
Etapa a douăzeci și patra va fi inaugurată de confruntarea dintre Monaco vs Reims, în care formația monegască pornește ca mare favorită. Duelul este programat să se desfășoare vineri, 28 februarie 2025, cu începere de la ora 21:45, și va fi găzduit de „Stade Louis II”.
Monaco țintește un nou succes acasă!
„Les rouge et blanc” se duceau cu gânduri mari la Lille, însă evoluția lor nu a fost îndeajuns pentru a obține un rezultat pozitiv, tabela arătând 2-1 în favoarea adversarilor la finalul celor 90 de minute, scor stabilit încă din prima repriză. În partea secundă, monegascii s-au aflat la conducerea întâlnirii, însă fără a fructifica vreuna din cele 9 ocazii create.
Putem spune fără probleme că trupa pregătită de Adi Hutter s-a simțit mult mai bine în fața propriilor suporteri în ultima vreme, aici unde au strâns maximul de puncte în precedentele 3 apariții de campionat. Precedenta apariție le-a adus și cel mai categoric succes din acest sezon, 7-1 contra lui FC Nantes.
În urma pasului greșit făcut runda trecută, formația monegasca a coborât pe poziția a patra în clasamentul din Ligue 1, rămânând astfel la un total de 40 de puncte. Dețin un golaveraj foarte bun, de +14, iar acesta se datorează celor 45 de reușite și celor 31 de goluri încasate.
- Echipa probabilă: Majecki; Vanderson, Singo, Kehrer, Mawissa; Zakaria, Camara; Akliouche, Minamino, Ben Seghir; Biereth
Cote pariuri Betano – Monaco vs Reims
Așa cum era de așteptat, casele de pariuri online îi oferă prima șansă la victorie echipei din Principat, care este cotată cu 1.38 în momentul de față. Ponturile pe goluri ne oferă posibilitatea de a ataca cote mai mari la partida Monaco vs Reims, precum cel de „GG” pentru care primim o cotă de 1.70 la ora actuală.
Reims a cedat în ultimele 4 etape!
Atmosfera este una excelentă în tabăra oaspeților care vin după calificarea în semifinalele Coupe de France, asta după ce au reușit să treacă în sferturi de către cei de la SCO Angers. Au avut nevoie de penalty-uri pentru a obține prezența în penultimul act, asta după ce adversarii îi egalaseră la ultima fază a timpului regulamentar.
Lucrurile nu arată la fel de bine pentru ei și în Ligue 1, aici unde au ajuns la 4 înfrângeri consecutive după ce vinerea trecută pierdeau la limită, 1-0 pe terenul celor de la Rennes. Un eșec care se datorează momentului produs chiar în minutul 5, când Cedric Kipre a văzut direct cartonașul roșu, iar la 5 minute distanță adversarii au beneficiat de un penalty.
Momentan, oaspeții trăiesc periculos, fiind prima echipă aflată deasupra liniei de retrogradare, pe locul 15 exact, cu un total de doar 22 de puncte, doar 3 mai mult decât St Etienne, care se află pe loc de baraj. Nici golaverajul lor nu este prea grozav, fiind de -9 la ora actuală.
- Echipa probabilă: Diouf; Sekine, Okumu, Gbane, Akieme; Am Kone, Atangana, Patrick; Ito, Teuma, Nakamura
Ponturi Ligue 1 – Monaco vs Reims
O văd ca mare favorită pe Monaco în această seară, având în vedere rezultatele modeste ale lui Reims din ultima perioadă, și ale jocului foarte slab, mai ales al celui ofensiv. Monegascii nu își permit un al doilea pas greșit consecutiv, mai ales dacă acesta ar veni contra unui astfel de adversar. Voi miza pe evoluțiile excelente pe care le-au avut gazdele pe teren propriu, dar și pe superioritatea valorică a acestora, și am pariat un pont de „1” și cel puțin două goluri marcate la duelul dintre Monaco vs Reims.
- 1. Biletul zilei azi la Betano 1 mai 2025 – Europa League în prim-plan!
- 2. Biletul Zilei din Super Pariuri 01.05.2025 – Pariem pe Europa League
- 3. Biletul zilei din cupele europene 01.05.2025 – Pariurile speciale ne aduc o cotă de 4.82
- 4. Tottenham vs Bodo/Glimt – 1 mai 2025 – Ponturi pariuri Semifinale Europa League
- 5. Real Betis vs Fiorentina, 1 mai 2025 – Ponturi Pariuri Semifinale Conference League
- 6. Djurgarden – Chelsea 01.05.2025 – Ponturi pariuri Semifinale Conference League
- 7. Biletul Zilei Cota 15 din Europa, Pariuri Speciale bombă azi, 1 mai 2025
- 8. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 01.05.2025 – Mizăm pe șuturi în Conference League
- 9. Barcelona vs Inter Milan, 30 aprilie 2025 – Ponturi Pariuri Semifinale Champions League
- 10. Biletul Zilei Cota 7 pe semifinala Barcelona – Inter, mizăm pe un SuperPariu bombă în favoarea oaspeților!
URMĂREȘTE-NE PE