
Avem premisele unui duel spectaculos, pe „Stade de l’Abbé-Deschamps”, acolo unde vor da piept Auxerre – Lille, într-o confruntare ce va avea loc vineri, 10 ianuarie 2025, începând cu ora 22:05. Meciul face parte din cadrul etapei a șaptesprezecea – Ligue 1.
Auxerre fără succes de 5 partide!
Lucrurile nu par a se îndrepta într-o direcție pozitivă pentru trupa pregătită de Christophe Pélissier, care a ajuns la 5 jocuri la rând în care nu au câștigat, asta după ce runda anterioară s-au întors cu mâna goală de la Strasbourg, acolo unde au cedat cu scorul de 3-1.
Argumentul lor principal înaintea acestei confruntări ar fi parcursul pozitiv pe care l-au avut acasă în decursul acestei ediții de campionat. În cele 8 partide desfășurate în fața propriilor suporteri, au bifat un total de 5 triumfuri, două egaluri și un singur eșec, 0-3 în fața lui AS Monaco.
Chiar și după această perioadă mai puțin bună, nou-promovata se menține în prima jumătate a clasamentului din Ligue 1. Sunt pe poziția a opta în momentul de față, cu un total de 21 de puncte acumulate în 16 jocuri, însă dețin un golaveraj negativ, de -2.
- Echipa probabilă: De Percin; Diomande, Jubal, Akpa; Hoever, Owusu, Raveloson, Mensah; Perrin, Sinayoko, Traore
Prezentare cote Betano – Auxerre – Lille

Ultimele 3 întâlniri directe dintre Auxerre – Lille s-au încheiat cu gol în ambele porți, iar astăzi un astfel de pont ne-ar înverzi o cotă de 1.65 la ora actuală. Favorita la câștigarea celor 3 puncte este formația vizitatoare, care este cotată cu 1.91 de către agențiile de pariuri online.
Lille vrea toate cele 3 puncte!
Perioada de invincibilitate a oaspeților a rămas intactă și după primul joc oficial disputat în 2025. Totuși, rezultatul obținut pe teren propriu contra celor de la FC Nantes nu a fost cu siguranță pe placul lui Bruno Genesio, formația sa terminând doar la egalitate, scor 1-1.
Ultima lor deplasare s-a consumat în Coupe de France, acolo unde s-au deplasat pe terenul celor de la Rouen, în fața căror au încheiat anul într-o notă pozitivă, având în vedere că i-au învins la limită, 0-1. Nu mai puțin de 9 meciuri la rând fără eșec au „les dogues” pe teren străin.
Se pot declara mulțumiți de parcursul pe care l-au avut în decursul celor 16 runde de Ligue 1, aici unde se situează pe poziția a patra, grație celor 28 de puncte adunate până acum, doar cu două mai puțin decât ultima echipă aflată pe podium, AS Monaco.
- Echipa probabilă: Chevalier; Meunier, Diakite, Alexsandro, Gudmundsson; Andre, Andre Gomes, Mukau; Haraldsson, David, Cabella
Ponturi Ligue 1 – Auxerre – Lille
Perioada de invincibilitate a oaspeților va continua, în opinia mea, și după această partidă, în care mă aștept să profite de defensiva defectuoară a gazdelor. Valoarea și forma de moment sunt clar de partea lor și mă aștept să își respecte acest statut. Instinctul îmi spune că vor avea nevoie mai mult de un gol dacă vor să câștige la Auxerre, așadar pontul ales pentru pariuri este ca oaspeții să înscrie cel puțin două goluri.
- 1. Biletul zilei din Preliminariile Cupei Mondiale 06.06.2025 – Mizăm pe o cotă de 3.26
- 2. Biletul Zilei Superbet din 5 iunie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 3.50
- 3. Biletul zilei din fotbal la Betano 05.06.2025 – Naționalele ne aduc o cotă de 4.79
- 4. Biletul Zilei Superbet 6 iunie din preliminariile Cupei Mondiale 2026 – trei ponturi cu șanse bune de reușită
- 5. Duelul Lamine Yamal – Dembele pentru Balonul de Aur poate fi decis în Spania vs Franța, semifinala de Nations League
- 6. Cristi Chivu la Inter Milano! Vezi ultimele detalii și ce salariu va avea antrenorul român
- 7. Biletul Zilei din Tenis 06.06.2025 – Pariem pe semifinalele Roland Garros
- 8. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 06.06.2025 – Șuturile ne aduc o cotă de 4.47
- 9. Cote pariuri Austria vs România în preliminariile Campionatului Mondial 2026 – Ce șanse are naționala?
- 10. Biletul etapei cu numărul 3 din preliminariile Cupei Mondiale 06.06.2025 – Plasăm o cotă de 10 la Superbet
URMĂREȘTE-NE PE