
„Stade Louis II” va găzdui confruntarea dintre Monaco – Nantes, care face parte din configurația rundei cu numărul 22 din Ligue 1. Meciul va avea loc sâmbătă, 15 februarie 2025, începând cu ora 20:00, și va avea loc pe „Stade Louis II”.
Monegascii vin după două eșecuri la rând!
Formația monegasca avea mari speranțe că pot produce un succes în manșa tur din șaisprezecimile UEFA Champions League, jucată în cursul acestei săptămâni, acasă, cu cei de la Benfica. Speranțele lor însă s-au „spulberat” în minutul 52 atunci când Al Mustrati a văzut cartonașul roșu, iar lusitanii au profitat de acest aspect și i-au învins la limită, scor 0-1.
Învinși au ieșit băieții lui Adi Hütter și din precedenta etapă de campionat, cea consumată pe terenul liderului PSG, acolo unde parizienii nu le-au dat nicio șansă, și i-au învins pentru a treia oară în cursul acestui sezon, cu un categoric 4-1. În prima repriză s-au ridicat la nivelul adversarului, terminând chiar la egalitate 1-1, însă în partea a doua nu au mai arătat aceeași consistență iar acest lucru s-a observat imediat pe tabelă.
De pasul lor greșit au profitat cei de la Nice, care i-au scos de pe podium, iar în acest moment, trupa din Principat se situează pe poziția a patra, având obținute 37 de puncte, și un golaveraj pozitiv, de +9. În actuala ediție de Ligue 1, remarcăm că monegascii și-au trecut deja în cont 7 succese în 11 jocuri, bilanț care le dă cu siguranță încredere pentru duelul din această seară.
- Echipa probabilă: Majecki; Vanderson, Kehrer, Salisu, Mawissa; Minamino, Camara, Zakaria, Golovin; Ilenikhena, Biereth
Prezentare cote Betano – Monaco – Nantes
Formația din Principat primește statut de favorită înaintea acestei confruntări în care sunt cotati cu 1.60 de către agențiile de pariuri online. Pentru a vedea înverzit un pont de „peste 2.5 goluri” în Monaco – Nantes, trebuie să știm că avem o cotă de 1.65 pentru acest pariu.
Nantes fără victorie în fața monegascilor din 2017!
Doar 3 meciuri a rezistat formația pregătită de Antoine Kombouaré, fără a pierde, asta după ce în precedenta apariție oficială au pierdut pe teren propriu, în fața celor de la Brest, scor 0-2. Evoluția lor nu a fost tocmai rea, însă golul primit în minutul 9 a cântărit destul de mult.
„Galben-verzii” putem spune că s-au descurcat onorabil în ultima perioadă, în ceea ce privește duelurile jucate pe teren străin. Cu excepția eșecului de la Brest, în Coupe de France, scor 2-1, remarcăm faptul că oaspeții de astăzi sunt neînvinși în celelalte 4 deplasări, având înregistrate două succese și tot atâtea remize.
Cu mai multă atenție, canarii ar fi putut sta ceva mai bine în clasament, având în vedere că au înregistrat nu mai puțin de 9 remize până acum, fiind prima la acest capitol. Momentan, sunt primi deasupra liniei de retrogradare, pe 15 mai exact, cu un total de doar 21 de puncte.
- Echipa probabilă: Lopes; Coco, Castelletto, Pallois, Cozza; Douglas Augusto, Pedro Chirivella, Lepenant; Abline, Mohamed, Simon
Ponturi Franța – Monaco – Nantes
Lupta pentru zona de Champions League este una crâncenă în Franța, așa că Monaco trebuie să treacă peste ultimele rezultate și să reușească o evoluție pozitivă astăzi contra unui adversar care nu a avut evoluții prea grozave în acest sezon, dovadă și faptul că se află foarte jos în clasament. Aleg să îmi ascult instinctul și să mă duc pe un „1X” aici și cel mult 4 goluri marcate, pariu pentru care avem o cotă de 1.44 la partida Monaco – Nantes.
URMĂREȘTE-NE PE