Înfruntarea dintre AS Monaco – Auxerre este programată să se consume sâmbătă, 1 februarie 2025, începând cu ora 20:00, și se va desfășura pe „Stade Louis II”. Duelul face parte din configurația rundei cu numărul 20 din Ligue 1. Oaspeții nu au mai câștigat în Principat din 2009, și șansele de a încheia această perioadă sunt minime.
Țintesc monegascii al treilea succes consecutiv acasă?
Echipa antrenată de Adi Hütter avea mari speranțe înaintea partidei de miercuri, din Champions League, acolo unde sperau să obțină un succes la Milano, contra campioanei en-titre din Serie A, Inter. Speranțele nu au durat mult, pentru că italienii au deschis scorul după doar 4 minute, iar 8 minute mai târziu au rămas și în inferioritate numerică. Așadar, tabela a indicat 3-0 la finalul celor 90 de minute.
Defensiva monegasca nu a strălucit nici în weekendul anterior, însă atunci aveau să își respecte blazonul de pe teren propriu și să câștige cu 3-2 contra celor de la Rennes. Un triumf în care Maghnes Akliouche a avut un impact important asupra scorului, acesta reușind un gol și o pasă decisivă.
Lucrurile nu s-au schimbat prea mult pentru „le rocher” în Ligue 1 după această partidă, rămânând în continuare pe ultima treaptă a podiumului, cu 34 de puncte, la doar 3 distanță de locul secund ocupat de Marseille. Golaverajul lor arată destul de bine la ora actuală, +10, datorat celor 32 de reușite și 22 de goluri încasate.
- Echipa probabilă: Majecki; Vanderson, Kehrer, Salisu, Mawissa; Camara, Zakaria; Akliouche, Ben Seghir, Golovin; Biereth
Prezentare cote Betano – Monaco – Auxerre
Conform agențiilor de pariuri online, trupa monegasca pornește ca mare favorită astăzi, având o cotă de 1.35 pentru a se impune. Avem o alternativă bună și la goluri, acolo unde un pariu de „peste 3.5 goluri” în AS Monaco – Auxerre ne-ar asigura o cotă de 2.12.
Auxerre, fără succes din noiembrie!
Deși la un moment dat se contura a fi una dintre surprizele acestei ediții de Ligue 1, începând cu 1 decembrie, nou-promovata a început să arate din ce în ce mai rău, iar rezultatele au lăsat de dorit, ajungând înaintea acestei partide să aibă o serie de 8 meciuri la rând în care nu au simțit gustul victoriei.
Greu de crezut că vor întrerupe această serie chiar în această vizită dificilă, având în vedere că în runda anterioară au eșuat în a face asta pe teren propriu, contra celor de la St. Etienne, în compania căror au terminat doar la egalitate, 1-1, deși la un moment dat au condus.
Încet, dar sigur se îndreaptă către zona roșie a clasamentului din Franța. Momentan, încă se mențin pe o poziție bună, 11, având un total de 23 de puncte, datorită seriei bune din prima parte a campionatului. Trupa lui Christophe Pélissier deține un golaveraj negativ în momentul de față, de -4.
- Echipa probabilă: Leon; Joly, Diomande, Jubal, Akpa, Mensah; Perrin, Diousse, Massengo, Traore; Sinayoko
Ponturi fotbal Monaco – Auxerre
Gazdele nu trec printr-o perioadă extraordinară, însă pe teren propriu au dat ceva semne de viață, și cred că astăzi au o șansă bună să își treacă un nou succes pe propria arenă, având în vedere că întâlnesc Auxerre, formație ce nu trece printr-o formă prea grozavă. Așadar, pentru partida de pe „Stade Louis II”, am decis să mizez pe victoria gazdelor și un pariu de „peste 1.5 goluri”.
URMĂREȘTE-NE PE