri care le-au adus victoria a venit în partea secundă. Așadar, „ethniki” se află pe prima poziție în grupa de Nations League, cu 12 puncte și un golaveraj excelent, de +8, datorat celor 9 reușite și doar a unui singur gol primit.
- Echipa probabilă: Vlachodimos; Rota, Mavropanos, Koulierakis, Tsimikas; Siopis, Mantalos; Masouras, Bakasetas, Tzolis; Pavlidis
Prezentare cote Betano – Grecia vs Anglia

Pentru a produce un nou succes surprinzător în fața englezilor, gazdele de astăzi sunt cotate cu 4.30 la ora actuală. Favorită la obținerea în mod evident este vicecampioana europeană care primește 1.93 din partea celor de la Betano.
Anglia își dorește revanșa!
Până la venirea lui Thomas Tuchel pe 1 ianuarie 2025, de reprezentativa Angliei se va ocupa în continuare Lee Carsley. După eșecul de pe „Wembley”, englezii s-au dus în Finlanda foarte motivați să șteargă impresia pe care au lăsat-o cu Grecia, și au câștigat în fața nordicilor cu 1-3.
„The three lions” au izbutit să își respecte statutul de favorită și în cealaltă partidă jucată în deplasare în această campanie, cea din Irlanda, acolo unde s-au impus cu 0-2. La acel succes un impact important l-a avut jucătorul celor de la Manchester City, Jack Grealish care a înscris un gol și a oferit un assist.
Pentru a putea termina pe primul loc în această grupă și să ducă în semifinalele competiției, vicecampioana europeană are mare nevoie de victorie, însă cu atât mai ideal, unul la o diferență mai mare de un gol. Momentan, sunt pe poziția a doua, cu 9 puncte, și un golaveraj de +5.
- Echipa probabilă: Pickford; Walker, Konsa, Guehi, Lewis; Gomes, Gallagher; Madueke, Bellingham, Gordon; Kane
Ponturi și pariuri Grecia vs Anglia
Duelul dintre Grecia vs Anglia este poate unul dintre cele mai interesante meciuri de azi, iar acest lucru se datorează grecilor care trece printr-un moment foarte bun. Este practic finala pentru prima poziție, iar oaspeții sunt nevoiți să câștige la mai mult de un gol diferență în cazul în care se va ajunge la egalitate de puncte. Personal, am să mizez pe un pont bazat pe goluri, pentru că englezii nu îmi dau mare încredere pentru a paria pe o victorie a lor.
- 1. Bilet săptămânal din fotbal 02.06.2025 – Plasăm o cotă de 15 la Superbet!
- 2. Unirea Slobozia vs FC Voluntari, Ponturi Pariuri Baraj Superliga, 2 iunie 2025
- 3. Bilet pariu șansă Superbet 1 iunie 2025 – Cotă 110 și un câștig potențial de 2000 RON!
- 4. Biletul Săptămânal de cotă 6 – ne îndreptăm atenția către echipele naționale
- 5. Biletul Zilei Roland Garros din 2 iunie 2025 – Pariem simplu în cota 3
- 6. Biletul Zilei Betano din Tenis 02.06.2025 – Favoriții ne aduc o cotă de 5
- 7. Cameron Norrie vs Novak Djokovic, 2 iunie 2025, Ponturi Pariuri Roland Garros
- 8. Biletul Zilei Roland Garros 01.06.2025 – Meciurile de pe tabloul feminin ne aduc o cotă de 3.45
- 9. Jannik Sinner vs Andrey Rublev, Ponturi Pariuri Roland Garros, 02.06.2025
- 10. Lois Boisson vs Jessica Pegula – Ponturi Tenis Optimi Roland Garros 02 iunie 2025
URMĂREȘTE-NE PE