
Dacă încă nu ai idee ce să pariezi în meciul Unirea Slobozia – Oțelul Galați, atunci ai ajuns în locul potrivit – deoarece pe Xbets găsești cele mai bune ponturi pariuri! Partida dintre cele două este programată luni, 4 august 2025, de la ora 19:00. Digi Sport 1 și Prima Sport 1 vor transmite în direct confruntarea de pe Stadionul 1 Mai.
Casele de pariuri online le acordă cote aproximativ egale celor două. Succesul gazdelor este cotat undeva între 2.70 și 2.80, în timp ce victoria moldovenilor a primit o cotă de la 2.80 la 2.90.
Unirea Slobozia și Oțelul Galați s-au întâlnit de 4 ori în meciuri oficiale, iar victoriile au fost împărțite până acum – 2 pentru fiecare.
Cele două grupări nu își găsesc constanța
Unirea Slobozia și Oțelul Galați au 3 respectiv 4 puncte acumulate, iar problema celor două echipe este aceea că nu își găsesc constanța în joc. Gazdele din această seară au debutat în noua stagiune cu o înfrângere în Gruia – 2-1 în compania celor de la CFR Cluj.
Apoi, Unirea Slobozia a întâlnit-o pe Csikszereda Miercurea Ciuc pe teren propriu, cu care a făcut spectacol. Oaspeții au deschis scorul, însă Unirea a marcat de 6 ori și s-a impus cu un istoric 6-1. A urmat însă o deplasare la FC Botoșani, acolo unde Unirea Slobozia nu a realizat mai nimic.
Gazdele au deschis scorul după doar 2 minute prin Mailat, iar Dumiter a făcut 2-0 în minutul 34. După pauză, Unirea Slobozia nu doar că nu a marcat, însă a mai primit două goluri.
- Echipă probabilă Unirea Slobozia: Rusu – Negru, Dinu, Antoche, Șerbănică – Purece, Hamdiu, Pop – Florescu, Said, Dulcea
Oțelul Galați a început sezonul cu o remiză albă pe teren propriu, în fața celor de la Petrolul Ploiești. Apoi moldovenii au pierdut în deplasarea de la Farul Constanța, cu scorul de 3-2.
Etapa a 3-a a adus și primul succes, un 2-1 împotriva celor de la Dinamo București. Trupa lui Laszlo Balint a deschis scorul după 18 minute prin Paulinho, însă s-a văzut egalată imediat după pauză. Kazu a fost cel care a adus cele 3 puncte foarte importante, cu golul din minutul 62.
Cum evoluția din runda trecută a fost una solidă, nu mă aștept ca antrenorul echipei să efectueze modificări în primul 11 pentru Unirea Slobozia – Oțelul Galați.
- Echipă probabilă Oțelul Galați: Dur Bozoancă – Zhelev, Murria, Ne Lopes, Kazu – Ciobanu, Zivulic, Lameira – Bană, Paulinho, Patrick
Ce pariem în Unirea Slobozia – Oțelul Galați?
Unirea Slobozia – Oțelul Galați este unul din meciurile greu de pronosticat. Ce versiune a moldovenilor vom vedea? Cea din primele două runde, cea din succesul cu Dinamo? Cum va arăta oare Unirea Slobozia.. precum în duelul cu Csikszereda, sau la fel ca runda trecută, cu FC Botoșani?
Ei bine, vorbim despre un Unirea Slobozia – Oțelul Galați imprevizibil, așadar principala mea recomandare este aceea de a evita complet pariurile pe soliste! În acest caz.. haideți să vedem ce ponturi pariuri putem recomanda.
Am aruncat o privire peste oferta celor de la Superbet și am găsit un SuperPariu foarte interesant pentru Unirea Slobozia – Oțelul Galați, ce combină două pariuri. Mai exact, pariem pe maxim 4 goluri marcate în meci și pe o reușită a oaspeților.
Oaspeții au 4 goluri înscrise în 4 meciuri, în timp ce Unirea Slobozia are una din cele mai modeste defensive – cu 7 goluri încasate. Am decis așadar să nu recomand două ponturi pariuri separat, ci să merg pe un combo!
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 03.08.2025 – Cotă 134 și un câștig de 5000 RON!
- 2. Biletul zilei din fotbal la Betfair în cotă 6.59, 3 august 2025
- 3. Biletul Zilei Superbet din 3 august 2025 – Mizăm pe o cotă de 15
- 4. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 03.08.2025 – Cinci recomandări pentru o cotă de 14
- 5. Cine transmite CFR Cluj – Universitatea Craiova la TV pe 3 august (21:30)? Meciul NU se va amâna
- 6. Biletul zilei din fotbal 3 august 2025 – Jucăm tare pe Bet Buildere la Betano!
- 7. Biletul Zilei pe CFR Cluj – Craiova, 3 august 2025, pariem pe bijuteria din atacul oltenilor
- 8. CFR Cluj vs Universitatea Craiova, Ponturi Pariuri Superliga, 3 august 2025
- 9. Cota 2 din fotbal la Unibet 03.08.2025 – Pariem simplu în Belgia și România
- 10. Chindia Târgoviște vs Sepsi OSK, Ponturi Pariuri Liga 2, 03.08.2025
URMĂREȘTE-NE PE