
Universitatea Craiova vs Csikszereda este ultimul meci din Superliga României, pe anul 2025. Etapa a 21-a se va încheia pe Stadionul Ion Oblemenco, luni, 22 decembrie. Cele două formații se întâlnesc de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Partida a fost programată în această zi, deoarece oltenii au evoluat joi în Conference League, pe terenul celor de la AEK Atena. Aceștia revin în competiția internă, unde caută un ultim succes în luna decembrie.
Cote pariuri Universitatea Craiova vs Csikszereda la Unibet
Evident, trupa alb-albastră este considerată favorită în Bănie. La momentul redactării materialului, cota gazdelor este de 1.25. Un eventual rezultat de egalitate poate multiplica mizele de 6 ori, iar un succes al ciucanilor de 11 ori. Crăciunul se apropie, iar cadoul nostru poate veni sub forma unor ponturi pariuri inspirate.

Primul pariu fără risc până la 500 RON
Echipe cu obiective diferite
Diferențele de cote sunt perfect normale, în condițiile în care Universitatea Craiova este o candidată la titlu, iar Csikszereda o formație care luptă pentru evitarea retrogradării. Gazdele au strâns 37 de puncte în 20 de etape, în timp ce oaspeții doar 16. În ultima etapă, oltenii au evoluat la Sibiu, în fața celor de la Hermannstadt.
Aceștia și-au făcut viața ușoară, după 2 goluri marcate în prima jumătate de oră. Al Hamlawi și Baiaram au rezolvat soarta partidei. Nu au fost jucători evidențiați în mod negativ, astfel că Filipe Coelho și Toni Petrea pot alege aceeași garnitură de start.
- Echipă probabilă Universitatea Craiova: Isenko – Badelj, Stevanovic, Rus – Bancu, Anzor, Matei, Cicâldău, Teles – Baiaram, Al Hamlawi
Formația ciucană are 4 înfrângeri în meciurile oficiale și nu ar fi exclus să apară și cea de-a 5-a. Trupa lui Ilyes a pierdut cu Rapid, cu Oțelul Galați, iar apoi cu FC Argeș. Etapa trecută Csikszereda s-a deplasat în Gruia, unde a dat piept cu CFR Cluj.
În minutul 71, Bodo marca pentru 2-1, însă Andrei Cordea făcea 3-1 în prelungiri, din penalty. Ciucanii nu s-au mișcat rău, având nu mai puțin de 5 șuturi pe spațiul porții, dar marea problemă a fost din nou defensiva. Echipa are 43 de goluri încasate în 20 de meciuri.
- Echipă probabilă Csikszereda: Pap – Paszka, Palmes, Celic, Gal-Andrezly – Veres, Vegh – Dusinski, Bodo, Anderson Ceara – Szalay
Ponturi pariuri la încheierea Superligii pe anul 2025
Craiova vs Csikszereda este unul din cele mai tari meciuri azi și sperăm să venim cu două ponturi pariuri câștigătoare.
Cum cota gazdelor este destul de mică, voi alege alte pronosticuri în afara de 1 solist. Avem două Bet Buildere, primul de cotă 1.45: Craiova se impune și marchează minim două goluri. Defensiva ciucanilor este una slabă, ce poate fi depășită foarte ușor de ofensiva gazdelor.
Pentru a doua recomandare plusăm și mai mult, cu o cotă de 1.90. Pariem pe un succes al oltenilor, dar cu minim 3 modificări ale tabelei de marcaj în total. Desigur, acest pronostic poate fi înverzit și în cazul în care Craiova marchează doar două reușite, dar ar trebui ca oaspeții să înscrie și ei.
Să sperăm că elevii lui Coehlo își vor reveni după dezamăgirea din Conference League și că vom putea obține un profit frumos înainte de Crăciun. Multă baftă!

1 & peste 1.5 goluri @ 1.45
URMĂREȘTE-NE PE

