Elveția vs Serbia – Ponturi pariuri Nations League 15.11.2024

Elveția vs Serbia
Elveția vs Serbia – Sursa foto: Facebook oficial – Fudbalski savez Srbije

Confruntarea dintre Elveția vs Serbia din cadrul rundei a cincea UEFA Nations League este programată să se dispute vineri, 15 noiembrie 2024, cu începere de la ora 21:45, și se va consuma pe “Letzigrund Stadion” din Zurich. Cofruntarea va fi condusă la centrul de binecunoscutul arbitru francez Clement Turpin.

100% BONUS la depunere 500 RON

Elveția nevoită să câștige!

“Rossocrociati” au avut o atitutine foarte bună în ultima partidă jucată, cea de acasă, contra Danemarcei, având în vedere că înaintea acelei întâlnirii aveau 3 înfrângeri la rând. Au făcut 2-2 în compania nordicilor, pe care i-au condus în două rânduri, și după aspectul jocului ar fi meritat cele 3 puncte.

Cealaltă prezență de acasă din UEFA Nations League a fost contra favoritei grupei, Spania, contra cărora au pierdut destul de categoric, 1-4. În mod normal o înfrângere normală, însă nu și având în vedere faptul că au jucat în superioritate numerică încă din minutul 20.

Selecționată pregătită de Murat Yakin are cu siguranță că obiectiv în aceste două etape rămase de disputat evitarea ultimului loc pe care îl ocupă acum, cu doar un punct acumulat. Pentru a avea șanse să evite retrogradare în Liga B, o victorie este absolut necesară azi, având în vedere că în ultimul joc se vor duela cu campioana europeană.

  • Echipa probabilă: Kobel; Widmer, Hajdari, Comert, Rodriguez; Freuler, Xhaka; Amdouni, Rieder, Aebischer; Embolo

Cote pariuri Betano – Elveția vs Serbia

Cote pariuri Elveția vs Serbia
Cote pariuri Elveția vs Serbia

Reprezentativa gazdă este cotată cu prima șansă de către casele de pariuri online care le atribuie o cotă de 1.88 pentru a bifa prima victorie în această grupă. Avem o alternativă bună și la goluri pentru duelul Elveția vs Serbia, aici unde primim 2.15 pentru a asista la o întălnire cu cel puțîn 3 reușite.

Sârbii vin cu gânduri pozitive!

Sârbii vin după o deplasare în Spania, acolo unde nu au izbutit să răstoarne calculele hârtiei, și au pierdut în fața “furiei roja” la scor de neprezentare 3-0. În urmă acelei partide l-au pierdut pentru jocul de astăzi pe Strahinja Pavlovic care a văzut direct cartonașul roșu.

Singura victorie obținută de băieții lui Drăgan Stojković a fost chiar în primul joc disputat contra adversarilor de astăzi. Se impuneau cu 2-0, la capătul unui meci destul de echilibrat în care diferență a făcut-o golgheterul all-time al naționalei, Aleksandar Mitrović.

Este un meci extrem de important pentru “orlovi” care au șanse bune de a încheia chiar pe poziția secundă, însă un eșec astăzi i-ar putea duce în cealaltă extremă și să fie nevoiți la un succes în ultima etapă cu Danemarca pentru a evita ultima poziție. Mometan, sunt pe 3 la ora actuală, cu un total de 4 puncte.

  • Echipa probabilă: Petrovic; Erakovic, Milenkovic, Pavlovic; Nedeljkovic, Maksimovic, Grujic, Terzic; Samardzic; Vlahovic, Mitrovic

Ponturi pariuri Elveția vs Serbia

Este fară doar și poate unul dintre cele mai interesante meciuri de azi, având în vedere că vine și din Liga A. Chiar daca cele două sunt codașe, nu putem nega faptul că sunt două naționale cu jucători de talie mondială, care pot face oricând diferență. Gândul îmi zboară la un pont pe goluri, aici, chiar și după prima manșă atunci când cele două nu ne-au oferit tocmai un duel prea spectaculos, și cu toatea astea am văzut două goluri. Cred că astăzi motivația va fi mult mai mare din partea elvețienilor și de aceea am decis să merg pe un pronostic de “Ambele echipe înscriu sau Peste 2.5 goluri” pentru pariuri.

Ambele echipe înscriu sau Peste 2.5 goluri @ 1.65

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite