
CSM Reșița – FC Argeș este unul dintre cele mai interesante dueluri din cadrul etapei cu numărul 20 din Liga a 2-a. Acesta este programat să se joace sâmbătă seara, de la ora 18:00, urmând să se desfășoare pe „Stadionul Mircea Chivu”.
Pariem simplu la CSM Reșița – FC Argeș
CSM Reșița – FC Argeș este un meci în care vom avea ca protagoniste două formații care caută să joace în play-off în acest sezon, ambele arătând bine în campionat. Noi am făcut o scurtă analiză a acestui duel și am trecut prin filtrul nostru mai multe ponturi pariuri, iar într-un final am ales să pariem simplu. Așadar, am selectat un pariu într-o cotă de 1.48, pe care îl găsești în partea de jos a acestui material.
Cote pariuri CSM Reșița – FC Argeș
Casele de pariuri anticipează un duel foarte echilibrat, dacă ne raportăm la cotele oferite de acestea. Cei de la Unibet înclină ușor balanța în favoarea gazdelor, cărora le atribuie o cotă de 2.50, în timp ce pentru un succes al oaspeților oferă o cotă de 2.95.
CSM Reșița impresionează în acest sezon
Putem spune că este una dintre surprizele acestei ediții de Liga a 2-a, dacă ținem cont de faptul că are un parcurs mai bun decât și-ar fi propus. Nu este mai valoroasă decât adversara sa, însă este avantajată de faptul că joacă acasă, așa că nu este de mirare faptul că pornește ca favorită.
Gruparea gazdă este a cincea în clasament, cu 30 de puncte acumulate în 17 partide. Până acum a bifat nouă victorii și trei remize, suferind cinci eșecuri, în urma acestor dueluri înscriind 29 de goluri, primind cu șapte mai puține. Are al doilea atac din campionat, dar cea mai slabă defensivă din primele 12 echipe ale clasamentului.
Cei de la CSM Reșița au început perfect în 2025, înfruntând ce-i drept și adversare accesibile. Mai întâi, s-au impus la scor minim în duelul de pe teren propriu cu Unirea Alba Iulia, calificându-se astfel în sferturile Cupei României, trecând apoi de Câmpulung în campionat, câștigând la scor de neprezentare în deplasare.
FC Argeș speră să revină în Liga 1
Este fără doar și poate una dintre cele mai puternice echipe din eșalonul al doilea, fiind peste nivelul adversarei sale din multe puncte de vedere. Totuși, casele de pariuri o dau ca outsideră în acest duel, urmând să aibă o misiune complicată, având în vedere faptul că joacă în deplasare.
Piteștenii sunt chiar peste adversarii lor în clasamentul din Liga a 2-a, pe locul al patrulea, fiind la egalitate de puncte, având însă un golaveraj ceva mai bun. Până acum, aceștia au reușit opt victorii și șase remize, suferind trei înfrângeri, în urma acestor dueluri marcând 17 goluri, primind nouă.
Cei de la FC Argeș sunt neînvinși în campionat de zece etape, interval în care au adunat 22 de puncte. În 2025 sunt fără gol primit, impunându-se mai întâi la scor minim în fieful celor de la U Craiova 1948, remizând apoi la scor alb cu Metalul Buzău, pe teren propriu.
Ponturi pariuri CSM Reșița – FC Argeș
Într-adevăr, FC Argeș are un plus de valoare, însă, în ciuda acestui aspect, nu vom merge pe mâna sa. CSM Reșița este capabilă să pună probleme, mai ales pe teren propriu, așa că ne așteptăm să aibă un cuvânt de spus. Noi așteptăm reușite la ambele porți, însă, pentru o siguranță mai mare, vom miza pe varianta „peste 1,5 goluri”, la o cotă de 1.48 oferită de Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE