
Întâlnirea dintre Rennes – Toulouse este programată să se dispute duminică, 10 noiembrie 2024, cu incpere de la ora 18:00, și va fi găzduită de „Roazhon Park”. Duelul face parte din cadrul etapei a unsprezecea din Ligue, și îl va avea la centru pe Romain Lissorgue.
Bretonii vor toate cele 3 puncte!
Moralul celor de la Rennes nu este la cote înalte înaintea meciului de azi, iar acest lucru se datorează „dușului rece” pe care cei de la Auxerre l-au provocat în ultima etapă de campionat, atunci când nou-promovata i-a învins fară drept de apel cu scorul de 4-0.
Revin însă pe teren propriu, aici unde și-au „reparat” mai tot timpul moralul după eșecurile care par să nu se mai oprească pentru ei în meciurile jucate departe de casă. În primele 5 jocuri de pe „Roazhon Park” au izbutit să își treacă în cont 3 victorii, un egal și doar un singur eșec, 1-2 cu Monaco.
Ultimul rezultat i-a fost decisiv lui Julien Stephan care a fost în cele din urmă demis, iar în locul sau a venit Jorge Sampaoli care o regăsește pe Stade Reannais pe poziția a treisprezecea a clasamentului din Ligue 1, cu un total de doar 11 puncte și un golaveraj negativ, de -3.
- Echipa probabilă: Mandanda; Hateboer, Ostigard, Faye, Truffert; Santamaria, Gomez, Blas, Gouiri, Jota; Kalimunedo-Muinga
Cote pariuri Betano – Rennes – Toulouse

Nu avem o favorită certă la pariuri în această confruntare în care Stade primește o cotă de 2.18 la un eventual triumf, în timp ce o victorie a oaspeților ne-ar aduce un profit de 3.45 ori mai mare. Un pronostic de peste „2.5 goluri” în Rennes – Toulouse ne-ar asigura o cotă de 2.02 din partea agențiilor de pariuri online.
Toulouse vine după 3 meciuri fară eșec!
Atmosfera este mult mai bună în tabăra „violeților” care vin după două victorii consecutive în competiția internă. După succesul 0-3 de pe „Stade de la Mosson”, trupa pregătită de Carles Martínez Novell a avut o evoluție bună și acasă weekendul trecut, aici unde au câștigat cu 1-0 în fața lui Reims.
O victorie obținută cu mare greutate, diferența facandu-se pe tabela de marcaj abia în minutul 84, prin reușita atacantului Zakaria Aboukhlal. Marocanul a fost decisiv și în precedenta deplasare, când a contribuit la toate cele 3 goluri ale formației sale.
După cele două succese la rând, oaspeții de astăzi au izbutit să urce pe locul 11 în Ligue 1, având doar cun un punct peste adversari lor din această rundă. Un alt aspect de care se pot lega, este ultima vizită făcută aici, atunci când au izbutit să se impună, cu scorul de 1-2.
- Echipa probabilă: Restes; Kamanzi, Sidibe, Cresswell, McKenzie; Donnum, Casseres Jr; Aboukhlal, Sierro, King; Gboho
Ponturi Ligue 1 – Rennes – Toulouse
După cum bine știm, Rennes este o formație de teren propriu, dovadă și rezultatele de până acum. Cu excepția lui Monaco, nicio altă echipă nu a plecat de aici victorioasă în acest sezon de aici, și cred că și după acest duel lucrurile vor rămâne așa pentru că nu o văd pe Toulouse provocandu-le gazdelor un nou eșec în campionat, mai ales după ce s-a intamplat in ultimul lor joc. Așadar, aleg să îmi ascult instinctul, iar pontul meu pentru pariuri este „1X& Sub 5.5 goluri”.
- 1. Unirea Slobozia vs FC Voluntari, Ponturi Pariuri Baraj Superliga, 2 iunie 2025
- 2. Bilet săptămânal din fotbal 02.06.2025 – Plasăm o cotă de 15 la Superbet!
- 3. Bilet pariu șansă Superbet 1 iunie 2025 – Cotă 110 și un câștig potențial de 2000 RON!
- 4. Biletul Săptămânal de cotă 6 – ne îndreptăm atenția către echipele naționale
- 5. Biletul Zilei Roland Garros din 2 iunie 2025 – Pariem simplu în cota 3
- 6. Biletul Zilei Betano din Tenis 02.06.2025 – Favoriții ne aduc o cotă de 5
- 7. Cameron Norrie vs Novak Djokovic, 2 iunie 2025, Ponturi Pariuri Roland Garros
- 8. Biletul Zilei Roland Garros 01.06.2025 – Meciurile de pe tabloul feminin ne aduc o cotă de 3.45
- 9. Lois Boisson vs Jessica Pegula – Ponturi Tenis Optimi Roland Garros 02 iunie 2025
- 10. Ekaterina Alexandrova vs Coco Gauff, Ponturi Pariuri Roland Garros, 02.06.2025
URMĂREȘTE-NE PE